Page 7 - 1913-17-18

de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Şi când tu... amintirea i-o porţi mai dulce n gând,
leşul nostru uitat şi părăsit de toţi. Ei nu ştiu cum ar face să plece mai curând;
Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, bla­ Căci obosiţi de scopul ajuns — vor infinitul,
gosloviţi de aghiazma cea fără prihană şi atât er- Şi-abia de ’ncep un cântec, îi îngrozesc sfârşitul...
tătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine Ei vor să oglindească tot într’un strop de rouă,
ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi. Vor lacrimi noi de-apururi, vor inspirare nouă,
Căci dacă suferinţa îi poate ’mbărbătâ —
Ţ’aş scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu*
Bielşugul îi desgustă şi nu mai pot cântă!..
şi trebue să plec cu dânsul la tipografie.
Cu toată dragostea ...Eu ştiu că ’n vremuri grele, poeţii sunt martirii,
I e ş i , 1877, Decembre. Ionică Ei poartă uzi de sânge pe frunte trandafirii, —
* Când glasul lor eroic răsună ’n univers
* *
Un neam întreg palpită în ritmul unui vers...
Din scrisorile ce le posed dela Ţinea Vartic şi Ei ne învaţă ’n strofe sonore, datoria:
pe Cari le voi publică în „Cosinzeana" a cărei cola­ Să ne iubim pământul şi graiul şi moşia,
borator sunt de azi înainte, voi explică mai desluşit S’avem de-apururi braţul armat şi gândul tare,
Căci la un semn — minune! —se pot schimbă hotare.
şi mai amănunţit enigmatica prietinie ce s’a legat în­
tre Eminescu şi Creangă, prietinie necunoscută încă
fireşte, pentru-o fată iubită de poeţi,
de istoricii literari.
înseamnă o reclamă mondenă fără preţ:
De asemenea mă voi servi în studiul meu de S’adaugă la dotă-o valoare triumfală —
memoriul admirabil colorat de imaginaţia poetică a Te ia ’n biografie — ajungi universală!
Tincii Vartic, care pe lângă poezie, nu uită realitatea
O, nu! fetiţo dragă... Menirea ce te cheamă
faptelor unde dânsa a jucat rolul principal.
E ca să fii soţie cinstită, să fii mamă,
Să ’mbogăţeşti căminul şi neamul cu urmaşi,
Căci ţara noastră are nevoe de ostaşi —
Vlăstare noi, crescute în datina străbună...

EA:
cf laturii
Dar eu ce ştiu... Sunt proastă... Nu-i nimenea să-mi spună,
Eşti cel dintâi pe lume ce mi-a vorbit deschis...
EA:
Da!., anii mei cei tineri se duc... Ce dulce vis!
Cum? versul e potrivnic şi duşman fericirii? Mă iau după o rază ce-mi licăriâ ’nainte,
Cum ? muza e geloasă pe laurii iubirii Dar raza-i mincinoasă şi visul meu — mă minte...
Ce ’mbie inspirarea mai sveltă, mai uşoară? Ecoul primăverii din sufletu-mi îl frâng,
Şi ’n dorul fericirii, în loc să cânt, eu plâng...
EL: Vai! în zadar alesul /’aştept... El nu mai vine...
Nu-ţi amăgi viata cu versuri, domnişoară!
Nu te-azvărli pe-oceanul himerei, fără drum, EL:
Speranţa aninând-o la vânturi de parfum!.. El a venit fetiţo, e poate... lângă tine,
Viata nu-i popasul în splendida grădină Dac ai voi să-l cauţi, să-l înţelegi, să-l erţi
în care totul cântă, visează şi suspină C a ntârziat atâta... Să-l pedepseşti, să-l cerţi
Sub sărutări de stele şi murmur de fântâni — Că şi-a ascuns iubirea mereu în glume crude...
Cum o descrie pana poeţilo/ români!..
O, nu! Viafa-i luptă făţişă, vitejească, EA:
în care cel destoinic va şti să biruiască Nu cred ce-mi spui, dar spune, căci sufletu-mi te-aude...
Privind-o ca pe-un duşman selbatec, ca pe-o feară
Ce trebue mblânzită... Alminteri te doboară! EL:
Viata nu-i tristete — dantelă de iluzii N’am cutezat să-mi mângâi nădejdea... şi-ascundeam
Şi visuri, — cum o cântă toţi curtezanii muzii, Iubirea mea n cuvinte de ciudă...
Viafa-i sănătate, rodire, energie,
E umbră şi lumină — senin şi vijelie! EA:
Nu-fi otrăvi gândirea cu visuri — n aşteptă! Eu ghiceam...
Nu cere fericirii mai mult cât poate da, Dar tremurând, sfioasă, că gândul meu nu-i drept,
Şi ’n noapte, nu trimite speranţa înainte: II amăgeam cu versuri, şoptindu-mi: „mai aştept!.."
Nu crede în cuvîntul poetului: el minte!
Neguţători de vorbe, ei vând ce nu există EL:
Şi-ţi fură bucuria pentru-o baladă tristă... Te cheamă fericirea!... La ce-ai mai aşteptă?...
...Poeţii sunt ca regii goniţi, fără de tron: N’auzi?... începe vasul!..
Chimera lor e versul — metafora blazon.
Li-i sufletul enigmă, iar gândul li-i, copilo, EA:
Misterios ca gestul Venerii dela Milo... Iubite, sunt a ta!
Bătrâni în cugetare şi ’n inimă copii —
O clipă li-i iubirea jurată pe vecii, CORNELI U MOLDO VAN

* t Preotul Enăchescu, instititor, prietin şi colaborator
cu Ion Creangă la manualul didactic „învăţătorul copiilor".