Page 5 - 1913-15

C E L A L A L T plictisitor. De pe malurile piscinei spectacolul eră de­
stul de picant, s-ar fi zis că e un sfat între doispre­
zece decapitaţi.
MARCEL PREVOST
Unul dintre bolnavi mă interesă. Erâ un băeţaş
cam de vre-o cinci ani, aşa de crud încercat de reu­
Sunt doi ani de când un atac de reumatism vio­
lent mâ forţă să încredinţez pentru o lună clientela matism încât, picioarele fiindu-i încovoiate în unghiu
mea unuia din colegii mei dela spitalul Tenon şi de obtus, aproape rahitice, nu putea să meargă. Mama lui
a petrece luna aceea la băile din Saint-Amand, din plimba în parc, câteodată până la marginea pădurii
departamentul de nord. Nu cunoşteam stabilimentul, vecine, trăsura mizeriei în care zăceâ copilul, ridicat
cu toatecă, de mai multe ori, trimisesem bolnavi acolo. deasupra, contemplând cu un ochiu neliniştit peisagiul
Văzui un falanster mare, instalaţie modernă, cu un parc şi oamenii. Ea părea delicată, destul de frumoasă, cu
frumos împrejur, şi cât puteai merge într’o direcţie care faţa şi părul palid, trăsăturile se agitau câteodată în
nu impoartă, desişurile stufoase din Sain-Amand şi Rais- schimonoseală şi în ochii ei ceteai aceeaş nelinişte
mes. Un confrate inteligent conducea aproape milită- nervoasă ca şi la fiiul ei. Se numea doamna Delesdain.
reşte personalul şi internele sale. Copilul se numea Paul.
Apartamentele noastre erau alături; plecarea unui
Tratamentul meu începu imediat. Constă în a mă oaspe ne făcu masa vecină. După o săptămână, eram
băgă, în fiecare dimineaţă, până la gât, în piscina băii legaţi de una din acele intimităţi ale oraşelor cu ape,
şi de a stă acolo treizeci sau patruzeci de minute, ne­ atât de strânse, atât de trecătoare, care demonstrează
mişcat pe cât e posibil; după aceea un duş căldicel şi vanitatea iubirii omeneşti, nestatornicia inimii noastre.
o baie îmi spălă corpul acoperit tot de o vâscozitate Aflai că doamna Delesdain locuia la Neuilly; că băia­
neagră. încă o oră aproape de nemişcare pe un pat de tul neputând merge la şcoală, erâ instruit de diferiţi
repaos şi tratamentul era sfârşit pentru o zi.
profesori; că infirmitatea lui dată aproape dela naştere,
In toiul sezonului, spre sfârşitul lui Iulie, piscina dar se agravase mai ales dela doi ani. Nu-mi spunea
comună era plină de bolnavi în timpul băii, şi cu toate nimic de bărbatul ei; copilul nu-mi vorbea deloc de
că un fel de lanţ încercuiâ umerii, fixând locul fiecă­ tatăl lui; erâ puţin inteligent, spiritul său părea gol ca
ruia, îţi izbeai vecinul în baie. Dar, pe când făceam şi corpul său. Doamna Delesdain purta o alianţă şi
cura, Iunie abia se sfârşiâ; eram doisprezece bolnavi fără să trag vreo concluzie, fui mulţumit de această
cari ne scăldam împreună, departe de a se evita, se concesiune a respectabilităţii.
căutau, silindu-se să le treacă, vorbind, timpul acela
Intr’o dimineaţă, la dejun, îmi prezentă pe un
domn de vreo patruzeci de ani, înalt, viguros cu o
barbă neagră.
„Domnul Delesdain, bărbatul meu", îmi spuse ea,
bâlbâind şi roşindu-se ca şi cum ar spune o minciună.
Bărbatul acela, erâ vreun burghez, fără interes,
povestind grav evenimentele şi opiniunile cetite de cu­
rând în jurnalul său. De altfel, mă interesă doamna
Delesdain în tot timpul prânzului şi în toată după a-
miaza care urmă.
Atitudinea faţă de bărbatul ei fu aproape aceea
a unei vinovate surprinsă noaptea în flagrant delict şi
pe care, soţul înşelat, o iertase; aşa fusese cel puţin
prima ipoteză a unui observator neprevenit. S-ar fi zis
că-şi pierduse în aceeaş întâmplare vorba şi pofta de
mâncare: nu mai vedea, nu mai auzea, de bună seamă,
decât printr’un voal care o izola de noi. Când domnul
Delesdain pronunţă numele ei — Blanche — ea se de­
şteptă din letargia ei într’o tresărire de groază, gâfâind.
De mai multe ori, surprinsei ochii ei palizi, fixaţi pe
faţa bărbatului ei, cu o expresie de încremenire tra­
gică, ca luminele persoanelor cataleptice cărora le spui:
„Iată o fantomă..."
La masă, familia nu se coborî. Mă informai: Dna
Delesdain având migrenă, îi serveau în apartamentul lor.
Nu-i văzui nici sara. Dar, peste noapte, fui de­
şteptat de bărbatul ei care băteâ în uşe.
„Doctore — îmi zise — femeea mea are o violentă
criză de nervi. Vrei să vii să-mi ajuţi ca s-o liniştesc?"
Găsii pe tânăra femee în convulsiuni. Se zvârco­
lea cu capul băgat în perne, scoţând gemete lungi în
care mi se păru că disting aceste monosilabe îndărăt­
nice: „Nu!... nu!..." încercai înzadar o inhalaţie cu
ether, morfină, compresie locală. In cele din urmă, re­
marcând încăpăţânarea cu care evită figura bărbatului
Regele Greciei, care a fost ucis la Salonic, împreună cu cei pa­ ei, şi amintindu-mi atitudinea pe care o observasem
tru feciori ai săi, dela stânga spre dreapta: Principele Andrei, mereu, îi spusei dlui Delesdain:
născut în 20 Ianuarie 1882; Principele Nicolae, născut în 9 Ia­
nuarie 1872; Regele George I; Principele George, născut în 12 „Domnule, între dvoastră a fost, fără îndoială, azi
Iunie 1869 şi actualul rege Constantin. o discuţie care a provocat această criză. Cred, că nu