Page 8 - 1913-15

nu mai creşte acolo unde trec cetele de guzgani. î
România, moşierii cari au hambarele încărcate cu a
reale, precum şi proprietarii de poverne sunt în lupt
neîncetată cu scârbosul animal.
Dar şobolanii oferă pentru om şi o altă prime,
die cu mult mai teribilă: ei sunt colportorii de pr€
dilecţie a unor anumite epidemii cum sunt bunăoar
turbarea şi ciuma. Ciuma, în particular, pa;? a fi
boală specială chiţcanilor, dar care se transmite di
păcate şi omului. Ori de câte-ori o navă, provenin
din vreo ţară contaminată, aduce ciuma în vreu
port oare-care, putem fi siguri că pricina sunt şobo
lânii ascunşi în subsolul vaporului. S’a constatat dea
semenea că urâcioasele bestii cooperează la extindere
trichinosei, a pneumoniei, a influenţei cailor şi chia
la transmiterea febrei aftoase.
După cum vedeţi, nu e mirare că şobolanii sun
pretutindeni exterminaţi fără milă. E vorba nici ma
mult nici mai puţin, de mântuirea speţei omeneşti ame
ninţată de foamete şi de distrugere, de către guzgani
*
Nenorocirea e însă că exterminarea lor e ma
Un vânător de guzgani în oraşul Londra. uşor de decretat decât de realizat.
în zadar s’au pus pe lucru toţi savanţii, toxico­
zilele furtunoase când inundaţia subsolurilor caselor,
îi sileşte să iasă în cete, în plină stradă. Gările, că- logii, chimiştii, arhitecţii, agronomii, etc., în zadar S(
întrec ei în ingeniozitate; în zadar s’au întrunit con­
zărmile, marele administraţii şi marele prăvălii, spita-
grese speciale şi s’au constituit concursuri internaţio­
lurile etc. sunt, în aceste două oraşe mari, literalmente
infestate de şobolani. Sunt câţiva ani de când un biet nale; nimic n’a reuşit să se micşoreze numărul groza­
paralitic care zăcea bolnav în spitalul parizian dela velor animale. Ei devin pe zi ce trece mai număroşi
ca în ajun.
Piti£ eră aproape să fie mâncat de viu în patul său.
Şi să nu se creadă, că dărămându-se clădirile prea în zadar s’au'inventat cursele cele mai variate
şi cele mai infalibile, s’au pus premii pe capetele de
vechi, se distrug şi chiţcanii pe cari ele îi adăpostesc:
fioroasele animale se mută pur şi simplu în casele şobolani, s’au trimis împotriva lor nu numai pisicele,
învecinate. duşmanele lor fireşti, dar şi cânii, broaştele râioase,
* bufniţele şi chiar şerpii. în zadar îi ucidem şi lăsăm
Dar şi mai de temut este şoarecele sau chiţca- să fie ucişi. Ei sunt prea numeroşi!
nul de câmp. El de zeceori este mai dezastruos decât S’au compus pentru ei otrăvurile cele mai vio­
vecinul său de prin oraşe. Pagubele pe cari le pri- lente, sulfura de carbon, strichnina, arsenicul, pastele,
cinueste semănăturilor sunt enorme. O circulară oficială fosforoase, etc. Numărul chiţcanilor nu s’a micşorat.
a lui Agricultural Board din Statele-Unite evalua per- Trebue să credem că instinctul lor îi fereşte de otravă,
derile cauzate Uniunei de chiţcani la suma de 90 mi­ ori că ei ajung să se bucure ca vremea de un fel de
lioane de dolari pe 1907. în Franţa şoarecele de câmp,
M
numit „mulat distruge pe an recolte în valoare de
două sute de milioane de franci. în Danemarca, care
numără abia trei milioane de locuitori, agricultura su­
feră perderi anuale de pe urma chiţcanilor pentru
suma de zece milioane de coroane. în general regiu­
nile pe unde trec în mod periodic invasuinile de şo­
bolani, întocmai ca şi învaziunile de lăcuste, rămân
ruinate, pustiite.
Căci şoarecele de câmp atacă tot ce creşte din
pământ: cerealele ca şi păşunele, legumele, etc. Iarna
el roade şi devorează sămânţa şi când ploile ori ză­
pada îl gonesc din gaura sa, el se refugiază prin claele
de fân, prin hambare, prin grajduri şi coteţe. Şi pe
ori unde ar trece mizerabila dihanie, ea lasă în urmă-i
ruină şi prăpăd; vieaţa nu e cu putinţă nici păsăre­
Broasca râioasă merită protecţia noastră, căci ea ne desbară
lelor, nici găinelor, nici vânatului mai mic. Nici iarba de insectele veninoase şi de şobolani.