Page 4 - 1913-14

fi un fel de răspuns la acuzările pe cari i le-a adus EPISTOLARIUL MMORGLG
princiara lui amantă. Şi am simţit dorinţa să râd şi
necesitatea de a mă întristâ. Oare nu şi-or fi închi­ VENIAMIN NEGRU
puind aceşti amanţi banali, că păcătoasele lor rela-
ţiuni le dă dreptul, lui, să scrie un fel de „Confession Silvia, fata părintelui Şofron din Ibrişoara, e
d’ un en/ant du Siecle“ ca Alfred de Musset, şi ei, un pragul măritişului. Şi-a făcut trusoul, şi-a pregătit t
fel de „Elle et Lui“ ca George Sand ? întru cât ne in­ şi haine şi suflet. Aşteaptă numai ziua, ciasul şi cli
teresează pe noi banalele rânduri ale acestor bieţi con­ Aşteaptă ea, aşteaptă părintele Şofron şi aşteaptă
timporani fără sentimente adânci şi fără pic de talent? mama preuteasă. Aşteaptă însă şi mirele, pe cum ^
Nu ştiu ce cred bărbaţii despre un Enrico Tosseli, fi aşteptând şi poporenii din Secătura, parohia lui. E
dar mie, ca femee, personalitatea lui mi-e sincer anti­ aşteaptă acest eveniment şi Românii din Ibrişoara, c
patică. Ca şi Luiza de Saxa, el îmi pare un mizerabil totdeauna au luat parte... atât la bucuriile cât şi la 1
amant. Cunoaştem cu toţii romanul lor, despre care cazurile părintelui Şofron, — după cum s-a exprimat
ziarele ne-au vorbit pe vremuri cu o abondenţă de o dată într’un superb avânt oratoric dascălul Pintilie,
cauză mai bună. Şi ştim că dacă prinţesa de Saxa un banchet dat în favorul fondului pentru înfrumse
înfăţişează destrăbălarea, pianistul italian nu reprezintă rea comunei Ibrişoara, brava comună a acestui pămâ
mai puţin o josnică venalitate. Ceea ce l-a atras pe udat cu sângele şi lacrimile strămoşilor noştri. O aşte
el în braţele femeei a fost mai ales colecţiunea ei de tare generală, mă rog, din care, fireşte, ca cea n
giuvaericale. De câteori a îmbrăţişat-o, a dorit de si­ limpede şi ca cea mai frumoasă se desprinde a ei,
gur să fie mai aproape de colanele de perle cari îi Silviei. Toţi ceilalţi au şi un interes în aşteptarea 1<
împodobeau gâtul. De altfel, despărţirea lor, pe care un interes mai mult sau mai puţin meschin: părinte
fot ziarele au frimbiţat-o cu atâta zgomot, a fost pri­ şi preuteasa să-şi vadă fata aşezată, mirele să se şt
cinuită de o simplă chestie de interes. Enrico Tosseli cu slujba lui, parohienii din Secătura cu popa lor, ca
a vrut să pună mâna pe podoabele Luizei de Saxa, să-i spovedească şi să-i grijească, cei din Ibrişoara
şi prinţesa a ţinut să le păstreze. Nici nu se putea ca se mândrească că ei au dat preuteasă Secăturenilor. N
alesul Messalinei să fi fost altceva decât un „Mon- mai ea singură aşteaptă măritişul ca pe o desăvârşi
sieur Alphonse“. a fericirii ei, ca pe o încununare a visurilor ei de fa
...Aştept, destul de calmă, destăinuirile dlui Tosseli.
Ele nu mă vor impresiona, după cum nu m-au
impresionat nici memoriile prinţesei. Aş afirmă chiar
că le cunosc mai dinainte. Ele vor îi expresia unui
suflet vulgar şi înşirarea unor fapte comune. Vă asi­
gur însă că lectura lor nu mi-e indispensabilă. M-aş
resemna cu uşurinţă să nu le mai cetesc. Şi fără de
asta, viaţa de toate zilele ne face să asistăm necon­
tenit la iubiri meschine şi la sentimente mici.

(Sântee de leagăn

îngeri albi din cer coboară
Să te-adoarmă ’n cântul lor,
Şi cu flori de primăvară
Leagănu-ţi învestmântară, —
Dormi uşor, o dormi uşor!

Uite-o rază călătoare
Lângă leagăn s-a oprit,
Te sărută iubitoare, —
Floare albă, scumpă floare,
Fie-ţi visul aurii.

Ai suris ? O dalbă zână
Lângă leagăn s-a oprit.
Te-a cuprins încet de mână
Şi cu dragoste-ţi îngână:
— Scoală, puiul meu iubit!...
Apaşi parisieni pândind o victimă noaptea în colţul unei
7.5 U. SORICU străzi. Instantaneu luat de un îndrăzneţ riporter parisian.