Page 14 - 1913-17-18

fructe. Şi merseră pe câmpie dealungul muntelui şi cu­ Şi beură şi toată seara până când se umflară. Atunc
rând ajunseră la o apă mare curgătoare. însă mintea li se întunecă şi căzură toţi într’un somr
Şi atunci văzură că focul mâncase toată iarba adânc şi dormiră până a doua zi dimineaţa. Când eri
până la malul apei, dar apa stătuse împotriva focului. soarele sus pe cer se treziră şi ei, şi pe toţi îi durei
Şi iată zăriră încă două buturgi arzând şi atunci luară capul. Şi când se uitară la foc, focul murise căci ni
apă cu pumnii şi stropiră de asupra uneia din buturugi meni nu-1 păzise peste noapte şi nu-i dăduse de mân
şi focul se ’necă şi muri. Atunci vroiră să înece şi pe care fiindcă toţi se îmbătaseră şi dormiseră prea mult
celălalt foc. Dar un moşneag cu părul şi cu barba albă Acum oamenii din peşteră fură, se’nţelege, foarte supă­
zise: nu faceţi asta; să întindem beţele şi să prindem raţi şi ruşinaţi. Focul Ie dăduse ajutor împotriva oame­
focul pe ele şi să-l luăm cu noi acasă. Uitaţi-vă, colo nilor celor răi şi a fearelor sălbatece şi a şerpilor car
pe munte este o pădure şi văd şi o peşteră. Aici curge se furişează pe ascuns.
apă limpede şi bună. Să ne aşezăm aici! Şi răsplătiseră aceste ajutoare cu nerecunoştinţa
Şi atunci îşi aprinseră beţele la foc şi se duseră şi lăsaseră focul să moară peste noapte. Şi curând de
la peşteră. tot băgară de seamă oamenii din peşteră cât de rău
Dar când ajunseră la peşteră le sări înainte un le mergeâ acum din nou. Leii ajunseră iar îndrăsneţi
leu mare. Văzând însă beţele cele aprinse se sperie de în împrejurimi, şerpii se înmulţiră şi într’o noapte veni
foc şi fugi şi oamenii întrară în peşteră şi speriară toate un leu chiar până în peşteră şi luă un copil şi-l mâncă.
lighioanele şi toate gângăniile, şopârlele şi şerpii, cu
Atunci bărbaţii ţinură sfat dacă să mai rămâe în
beţele aprinse şi atunci văzură ei că focul este un animal
peşteră sau nu. Unii dădură cu părerea să-şi clădească
bun şi un prieten folositor care îi apără împotriva fea-
iar colibe sus în copaci. Insă alţii ziseră că acum s’au
relor sălbatece.
desvăţat de a se mai urcă sprinten în copaci. „Să stăm
Numai nu trebueau să se apropie prea tare de el
aci, ziseră ei, poate că la vara viitoare, când va fi iar
ci trebueau să-i dee de departe de mâncare necontenit.
cald tare, se va aprinde iar câmpia şi atunci vom prinde
Şi atunci oamenii aleseră două femei cari trebueau
iar foc ca întâi."
să hrănească îotdeauna focul şi să-l păzească să nu se
„Da, — ziseră ceilalţi, putem aşteptă, numai de nu
facă prea mare dar nici prea mic şi pipernicit. Şi acum
ne vor mâncâ leii până atunci. Atunci se sculă tânărul
nu mai aveau nevoe să clădească colibe în copaci ci
Fărăfrică. Crescuse mult de atunci de când prinsese
locuiau frumos cu toţii împreună în peştera cea largă
cel dintâi foc şi acum zise: „Ce-mi daţi mie să vă fac
şi încăpătoare. Şi când veneâ un leu sau un şerpe ve­
eu foc?"
ninos luau un tăciune aprins şi speriau animalele cele rele.
„Iţi dau cea mai frumoasă din securile mele de
încetul cu încetul curăţiră pădurea de fearele de
peatră", zise unul.
pradă. Cum se mai bucurau acum că părăsiseră ţara
„Iţi dau ciocanul meu de peatră cel mai greu",
cea veche!
zise altul. De opt ori a răsărit şi a apus soarele până
Acum trăiau mai liniştiţi, aveau mai mult de mâncat,
când am prins bine peatra la capătul băţului.
carne şi friptură şi mere coapte şi deacum nu mai aveau
„Nu-mi trebuesc securile şi ciocanele voastre. Nu­
nevoe să caute toată ziua de mâncare. Ci acum puteau
mai să mă priviţi de acum înainte ca pe un bărbat şi
să strângă multe petre ascuţite şi să le prindă de beţe
nu ca pe un băeat. Nimeni să nu mă mai bată şi să
şi aşa aveau acum ciocane şi toporaşe de peatră. Dar
nu mai spună că sunt un prost. Dacă îmi făgăduiţi a-
într’o dimineaţă eşind din peşteră văzură în vale oa­
ceasta, voi încercă să fac foc". Atunci bărbaţii îi făgă-
meni străini. Erau locuitorii din pădurea cea de pe
duiră că de acum îl vor privi ca pe un bărbat şi ni­
munte cari îi alungaseră din pădurea lor din vale. Acum
meni nu-1 va mai bate zicând că e încă un băeat prost.
veniseră şi aici. Aceşti oameni răi îşi învârtiră securile
şi ciocanele de peatră şi strigară spre ei în sus cuvinte Fărăfrică le spuse atunci planul său, cum ar puteâ
de batjocură. Acum oamenii din peşteră îşi luară fie­ să facă foc.
care securea cea ascuţită şi un tăciune mare şi se du­ „Aţi văzute de multeori, zise el, cătră bărbaţi,
seră la vale în întâmpinarea duşmanilor. că din peatră sar focuri mici de tot când lovim tare
Când văzură aceştia focul îi cuprinse o frică gro­ pietrile unele de altele.
zavă. O luară la fugă şi fugiră cât îi ţinură picioarele, Acum noi să adunăm iarbă uscată tare şi să ve­
şi când văzură că erau urmăriţi de oamenii din peşteră dem, poate focurile cele mici vor mâncâ iarba şi se
fugiră şi mai tare; însă în fuga lor nu băgau de seamă vor face mari. Am băgat de seamă că iarba uscată
că se apropiau mereu de râu. prinde focul mai uşor decât toate şi poate va prinde
Deodată se treziră la malul apei şi când se apro- şi scânteile cari ies din peatră. Veniţi toţi înlăuntru în
piară oamenii cei din peşteră cu tăciunii aprinşi, îi cu­ peşteră şi luaţi pietre mari albe străvezii, apoi le vom
prinse frica şi săriră în apă. Insă râul erâ foarte adânc izbi cu putere ca să scoatem scântei".
la mijloc şi toţi oamenii cei răi se înecară. Astfel îşi Atunci oamenii din peşteră luară pietre de cre­
luară răsplata pentru răutatea lor. mene şi strânseră iarbă uscată şi o puseră pe locul
Acum oamenii din peşteră erau foarte bucuroşi. unde fusese focul şi apoi izbiră zdravăn pietrile unele
Mâncară toată ziua şi jucară şi beură must de mere. de altele încât scântei după scântei eşiră şi căzură în