Page 4 - 1913-17-18

ipnotizâ, până ce nenorocitul, cu ochii uscaţi, pleoapele zeşti nu s-au jucat pe scena teatrului nostru naţional,
greoaie, ne mai putând părea atent cu toată sforţarea iar studenţimea, lipsită până atunci de ideal, târâtă în
ce făcea, lăsă capul jos şi profesorul trebuiâ să caute murdare, nedemne lupte electorale, a înscris cu sânge
altă victimă. Pe încetul se animă însă în destul ca să în instoria neamului ziua, însemnând izbânda limbei şi
dea liber curs imaginaţiunii sale creatoare de compa­ conştiinţei româneşti.
raţii ce nu se pot uita şi, străfulgerând faptele brute De atunci, N. Iorga, conştient de misiunea de
cu vederi originale, ce se impuneau pe dată ca ade­ apostol ce trebuiâ să o iâ, mânat de idee, marele des-
văruri, deschidea nebănuite orizonturi. Când o chesti­ interesat, uitând că are familie grea acasă, şi-a dăruit
une i se părea mai grea, o lămuriâ cu câte o pildă timpul, şi-a dăruit sănătatea, precum şi-a dăruit biblio­
hazlie, luată tot mai mult din viaţa politică şi socială teca lui scumpă şi n-a fost oraş, n-a fost colţ de ţară
dela noi, atât de neaşteptată ca originalitate, atât de în care cuvântul acestui mare semănător al gândului
mucalită ca fel de expunere, încât pornea singur a râde românesc să nu fi răsunat şi în fiecare cuvântare a
până la lacrimi cu toată sala. smuls din inima sa nobilă sămânţa cinstirii trecutului,
Aci, în mijlocul studenţilor, s’a format talentul iubirii de neam, a milei frăţeşti, împrăştiindu-o pe tot
lui oratoric şi pe vremea aceea poate că singur stu­ ogorul sufletului românesc. Slahl.
dentul care-şi făcea ucenicia lui de stenograf luând
note la cursuri, putea prezice că N. Iorga, ajutat de
împrejurări, va deveni cel mai mare orator al neamu­
lui său.
Suflet adânc cinstit, minte de o puternică origi­
nalitate, absolut conştient de marea sa superioritate, UMBRA CRUCII
simţind trebuinţa de luptă, de jertfă, clocotind tot mai
AL. C1URA
tare într’însul, şi pe de altă parte prea mândru pen­
tru a ajunge ploconindu-se sau vânzându-se celor ce între tablourile multe, cari înfăţişează vieaţa Mân­
dau situaţiuni, a fost fatal să înfrângă timiditatea lui tuitorului, m’a atras mai mult ca oricare, unul de o
bolnăvicioasă, să-şi impuie, prin voinţă tenace, curagiul simplicitate rară; Mântuitorul e fixat pe o pânză, la
ce-i lipsea şi să devină astfel întâi polemistul necruţă­ vârsta fragedă de doisprezece ani, purtând o scândură
tor al falşei ştiinţe, al bombasticului, al teatralului, al pe umăr. Iosif şi Maria se văd în căsuţa modestă, iar
acaparatorilor de situaţii nemeritate, creându-şi nenu­ fiul tâmplarului, se îndeletniciâ şi el cu munca tatălui
măraţi duşmani dintre cei mai puternici şi apoi, după său nutritor, ajutându-l în munca lui de tâmplar. Şi
ce călătoriile ce le-a întreprins în toate pământurile cum trecea copilul cu buclele aurite, îmbrăcat în o
locuite de Români i-au umplut sufletul de curată iubire haină lungă; cum duceâ scândura pe umeri, umbra
pentru pământul ţării sale şi de milă adâncă pentru lui se proiectează în forma crucii, în proporţii mărite-
nenorociţii fraţi uitaţi în străvechie mizerie de clasă tot Iosif şi Maria privesc cu un presimţ de jale um­
mai înstrăinată a oligarhiei sătule, deveni luptătorul prin bra ciudată, în vremece dumnezeescul copil, trece li­
graiu pentru zguduirea inerţiei sufletelor blazate ale niştit şi un zimbet de iertare îi flutură pe buze...
generaţiunii jubilare şi pentru trezirea unui ideal al Ro­ El înţelegeâ, cu mintea lui de copil destinat su-
mâniei întregi. ferinţii, marea taină, ce se proiecta alături de el, mi­
în zilele de 12 şi 13 Martie 1906 s’a relevat dl nunatul simbol al mântuirii, ce va roscoli lumea din
Iorga orator în cel mai nobil cuprins al cuvântului. Un temelii şi va prăbuşi în pulbere Akropolis-ul Athenei,
ziarist român trebuiâ să ţină la Ateneul Român o con­ tronul de fildeş al Cezarilor îngâmfaţi, columnele de
ferinţă în limba franceză despre „poezia populară ro­ marmură ale templului Iunonei...
mânească" în sara de 12 Martie; iar a doua zi, tinerii *
din highliful nostru înstrăinat, ce doar cu slugile vor­ Crucea, pe atunci, era simbolul infamiei, stâlpul
beşte româneşte, aveau să joace trei piese franţuzeşti de care se ţintuiau sclavii şi făcătorii de rele, ca să
picante pe scena Teatrului Naţional. moară acolo, în chinuri grozave, zbătându-se zile în­
Solicitat de studenţi, profesorul Iorga a venit în tregi între vieaţă şi moarte.
mijlocul lor la Universitate. In aceea zi de Duminecă, Decapitarea sau păharul cu otravă erau un pri­
ora 6 seara, sălile de cursuri fiind toate închise, stu­ vilegiu, de care se bucurau numai cetăţenii romani şi
denţii, înconjurându-şi profesorul, au urcat scările, păzite inculpaţii de elită, sau disgraţiaţii puternicilor zilei.
de pietre străbune şi de statui de Domni, ce duc în Aşa a murit sfântul Pavel şi aşa a murit Socrat şi Seneca.
vestibulul Senatului şi, în mijlocul studenţimii îngrămă­ Dar moartea pe cruce era cea mai amară şi cea
dite pe toate treptele, pe toată lungimea gangurilor mai ruşinoasă. Adese, ca chinul să ţină cât mai înde­
aripilor clădirii, le-a vorbit despre limba românească lungat, osândiţii nici nu erau ţintuiţi cu piroane pe
şi conferinţa în limba franceză nu s-a ţinut la Ateneu lemnul de ocară, ci erau legaţi numai cu funii... şi
în acea seară. Le-a vorbit şi a doua zi, tot la orele 6, rămâneau zile întregi zvârcolindu-se în chinuri nespuse,
în sala societăţii germane „Eintracht", singura ce s-a cu muşchii înţepeniţi, chinuiţi de-o sete îngrozitoare...
putut închiriâ în acea seară, şi cele trei farse franţu­ în chefurile tricliniilor, când desfrâul nu mai avea