Page 5 - 1913-14

fugea repede în odaia de cătră stradă, îşi desgropâ
dintr’o lădiţă toate-toate scrisorile dela el şi le cetea,
le răsceteâ. Nu putea să nu le mai cetească încă odată.
Din scrisorile acestea l-a cunoscut doar pe el în toată
legea. Aci în rândurile acele frumoase, drepte, curate,
aci se ascundea toată frumuseţea, toată dreptatea şi
toată curăţenia lui. Cum se va fi aşezat el la masă, îşi
zicea totdeauna, cum îşi va fi prins fruntea ’n palmă
şi cum se va fi gândit ce să-i scrie, cum să-i scrie?
Iată scrisoarea primă:

Prea stimată Domnişoară:
îmi daţi voie să Vă trimit aceste rânduri, deşi nu V-am
cerut permisiunea de a Vă scrie. Simt însă că trebue să
Vă scriu. Cred că numai cu rândurile aceste pot să-mi
potolesc un dor ascuns, lertaţi-mă pentru îndrăzneală.
Al DvoastrăXstimător:
Alexandru Maier.
Aceasta a fost numai prima, delicată, ruşinoasă,
foarte serioasă. Vine însă a doua: Stimată Domnişoară,
a treia: Domnişoară, a patra: Domnişoară Silvia, a cin-
cia: fără titlu, a şasea: Silvio, a şaptea: Scumpa şi
iubita mea Silvie, a opta: îngerul meu adorat...
Ce scrisori! Silvia învăţase literatură la Internat,
avea deci toată competenţa să le judece şi valoarea lor
literară. Mă rog, nici o greşeală de ortografie. Nici un
punct şi nici o sedilă nu lipseau din nici una. Fiecare
frumoasă, fiecare cu rândurile drepte şi curate. Ce scri­
sori ! Şi cum va fi stat el la masă când le va fi scris,
cum îşi va fi prins fruntea lui lată în palme şi cum se
va fi gândit: „Ce să-i scriu, cum să-i scriu?..."
Nu, nu, dacă nu-i scria scrisorile aceste, poate
George V., regele din Grecia, care a fost nds la Salonic.
nu se alegea nimic din dragostea lor. Se cunoşteau,
îare. Căci Silvia îşi iubeşte mirele. Ea şi l-a ales şi mai jucau la vr’o petrecere şi... atât. Dar scrisorile,
i-1 iubeşte. L-a cunoscut la o petrecere din Paloş. O, scrisorile cu marginile lor roşii-carmin!... Ele i-au apro­
etrecerea din Paloş!... piat, ele au fost lanţul care i-a încătuşat, puterea mare
Eră iarnă şi ger cumplit. Pentru drum a trebuit care le-a deschis sufletele, unindu-le. Au fost... Ce n-au
ă-şi însuşească aproape toate paltoanele vechi ale pă- fost ele? Ce nu sunt?... Dragostea lor întreagă sunt.
intelui Şofron şi pe deasupra, la picioare, se ’nţelege, Uite, şi acum că e în pragul măritişului, că aşteaptă
i un cojoc al bunicii. Altfel i-ar fi îngheţat trupşorul cu nerăbdare ziua, ciasul şi clipa, Silvia tot le mai ce­
rag-ed. Şi aşa eră cât p’aci. Noroc că s-a mai... în teşte, tot mai are vreme să le cetească, tot le mai
ala de dans. Aci nu numai că s-a... dar... O lume!... răsfoieşte, deşi le-a învăţat aproape pe de rost. Da.
^a niciodată. Nu te puteai întoarce fără pardon. Feţe Iar aşteptarea, aşteptarea, cine nu ştie cât e ea de fur­
oşii şi ochi aprinşi încotro îţi aruncai privirile. Vorba tunoasă în sufletul unei femei. Aşteptarea nu-ţi dă ră­
ine: ţi le aruncai. Ţi le trimiteai. Te rugai să se ducă: gaz să te atingi de nimicuri, fie cât de dragi. Aştep­
Privire, dragă!" Bietele priviri, chiar şi în cale de tarea te frământă, te alungă din loc în loc, te chinu-
loi paşi trebuiau să se lupte cu obstacole aproape de eşte cu ceasurile ei lungi, cu minutele ei pustii şi to-
leînvins, fiindcă, o negură!... In vârful Negoiului, pe tuş pline de un nimic amar şi dulce. Aşteptarea are o
reme de ploaie, şi-i mai clară atmosfera. Şi-un fum!,.. ghiară enormă cu care-ţi prinde inima şi ţi-o zguduie
>ă-l tai cu sapa. Dar cu toate aceste! Era el acolo... mereu, ţi-o strânge de-i zbucneşte sângele nebuneşte
-1, el, el!!!... Singurul în jachetă, singurul cu mănuşi prin toate arterele şi ţi-o destrânge apoi, lăsând-o pradă
lbe. Ai fi crezut că-i tocmai un student în drept. Şi aceluiaş sânge, care se întoarce mai nebuneşte decât
u era. Erâ el... el... a plecat, să-şi recucerească cetatea lui săltăreaţă. Şi
O, petrecerea din Paloş! Nu va uitâ-o niciodată. ea... ea totuş le mai ceteşte. Are vreme să le mai ce­
'Um s-a întors ea a doua zi acasă, cum moţăia între tească. Le-ar ceti până la sfârşitul lumii dacă... dacă...
altoane, cum nu mai simţeâ gerul şi cum visă cu ochii „Mamă, iacă vine.
eschişi frânturi de melodii şi ţigani plecaţi pe vioară. — Cine vine?
>oamne-Doamne! Şi pe urmă. Pe urmă vizita. Şi mai — Domnica, cin’ să vie.
e urmă? Mai pe urmă!... Hm!... — Vorbeşte frumos cu ea, draga mamii, şi o în-
De câte ori ajungea la partea aceasta a povestii, vită şi pe ea".
205