Page 7 - 1913-13
P. 7

trupul însângerat alui Ieroboam şi se retrase cu ţipet   —  II  punem  pe  car,  să  nu  se  trezeasă.  Tu  vei
        îlbatic de groază, apoi deodată se aruncă asupra lui:  şedea  alături  şi  mergeţi  acasă,  în  patul  nupţial  plin  de
       —  Vai mie, că trebue să te revăd astfel...      flori... Vrei ?
        II prinse.                                           —  Vreau... — şopti ea.
       —  Ieroboam!                                          —  Dă-te la o parte să-l punem în car...
        II scutură.                                          Se  dete  la  o  parte  în  vârful  degetelor,  să  nu-şi
       —  Ridică-te!
                                                        trezească iubitul. Holofern porunci soldaţilor:
       Ii strigă Ia ureche:                                  —  Puneţi-1 în car!
       —  Deşteaptă-te!
                                                             Soldaţii îndepliniră ordinul.
        Şopti apoi dulce, cu un suris, în urechea mortului:
        —  Eu sunt... Debora...                              Debora  se  întoarse  spre  el,  întinse  mâna  şi  îi
        Şi  cum  Ieroboam  nu  se  mişcă,  faţa  ei  se  făcu   şopti drăgălaş:
   dumburie, se întinse şi se ilumină de o durere nebună:    —  Fii  salutat,  stăpâne...  Casa  noastră  e  un  palat
        —  E mort!                                      alb... Când vii în Betulia, să te abaţi pe la noi...
        Şi ţipetul ei răsună îngrozitor:                     Şi  mânuţa  ei  albă  şi  aprinsă  tremura  în  mâna  de
        —  E mort.                                      fier a lui Hqjofern.
        Dete  la  o  parte  părul  lui  mătăsos  de  pe  frunte,   —  Voi  veni...  —  zise  el,  gândindu-se,  că  dacă
   >rivi aiurită înainte-i şi nimeni nu îndrăsniă să conturbe  va răzbate în Betulia, nu va dărâmă palatul cel alb...
   ăcerea, în care se ascundeă atâta durere şi atâta oroare:  Fata  se urcă  şi ea în car, lângă logodnicul ce visă
        —  Ps, tăcere — şopti ea. — El trăeşte...       de ea...
        începu să cânte încet:                               Gotoniel zise cu ochii plini de lacrimi:
        —  Rozele  au  înflorit...  pe  ţărmul  Genezaretului...   —  O Holofern, cât eşti de nobil! Betulia îţi mul-
        începură să şoptească cu toţii, agitaţi. Gotoniel  ţămeşte pentru mărinimie...     v
   şi  Boaz  porniră  spre  ea,  dar  Holofern  îi  opri  şi  merse   —  Cerul  să  fie  cu  tine...  Zeul  Samas  să  te  lumi­
   singur  la  fată.  O  atinse  pe  umăr.  Fata  se  cutremură  neze încă multă vreme... Holofern n’a avut decât meritul
   şi îl privi cu ochii rătăciţi. Holofern şopti:       de a da unui viteaz cinstea ce i se cuvineâ...
        —  Tăcere... El doarme...                            îşi  strânseră  mâna;  trimişii  se  închinară  adânc  în
        Mireasa lui Ierobonm zimbi fericită:            faţa  lui.  Carul  porni.  Nu  mai  era  acum  carul  infamiei,
        —  El doarme... şi visează de mine.             ci  acela  al  cinstei  şi  al  gloriei.  Trimişii  păşiau  în  urma
        Omul cel întunecat aprobă.                      lui,  tăcuţi,  cu  capetele  plecate  de  durere.  Debora  mai
        —  Visează de tine... Să nu-1 turburăm... Ridică-te!   făcu  un  gest  de  adio.  Haina  ei  uşoară  de  mătasă  albă
        Fata se ridică. Părul i se descheiase şi-i căzu pe  fâlfăiâ în vânt, ca un steguleţ de pace.
   umeri ca o mantie neagră de mătasă...                                                        — urmează —




   FLORI DE-O ZI                      litician  şi  autor  dramatic  a  scris  ceea  sunt  osândiţi  la  moarte.  Sunt
                                                                          însă  iertaţi  când  se  află  că  sunt
                                      Tot  înainte,  o  piesă  cu  tendinţe  so­
                                      cialiste  care  s-a  repetat  pe  scena  boeri,  copiii  lui  Dumitraşcu-Frânge-
                                      Teatrului  Naţional,  dar  n-a  putut  a-  gât,  fost  tovarăş  de  arme  şi  rudă
       Cronică dramatică.             veâ soartea fericită a celorlalte. Apoi  cu  tatăl  lui  Ioniţă.  Aceşti  „hoţi“
                                      i s-a reprezintat la Teatrul Comoedia  sunt:  un  bătrân  pădurar,  o  fată  nu­
     CHEMAREA CODRULUI, poveste vite-   o  satiră  politică  întitulată  Raţiunea  mită Anicuţa şi doi băieţi. Fata însă,
        jască în 3 acte, de G. Diamandi.
                                      de  stat,  care  a  arătat  o  adâncă  cu­  fecioara  din  Soveja,  a  fost  crescută
      Domnului Alexandru D avi 11 a,   noaştere  a  cercurilor  în  care  se  pe­  în  codru,  neînvăţată  cu  minciuna  şi
   noul  director  al  Teatrului  Naţional   trecea piesa. Activitatea politică pură  cu  .prefăcătoria,  ci  cu  vânătoarea  şi
   din  Bucureşti,  i  s-au  adus  imputări   a dlui Diamandi nu ne interesează.  cu  sinceritatea  cea  mai  desăvârşită.
   multe,^că ar persecuta piesele româ­  Şi  iată,  acum  dsa  ne  dă  Che­  Astfel  ei,  ciudate  şi  rele  i  se  par
   neşti. Insă Poezia Depărtării, Păian-  marea  Codrului,  poveste  vitejească   multe  din  obiceiurile  curţilor  boe-
  jănul,  Cocoşul  Negru  şi  Chemarea  care  se  petrece  în  timpul  lui  Petru-   reşti.
   Codrului,  ultimele  patru  premiere,  Rareş şi are următoarea desfăşurare :  Anicuţa  se  îndrăgosteşte  de  Io­
   arată că dsa ştie să facă o pricepută   Ioniţă  Rădeanul  e  u  tinăr  boer,   niţă,  care  o  iubeşte  şi  el.  Insă  când
   selecţiune  în  ce  priveşte  repertoriul   nepot al lui Petru-Rareş, care-şi îm­  îl  vede  pe  acesta  sărutând  şi  pe
   şi că nu numai că nu persecută, dar   parte  timpul  între  petreceri,  femei   jupâniţa Sanda, îl pălmueşte.
   chiar  încurajează  literatura  româ­  şi  vânătoare.  Astfel  el  face  dragoste   Intr’o  zi,  când  oastea  e  plecată
   nească.                            cu jupâniţa Sanda, care trăeşte acum   din  castel,  năvălesc  Tătarii  al  căror
      D.  G.  Diamandi  e  cunoscut  ca  în castelul său, la mama lui. Iată însă  han,  Gherai,  vrea  să  răzbune  pe
   autor  dramatic  şi  ca  politician.  Ca  că  Ioniţă  află  că  pe  moşia  lui,  aşe­  fiiul  său,  ucis  cu  câţiva  ani  înainte
   autor dramatic a dat la iveală Bestia,  zată în munţi, se ivesc nişte hoţi —   de  tatăl  lui  Ioniţă.  El  răneşte  greu
   o  dramă  cu  calităţi  scenice  şi,  un  lotri.  Pădurarul  Chehaia  îi  prinde  şi  pe Ioniţă care cade leşinat şi e crezut
   an  mai  târziu,  Do/orosa,  tot  dramă,  îi  aduce  la  castel.  Unul  dintre  ei  —   mort.  Apoi  vrea  să-i  tae  capul  ca
  care,  deşi  nu mai bună  decât Bestia  sunt  patru  —  i-a  strigat  odată  la  să  i-1  atârne  la  şea.  Anicuţa,  când
  a  avut un mai  mare succes. Ca po­  vânătoare  mucos  lui  Ioniţă  şi  dea-  Gherai întreabă care e iubita lui

                                                                                                             199
   2   3   4   5   6   7   8