Page 10 - 1913-15

mana prietinilor, căci dorinţa şi iubirea stăpânesc sez de tine, tu cel mai frumos între bărbaţi... Nu 1
lumea... supără, căci a fost numai vis...
S’a dus, ca să-l omoare pe Holofern? Şi nu s’a — Spune-mi, ce ai visat, ori dacă ţi-e ruşin
şopteşte-mi la ureche...
temut, că stăpânul oştirilor o va omorî-o el? Ea nu
Şi îşi apropie urechea, iar Iudita îi şopti:
s’a temut; nu eră nici o umbră de teamă pe faţa ei
— Am visat, că mă îmbrăţişai şi mă sărutai c
frumoasă, în clipa când şi-a luat adio dela el şi dcla
atâta patimă, încât erâ să mor... Simţiam o fericii
ceialalţi. Când a trecut poarta zimbiâ şi alergă ca şi
ne mai cunoscută, presimţul morţii... Mi-am închis och
când ar fi alungat-o din urmă... Cum se poate aşa ceva?
şi am lăsat să mă săruţi şi erai tot mai sălbatic şi î
Ea a plecat în tabăra babiloneană cu nădejdea, cu con­
dragostea ta mi-ai muşcat buzele; sărutul tău erâ di
vingerea, că de vale o aşteaptă cu alai, cu braţele
reros de dulce...
deschise!
Ea se întoarse şi zise rugătoare:
De unde încrederea lui Holofern, ca să-i dea de
— Iartă-mă, strălucite stăpâne, căci a fost numai vis.
locuinţă chiar cortul visteriei?
— Să fie realitate! — răspunse Holofern, cu gh
Poate pentru ca să-i momească ochii ei de fe­
răguşit, şi prinzând capul frumoasei femei, îi sărută frur
meie cu strălucirea comorilor?.. Şi oare Holofern n’are
tea, obrajii, apoi gura, cu sărutări aprinse.
posibilitatea să constrângă cu forţa la dragoste, chiar
Iudita îi redă sărutările. Cuprinse gâtul omuli
dacă ea ar rămânea neînduplecată, la strălucirea co­
întunecat, cu braţul ei de crin, apoi se ascunse la sini
morilor. lui, ascultându-i bătăile inimii.
Cine ştie ce se întâmplă acolo, şi cine ştie dacă
Holofern îi zise, cu faţa împurpurată:
Iudita îi va spune adevărul, după ce se va înapoia,
— Priveşte-mă drept cu ochii tăi, ca să mă far
căci logodnica lui mai fusese măritată înainte cu altul, meci. Părul tău, ca pletele turmei de capre, ce paşt
ce doarme acum în sânul mormântului... pe Gilead...
O, Adonai, de mi-ai arătă adevărul curat! De ai Ii mângâie părul, râzând încet, fericit. I se vede
putea pătrunde în sufletul femeii! Dar poate că nu ştii şiragul dinţilor albi:
nici tu, deşi eşti atotştiutor, ce se ascunde în inima lor — Dinţii tăi se aseamănă cu ai turmei de oi, c<
se ridică din văi... ochii tăi frumoşi sunt ca lacurili
mititică; tu care vezi totul, nu poţi deosebi ce pofte
adânci din Babilon şi tâmplele tale strălucesc întn
şi taine, ce adevăruri şi falşităţi se ascund în un sin­
plete, ca merele de granat...
gur picur de sânge omenesc.
Şi Iudita răspunse laudelor, cu vorbe din carte:
Pe când el se frământa astfel, Holofern intră, cu cântărilor a lui Solomon:
un zimbet tainic, în cortul Iuditei. — Tu eşti între bărbaţi asemenea mărului într<
copacii pădurii. Doresc din inimă, să mă adăpostesc h
XXI.
umbra ta: căci roadele tale sunt plăcute inimii mele..
Cine a învins?
Se priviau adânc. Buza lui Holofern tremura; e
— Floarea Betuliei, Holofern te salută — zise el zise mişcat:
la uşa cortului. — Am venit, să aflu dacă te-ai odihnit — O, frumseţe de regină, ce mândre sunt picioa­
bine peste noapte ? rele tale în sandale. Sânii tăi, ca ciorchina strugurilor
Ce frumoasă şi împodobită eşti, scumpa mea iubită
Iudita se proşternu în faţa puternicului stăpân, dar
Holofern o ridică zimbitor şi luându-o de mână, o puse Iudita răspunse, cu umilinţă:
alături de el, pe canapeaua de purpur. — Miresmele tale sunt binemirositoare; numele
Apoi, privind spre Lia, ce era în celalalt colţ al tău e răspândit ca mirul; pentru aceea te iubesc femeile.
taberii, şopti: — Să nu mă iubească femeile, ci numai tu sin­
— Trimite-o de aici! gură ! — exclamă pătimaş şi iarăş sărută buzele betu-
Iudita îl ascultă. lienei, ce erau dulci ca o smochină aromată.
— Cum ai durmit astă noapte, tu cea mai fru­ — urmează —
moasă dintre femei? — întrebă pentru a doua oră, ju-
cându-se cu mâna frumoasei ovreici.
— Am durmit bine; am visat frumos, — răspunse
ea, lăsându-i mâna spre desmierdări.
— Ce ai visat ?
— Vai, nu întrebă, stăpâne, şi nu aştepta să ţi-o spun.
îşi plecă ochii, ca o statue a pudoarei. Holofern
râdea încet.
— Pentru ce să nu te întreb şi pentru ce să nu
te rog, să mi-o spui ?
— Pentru că am visat despre tine, de care toată
lumea se înspăimântă...
Holofern o ţintui cu privirea, rugându-o cu vorbe
blânde, să-i împărtăşească visul. Iudita începu într’un
târziu, ruşinată:
Planisferă, arătând proporţia bărbaţilor faţă de femei pe întin­
— Nu mă judecă pentru că am îndrăznit să vi­ sul globului