Page 16 - 1913-17-18

cu târgaşul că la zece se închid bolţile că azi au îşi luă şi zalele strălucite şi încălecând pe roib, năvă
jidovii Pastile lor...“ în luptă cu mare goană.
în vremea asta la „Vârosi“ stau la masă câţiva Se ridică în şea, să vază unde e Haban ? II văz
intelectuali de prin satele din jur şi discută cu pa­ luptându-se, departe cu cavaleria Iui Thartan.
timă marea chestiune dacă Silistra mulţumeşte ori nu S’auzi glasul adânc alui Nabuzar:
pretenziunile României. Se face o întreagă teorie di­ — înainte, soldaţi!
plomatică în jurul alipirii României la tripla alianţă Şi îşi conduse soldaţii înarmaţi cu suliţe uriaşe, spr
ori la tripla-entente. Cu cât mai mare folos ar avea locul, unde războiul se desfăşura cu cea mai mare furie
întreg românismul dacă s’ar discută alipirea şi înche­ — Şi cei din Betulia erump! — anunţă Salezei
garea muncii noastre economice şi deslipindu-ne de Intr’adevăr se vedea cum Salatiel se coboară d<
geşeftarii neomenoşi, am avea organizaţiile noastre vale, ca o furtună.
economice aşa fel ca banul Românului să sprijinească Holofern dete ordinul:
meseriile şi negoţul românesc. — Du-te şi respinge-i cu arcaşii.
Că viaţa neamului nostru se dapănă la sate — Salezer năvăli, şi Holofern strângându-şi roibul
năvăli spre luptătorii, ce se luptau cu o furie egală
e de înţeles. Că pătrunderea şi stăpânirea noastră în
dar cu puteri inegale.
oraşe e anevoioasă, e deasemenea esplicabilă. Dar că
Tabăra asiriană împrejmuise deja şi înghiţise mic«
am perdut şi Alba-lulia dela poala munţilor apuseni
şi înconjurată de toate părţile cu bine situate comune trupă alui Haban. Erâ încunjurat de mii de arme, dai
româneşti — asta trebue să ne doară, mai ales că frumosul fiu de rege arab se luptă încă cu îndârjire
această perdere am suferit-o pe urmele slăbiciunii şi prăbuşind şiruri de luptători. Dar deodată căzu în mânih
luptătorilor lui Thartan...
neînţelegerii noastre.
Dacă nici un oraş ca Alba-lulia nu-1 putem avea în clipa când îl legară în câtuşi Nabuzar năvăli
noi măcar în stăpânirea economică — haideţi să ie­ îşi făcu drum printre soldaţi şi întrebă înfuriat, unde e?
şim d-aici... Thartan răspunse:
Trage biciu cailor prietene — să mergem în — E aici, prisonierul meu...
munţii apuseni, în ţara lui Horea şi a lui lancu... Cum — Prisonierul tău ?! — lungi vorba comandantul
trecem de Chişfalău şi atingem Şardul, valea se strim- pedestraşilor. — Aşteaptă prietine. Nu tu ai prins pe
tează şi la Ampoiţa avem deja panorama şi aerul de această mâţă sălbatică!
munte. — Dar cine ? — întrebă Thartan şi sărind de pe
îngăduiţi-mi un mic egoism, să respir singur cal veni în faţa lui, repeţându-şi întrebarea.
acest aier sănătos, să-mi desfăt singur inima în mij­ — Eu ! E prisonierul meu.
locul ţăranilor de pe aici, sdraveni, cinstiţi şi lipsiţi — Eu l’am prins, eu l’am legat în cătuşe, cum e
de păcatele şi sgomotul oraşelor. dar cu putinţă, ca el să fie prisonierul tău ?
•— Eu am suprimat răzvrătirea ! — strigă Nabuzar,
După Paşti — vă duc şi pe dvoastră.
— toată gloria e a mea...
Thartan începu să râdă în batjocură încât i se
auziâ scrâşnirea dinţilor:
— Vezi-ţi de treabă... Al tău e pământul şi cerul,
FLOAREA BETCILIEI stelele şi tot ce este pe lume, căci tu ai creat totul...
— Ia seama!, ameninţă Nabuzar şi îşi clătină lan­
ROMAN DIN EPOCA ASIRO-BABILONIANĂ cea. — Nu-ţi doresc, să ajungi în faţa armei mele...
DE: ŞTEFAN LÂZÂR. — Nu ameninţă, măi curcanule! — răspunse Thar­
TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU C1URA tan cu mânie provocătoare. Incunjură-mă, căci nici în­
durarea zeilor nu te mai poate scăpă, dacă mă tulburi...
XXIII. - 15 - nemernicule!
Focul se stânge... Şi îndreptându-se, porunci soldaţilor:
— Duceţi-1 pe Haban în cortul lui Holofern.
Pâlcurile de oameni răsăriau din toate colţurile Nabuzar se împotrivnici:
taberii. Lupta se învolbură întru amestec de ţipete. — Nu vă atingeţi de el! El e prisonierul meu şi
Suhor porunci să sune goarnele, încât ţipetul răz- soldaţi mei îl vor duce acolo...
băteâ până la cer. Luptătorii se vulnerau cu săgeţile, Dete ordin soldaţilor, apoi ridicându-şi sabia,
buzdugane, cu săbii şi cu lăncii. Pământul se sguduiâ strigă lui Thartan:
sub ropotul roibilor; se apropia Thartan. — Vino şi tu, să mă răfuesc odată şi cu tine!
Holofern dete ordin lui Rabsaris: Thartan înjură şi îşi întinse şi el spada. Dar nu
— Incunjuraţi corturile principilor, ca să nu-şi se putură ciocni, căci pedestrimea şi cavaleria se în-
poată duce soldaţii în luptă! căierară, pe tema: cui îi aparţine Haban.
Apoi năvăli în cort. îşi încinse sabia lui înfrico­ — Ce se întâmplă aici ? — s’auzi un glas pro­
şată, cu două tăişe, ce atârna de o columnă a cortului. fund, pe care îl cunoşteau aşa de bine în învolburarea