Page 9 - 1913-14
P. 9
Şi privi spre comandanţi, să le
cetească gândul. Rabsaris răspunse:
— E dreptul celui mai tare.
Holofern se cutremură şi începu
să vorbească, în vremece ochii îi stră-
luciau severi:
— Aşa trebue să fie! Ce ar fi,
dacă nu s-ar prăpădi, din vreme în
vreme, mii de oameni? Omenirea s’ar
înmulţi, încât pământul nu ar mai pu-
teâ-o cuprinde... Nu ar mai fi pâine de
ajuns, şi cu ce s’ar hrăni milioanele
prisosului ? S’ar iscă o foamete, încât
oamenii s’ar sfăşiâ împrumutat. Răz
boiul e necesar, la anumite intervale.
Sângele omenirii clocote, ca o mare,
ce se revarsă. Sângele de prisos tre
bue vărsat. Aceasta e munca coman
Un duel între student! germani. Guvernul imperial a dat de curând o circulară prin danţilor, cari sunt, de data asta, me
care interzice cu asprime ori ce duel între studenţi.
dicii omenirii....
îşi înclină capul şi adause, după un restimp:
Buzele ei picurau miere curată şi mireasma hai
Pe urma măcelului se iveşte belşug: pâneâ, ce
nelor ei eră ca mirosul Libanului.
va hrăni generaţiile viitoare. Războiul e sprijinul civi
Eră albă şi rumenă, de o frumuseţă neînchipuită.
lizaţiei; el e imboldul tuturor nizuinţelor spre mai bine...
Gâtul ei eră ca turnul de fildeş; privirea ei curată ca
Pe mormintele eroilor, generaţiile mai nouă progresează
alacurile din Esbon, la poarta neamurilor multe şi na
spre ţinta, care e fericirea omenirii. E aşa de frumos
sul ei eră asemenea turnului din Liban, întors spre
acest lucru ! Orice războiu deschide omenirei o epocă
Damasc.
nouă. Cine se mai gândeşte atunci, că inima femeilor
A fost frumoasă şi fericită, incomparabil de fericită.
se stânge de durere, în bocirea morţilor, ce le erau aşa
O tu frumoaso între femei, unde s-a dus iubi
de iubiţi...
tul tău ? Fruntea lui era posomorâtă de gânduri, dar se
S-a dus în grădina lui, între straturile florilor desmeteci, îşi trecu mâna peste ea şi îşi strânse hlamida,
scumpe... Nu se va mai întoarce niciodată. ca şi când i-ar fi fost frig... şi nici nu observă, că Bilbo
Şi acolo a dus cu sine toată frumseţa şi fericirea se furişase la spatele lui şi-i săruta tivitura mantiei.
crinului din Betulia... — Nu mă mir nici de Nabuzar... E un om cu
Nebunul plângea, amintindu-şi cântările regelui adevărat. Şi omul e aşa de respingător!
Solomon. Priviâ aiurit şi lacrimile i se porniră din nou Salută pe comandanţi şi se depărtă cu Bilbo, înspre
căci simţiâ în suflet o durere fără margini. cortul Iuditei.
îşi deplângea soartea lui, care l-a făcut măscă- — Tu mergi în cortul tău, — îi zise măscăriciului.
riciu... Dar nu; plângea pentrucă vedea, că Holofern e — Eu trec să văd, ce mai face ovreica cea frumoasă...
posomorât şi că ochii lui de vultur reoglindesc suferinţa.
Carul dispăruse, Holofern suspină şi privi la ne
bunul favorit.
— Nu plânge, — îi zise — şi aşa îl deplâng destui.
Şi adause apoi, murmurând ca pentru sine:
— Toţi morţii sunt pe-o formă de iubiţi şi de
plânşi, căci fiecare are o fiinţă iubită, care-1 boceşte...
Priviâ aiurit, spunând ca pentru sine:
— Câte mame nu se bocesc pe urmele asirieni-
lor! Câte logodnice se gândesc la Holofern! Şi câţi
copii au rămas orfani... Pe urma noastă rămân lacrimi,
sânge şi jale...
Cei din jurul lui auziră reflexiile şi-i înţelegeau
frământarea. Erau îngrijoraţi cu toţij de posomorârea
lui Holofern.
El exclamă deodată, ca pentru a alungă vedeniile
sângeroase ale războiului:
Cea mai mare carte din lume, scrisă în
— Dar aşa trebue să fie! limba olandeză.
