Page 6 - 1913-17-18

POVESTEA UNCII PICIORUŞ

VIORA DIN BIHOR

Era pe vremea când picioruşele umblau încă go­
laşe, când nimic nu le înveşmânta spre a le ascunde
ochiului strein, când lumea era plină de zine sprinţare
şi feţi-frumoşi, o lume în care plutea farmecul nevino­
văţiei şi al realismului poetic ce nu turbură armonia
simţurilor, — pe acea vreme dulce vieţuise un picioruş
de zină de-o gingăşie uimitoare.
Pieliţa albastră, având strălucirea învăluită a unui
mărgărint, înfăşorâ o membrană subtilă, o formă —
închipuind un crin abia înbobocit — ce se desena,
dela degetele lungi şi subţiri cu încheeturi fragile, ca
o linie, care se învoaltă şi se ridică uşor, pierzându-se
la urmă în dreptul gambei. Partea de desupt nu se în-
vârtoşise ca la alte picioruşe, cari ori că bătătoriseră
drumuri lungi, ori nu se sinchiseau de darurile primite
dela Creator. Erâ trandafirie ca şi a copilului ce nu a-
tinsese încă praful acestui pământ, şi rozele îşi picurau
uleul bălsămit spre a i-o face catifelată ca petala pan­
selelor... Glezna subţire, gata să se frângă, avea în ea
un ce hotărât şi sigur...
Muiat în rouă matinală zi cu zi, făcând băi deli­
cioase de lacrimi, picurate din sinul florilor îndrăgos­
tite, desmierdat de foşnetul ierburilor, cari mlădiându-se
uşor îi deschideau calea şi se înbinau Ia urmă, să-şi
povestească minunea de parfum şi căldură ale picioru­
şului, giugiulit de raze jucăuşe, cari îşi găsiau divina Un obiceiu de Paşti în România. Femeile cu dare de mână în
ziua învierii cercetează în temniţă pe ocnaşi şi le dăruiesc ouă
plăcere în a-i sorbi prin săruturi moi şi încropite puful roşii şi cozonaci.
de brumă ce îl îmbrobodiâ par’că după o astfel de
baie matinală, — el păreâ a înstăpâni simfonia tuturor farmec drumul celor ce ahtiau să pătrundă în împărăţia
plăcerilor... celui mai frumos picioruş. Echoul abia de îi mai aducea
Nimic nu i se împotriviâ, totul erâ înamorat de zăngănitul neputinţei ferecate, ce străjuia ca o hidră
el... iar el... de libertatea lui, ce-1 făceâ să uite uneori la poatra făgăduelilor sublime.
chiar şi de zidurile ocrotitoare ale imperiului său!.. Inzădar semeţii paşi ridicau nisipul, bătătorindu-1
în preajma stâncilor de porfir, în neastâmpărul şi re­
Se respândise pomina de frumseţea-i neîntrecută, volta mândriei lor jignite, văgăuna ce se deschisese ca
şi au pornit să colinde cele meleaguri de faimă paşi un portal dinaintea stăpânitorului, rămâneâ înfundată
mari şi grei, încinşi în zale ce aprindeau în soare scântei şi morocănoasă acum...
de aui! Mândri, cu aripi de şoim la călcâie, ei îşi în­ Şi când peste acele împrejurimi se înstăpâniâ din
tipăreau urma gravă pe colbul blond, unde adineaori nou liniştea, iar paznicii coloşi nu mai adulmecau nici
fluturase picioruşul de zină, pe care ’n van căutau să-l o primejdie, neputându-se împotrivi dorinţei picioru­
ajungă... şului, îşi despicau trupul în altă parte, şi prin deschi­
Căci de câteori prindea de veste apropierea lor, zătura ce desvăliâ dinlăuntru o privelişte ca în vis,
el sbughiâ înainte, adâncindu-se în zarea pe care se dânsul ieşiâ la larg, nebănuit de nimeni, bucurându-se
schiţau munţii gigantici, ce îngrădeau un lac de cleştar sglobiu de libertatea-i neţărmurită. Luminişurile şi văile
ca desprins din bolta cerului azurat, cu nufări fulgi din apropiere vesele de venirea lui, îi aşterneau velinţe
din aripi de înger, cu arbori de argint, cu ierburi smăl­ din muşchi şi ierburi catifelate, cari se supuneau bu­
ţuite având sclipiri de smarald, cu flori în mii de feţe curoase, putând simţi o clipă cea mai uşoară povară
strălucitoare, şi cu umbrare, — tot atâtea leagăne de şi atingerea cea mai delicioasă, fericite de-a-i puteâ
odihnă, cari toate îl aşteptau şi-l ascundeau, ca nici o diesmerdâ pieliţa rozalbă...
dorinţă şi nici o pasiune haină să nu-1 poată prihăni Intr’o zi picioruşul porni spre locuri necunoscute,
cu ochiul lor avid. înainta fără grijă, fără alean, în beatutidenea libertăţii
Iar munţii — paznicii lui, pururea îngrijoraţi de lui depline. Şi sbură înainte, departe, mai departe,
aceste vagabondări aiurea, ştiindu-1 la adăpost, se gră- sburdă vesel, ridicând în urmă-i o bură fină de nisip,
biau a-şi apropiâ trupurile uriaşe, închizând ca prin ce se cernea scânteietoare în văzduh, umplându-1 de