Page 13 - 1913-17-18

râu şi unde se isprăvea câmpul acolo începea iar pă- A doua zi dimineaţa veniră iar oamenii cei răi de
urea şi ’n pădure nu erau drumuri nici hanuri şi în pe munte cu toporaşele lor de piatră şi bătură pe oa­
îulte locuri erâ foarte întunerec în pădure. menii din vale cari nu aveau toporaşe de piatră şi iar
Pe atunci bărbaţii şi femeile şi copiii umblau toţi le luară toate fructele şi murele pe cari le adunaseră şi
u picioarele goale şi în pădure erau şerpi răi cari se- la urmă uciseră pe câţiva oameni cari se puseseră îm­
lănau adeseaori cu o ramură de pom căzută pe pă- potrivă şi dăduseră în ei cu ciomegile. Atunci se în­
îânt şi oamenii călcau pe ei fără să bănuiască ceva tristară oamenii din vale de tot şi hotărîră să-şi pără­
i haiti! — bucata de lemn se încovăiâ şi se făceâ un sească colibele din copaci şi chiar în noaptea aceea să
arpe rău care muşcă pe om sau pe copil de picior, plece în altă pădure. Când răsări luna, îşi luară toţi
au se încoloceâ împrejurul piciorului şi mulţi şerpi erau copiii în mijloc şi plecară la drum, înarmaţi fiecare cu
şa de mari şi de groşi încât puteau să omoare un om. câte un ciomag. Şi aşa merseră ei toată noaptea şi
Aceasta-i un lucru grozav şi de aceea se tem oame- ziua următoare, mai departe şi tot mai departe, numai
lii şi azi aşa de mult de şerpi, iar şerpii care se mai să fie departe de tot de oamenii cei răi din pădurea
găsesc şi acum în pădure sunt mult mai mici, numai de pe munte.
n India şi în America şi în Africa se mai găsesc şerpi Cu cât însă mergeau mai departe, cu atât ţara
nari şi răi. Dar în pădurea neumblată de acum mii şi se făceâ mai muntoasă, dealurile se făceau tot mai înalte
nii de ani nu erau numai şerpi răi. Şi urşi selbatici şi la urmă ajunseră pe un munte de pe care se vedea
normăind prin pădure, cu dinţi şi cu ghiare ascuţite. până departe peste o câmpie întinsă. Şi erâ o arşiţă
Şi la margina pădurei alergau zimbrii cei puter­ mare şi când se făcu noapte se aprinse un foc mare
nici şi când venea un om se repeziau la el şi-l omorau pe câmpie care arse toată iarba şi copacii cari erau pe
:u coarnele. Şi mai erau şi lupi cari puteau alerga gro­ câmp şi fearele fugeau toate de foc mugind şi urlând
zav de repede şi săriau la gâtul oamenilor pe care-i iar pe oamenii de pe munte îi cuprinse frica, gândin-
intâlniau prin pădure şi le sfăşiau beregata cu dinţii du-se ce feară grozavă mare şi roşie trebuia să fie a-
lor cei tăioşi şi-i mâncau. ceea care scoteâ nouri de fum şi creştea mereu.
Pe atunci, dacă un băeat sau un om nu putea Oamenii crezură că acum vor muri, şi unii ziceau
să se caţere repede erâ rău de el, căci îl omorau fea-
că mai bine rămâneau în pădurea din vale şi se lăsau
rele sălbatece. Insă cel care se urcă sprinten şi repede
bătuţi de oamenii din pădurea de pe munte. Alţii însă
într’un pom, acela puteâ scăpa şi putea să rupă o ra­
se supărară de aceste vorbe şi ziseră că cine vrea n’are
mură din pom şi să dea cu ea în şarpe sau în lup sau decât să se ducă înapoi în pădurea părăsită. Pe când
în urs până când feara fugea. De aceea oamenii lo­
priveau oamenii aşa noaptea de pe munte la focul, pe
cuiau în copaci înalţi în pădure. După cum şi astăzi
care îl socoteau drept o feară sălbatecă, focul se de-
păsările îşi fac cuiburile în copaci tot aşa şi oamenii părtă încet-încet şi a doua zi de dimineaţă de abia se
îşi făceau în codru o colibă între crăcile unui pom mai zărea în depărtare o răsfrângere de lumină roşie.
înalt. Acolo cel puţin găsiau un adăpost împotriva Atunci oamenii se lăsară de vale şi văzură că toată
ploaei şi a vântului tăios când şuerâ prin crengi, dar iarba şi toţi copacii din câmpie erau arşi. Afară de
foc n’ar fi putut face în acele colibe din copaci chiar
asta mai văzură câteva animale arse de foc şi astfel
de ar fi ştiut cum să-l facă.
găsiră pentru întâia oară în viaţa lor carne friptă fru­
Dar pe atunci oamenii nu aveau foc. mos şi mâncară din ea şi simţiră că prind mare putere.
Acum erau odată două păduri. O pădure erâ sus
Şi cercetând mai departe prin câmpie dădură la
pe munte, cealaltă se întindea până departe pe câm­
piciorul muntelui de o peşteră mare şi în peşteră mai
pie. Oamenii cari locuiau sus în pădurea de pe munte
ardea încă o buturugă. Fiind însă că erâ numai un fo-
erau oameni răi, iar oamenii cari locuiau jos în vale
cuşor mititel nu le fu frică de el şi se apropiară să
erau oameni paşnici. Şi odată pe când oamenii din vale
vadă ce are să facă animalul cel roş.
căutau dimineaţa mure şi poame pe cari vroiau să le
Flăcările rodeau liniştit la buturugă. Totuş cum
mănânce la amiază, iată că vin oamenii cei răi din pă­
priveau ei aşa, nici unul nu aveâ curaj să pue mâna
durea de pe munte şi-i bat şi le i-au tot ce adunaseră.
pe fiara care îşi jucâ limbile. Numai un băeat mic pe
Căci oamenii din pădurea dela munte aveau beţe cu
care îl chema Fărăfrică îşi luă băţul, se apropie de foc
pietre ascuţite la capăt şi dădeau cu ele când voia
şi-i întinse lemnul zicând: na! mănâncă!
cineva să se apropie de ei şi de aceea erau mai tari
decât ceilalţi cari nu aveau pietre în pădurea lor şi nu Ţinând el aşa băţul câtva timp, acesta luă foc şi
puteau să-şi facă toporaşe de peatră. Dar sus pe munte când voi să-l atingă băţul îl fripse. Atunci Fărăfrică se
unde locuiau oamenii cei răi se găseau petre ascuţite. sperie şi aruncă băţul aprins la pământ şi tatăl şi cu
In ziua aceea fu mare jale. Oamenii din pădurea fraţii săi alergară şi începură să lovească cu beţele lor
din vale căpătaseră lovituri şi oamenii cei răi le luaseră în băţul cel aprins şi fiindcă erâ numai un focuşor mic
murele şi fructele şi copiii plângeau de foame căci nu îl uciseră.
aveau nimic de mâncat şi de abia seara părinţii putură Acum în ziua aceea erâ foarte cald şi oamenilor
să le aducă din nou ceva de mâncat după ce căutaseră le erâ sete cum nu le fusese niciodată, căci întâiaoară
iară toată dupăamiaza. în viaţa lor mâncaseră carne friptă în loc de mure şi