Page 5 - 1913-17-18

celebre, ca şi pe clopotniţele bisericuţelor din cele mai
îndepărtate şi obscure sate. îl întimpinăm la răscrucea
drumului, în casele creştinilor, atârnând de gâtul ma­
melor şi^aL. copilelor noastre; în cimitire apoi. unde
sgomotul vieţii înceată, crucea stă singură de veghe,
la căpătâiul morţilor noştri scumpi, ca un simbol al
nădejdii şi al biruinţii, când toate sforţările noastre de
oameni au încetat şi s’au mulcomit pentru totdeauna.
Ea singură mai veghează asupra osemintelor
noastre, ce se prefac în ţărână; ea singură ne va ţineâ
tovărăşia odată, când iubiţii noştri rămaşi în urmă,
vor aduce din ce în ce mai puţine flori la groapa
noastră şi când Uitarea ne va cuprinde tot mai birui­
toare, în braţele ei de ghiaţă...
*
Şi iată pentru ce Hrisios-copilul zimbeşte aşa de
mângâietor pe pânza tabloului „Umbra Crucii."
El ştie prea bine, că toate suferinţele ce avea să
le îndure, sunt. necesare, pentru ca să ne ridice la
idealul sublim, pentru care s’a scoborît între noi.
El ştia atunci, la vârsta aceea fragedă, că numai
suferinţa şi lupta poate să ducă la izbândă.
Umbra crucii se extinde tot mai mult asupra ome-
nirei, ocrotindu-o şi deşteptându-o la adevărata vieaţă
vrednică de oameni.
Ea ne spune, prin graiul Mântuitorului cu atâta
blândeţe şi putere de convingere:
„Luaţi-vă şi voi crucea vieţii voastre şi o purtaţi,
cum am purtat’o eu. Nu vă lăsaţi striviţi de greutăţile
vieţii, căci ele au menirea de a vă oţelî şi de a vă
face, să vă ridicaţi privirea spre culmi din ce în ce
Săptămâna Patimilor la sf. Mormânt din Ierusalim. Niciodată su­ mai luminoase... Sunt şi alte nizuinţe ale sufletului, ce
fletul credincioşilor nu e mai scuturat de fiori, ca în acest timp nu încap în cadrele strimtei noastre vieţi pământene.
şi în acest loc.
Şi nu uitaţi, că în casa Tatălui meu, sunt multe locaşuri..."
nici un narcotic pentru nervii descordaţi ai mesenilor
tâmpiţi de vinurile tari şi de îmbrăţişările curtezanelor,
era o distracţie obişnuită, să se ţintuiască de părete cJnuiere
câţiva sclavi, şi urletele lor de durere aţiţau plăcerea
privitorilor, storcându-le un rânjet de brute... Dezbracă-te suflete azi de durere,
* Zori dalbe vestesc pe pământ înviere!
Sunt solii trimişi din adâncuri de zări
Şi tocmai acest simbol al hulei, a fost ales pen­
Să scalde n lumină-ale lumii cărăii.
tru cultul cel mai înalt al generaţiilor de mai târziu.
Lemnul de ocară, stropit odată cu picăturile sfinte De glasuri de clopot şi psalmi de mărire
Se umple văzduhul şi tainica fire,
ale sângelui Mântuitorului, s’a preschimbat în lemnul
Cucernice imnuri spre cer se pornesc,
celui mai înalt cult.
Miresme sfinţite prin aier plutesc.
Puţin după moartea şi învierea învăţătorului, sem­
Pe ’ntinsuri e murmur de dulce cântare
nul crucii şi-a făcut drumul triumfal pretutindeni, din
Duc apele ’n unde frânturi de tropare
Palestina până în Atena, până în Roma, şi până la Se ’ntrec jucăuşele raze n sclipiri
marginea pământului. întâi, mai cu sfieală, ascunzân- Le-alintă sburdalnic drumeţii zefiri.
du-se în încăperile suterane şi sărace, apoi din ce în
Un văl amorţit de pe văi se distramă
ce mai biruitor, până a ajuns să strălucească deasu­
Căci tainice ’ndemnuri la viaţă le cheamă,
pra Vaticanului păgân şi pe altarul din Atena, pe al­ Svâcnesc culmi de codru şi munţi somnoroşi
tarul acelui zeu necunoscut, pe care-1 vestise pe vre­ La poarta vieţii bat muguri sfioşi...
muri în focul athenian, apostolul Pavel. In svon de irmosuri renaşte azi firea,
El a pătruns tot mai departe, până la ultima Thule Sub raze de soare învie iubirea,
deodată; până la Eschimoşii de azi, până la canibalii Pier umbre de patimi, amaruri se stâng
din Polinezia. Şi toate zăvoarele morţii se frâng.
Azi îl vedem strălucind pe cupolele domurilor AURELIA POP