Page 10 - 1913-19

— Măi netrebnicule, ştii tu cu cine vorbeşti ? — Stăpâne, iartă pe acest nenorocit! Spaima i
— Cu călăul lumii. luat minţile, pentru aceea vorbeşte aşa de îndrăznel
Şi în vremece Holofern stă uimit de vorba asta Haban râse şi îi strigă lui Holofern în faţă:
îndrăzneaţă, el continuă şi mai agitat: — Mişelule ! Câne !
— Cu acela, care n’a făcut decât ruini — glasul — Loviţi-1! — strigă acesta turbat. Soldaţii îi 1
lui începu să tremure — tu ai nimicit ţara mea şi a gară mânile de picioare.
altor regi, tu mi-ai zdrobit cu mână de fer inima mea Dar Iudita, le făcu semn să se oprească, îngh
şi a atâtor milioane de oameni... nunchie în faţa lui Holofern şi îl imploră:
Şi începu să plângă ca un copil: — Stăpâne, te rog pe zeul iubirii noastre, să
— Nevasta mea frumoasă... iubita mea, care mă milostiv, căci acest nenorocit are mireasă, care îl i
aştepţi în pustietate... scumpa mea iubită... beşte... cum te iubesc şi eu... iartă-1 căci şi tu şi eu
Glasul lui erâ suprimat de durere, se vedeâ că şi toată lumea încă ar face aşa, ca să-şi revadă fiin
se luptă în tot trupul, dar se stăpâni şi îşi ridică frun­ iubită... Indură-te şi dă-i drumul acasă, să fie feric
tea cu îndârjire. cum sunt şi eu văzându-te... Iartă-1...
Ochii îi străluciau încă în lacrimi, dar glasul nu-i Holofern clătină din cap. Soldaţii ridicară curelei
mai tremură. Priviâ rece la Holofern şi singur paliditatea — Iartă-1 de dragul meu ! — strigă Iudita şi s
feţii îi tradâ durerea. rută tivitura hainei lui Holofern.
— Isprăveşte cu mine, vampirule! — zise cu glas El se luptă cu mânia, privi în ochii Iuditei, tr
adânc de durere. — Ori crezi doar, tu cel mai netreb­ mură şi zise întunecat:
nic dintre oameni, că mă voiu rugă, să mă ierţi ? — Deslegaţi-1!
Holofen râdea rece, înfuriat, iar Iudita plângeâ, Ridică pe Iudita, în vremece soldaţii desleg;
căci îi erâ foarte milă de cel încătuşat, şi de frumoasa curelele şi cătuşele lui Haban.
femeie necunoscută, ce deplânge în pustietatea ei, cu Dar Haban, în loc să mulţămească, începu să strig
multă dragoste, pe cel ferecat în lanţuri... — Striveşte-mă în bătăi! Smulge-mi limba! (
O clipă fu tăcere de ghiaţă, Holofern iarăş începu moară-mă! N’am lipsă de mila ta!
să râză cu râsul lui crud. — Nu eu ţi-o dau! — răspunse Holofern şi
— De ce râzi ? Pentruce îţi baţi joc de neno­ făcu semn să tacă. — Eu te iert numai...
rocirea mea ? Ia seamă, că batjocura ta nu mă atinge, — Nu-mi trebue, călăule! Ia-mi viaţa... Nu-r
căci eu şi în cătuşe sunt principe, iar tu eşti numai slugă, trebue iertare... fi blăstămat!
slugă plecat a lui Nabucodonozar! Mânia lui Holofern erâ învinsă de căldura moli
Sufletul lui Holofern se tulbură; faţa lui se întu­ şitoare, ce o răspândea trupul femeii.
necă de nori înfricoşaţi. Glasul lui detună, ca mânia El zise:
deslănţuită, a mării, când sbieră : — Eu totuş te iert, căci nu ştii ce vorbeşti. Po
merge acasă, în pustietatea galbină, soldaţii încă p(
— E u ? ! Slugă...?!
merge cu tine...
Haban făcu un gest de aprobare şi Holofern strigă:
Haban îl ameninţă cu pumnul:
— Hei, soldaţi, veniţi!
— Omoară-mă! Nu-mi da drumul, căci setea me
Doi soldaţi întrară şi se opriră în faţa înfuriatu­ de răzbunare nu se va linişti, până nu-ţi voiu vârs
lui stăpân al oştirilor: sângele!
— Porunceşte! Stăpânul oştirilor râse:
El arătă spre Haban : — In orice caz, va fi un spectacol minunat, cân
— Despoiaţi-i pielea cu ascuţişul paloşelor şi smul- voiu ajunge pe mâna ta, dar acum du-te... Soldaţ
luaţi-1!
geţi-i din rădăcină limba, cu care a spus vorba de ocară.
Thartan intră în cort, Holofern îi zise:
Se apropie de Haban şi îi strigă tremurând de
— Du-1 pe Haban în cortul lui şi adună-i şi soi
mânie: daţii, conduceţi-i din tabără cale de un cias, căci sur
— înţelege nomad prost şi ticălos ce eşti, că nu­ liberi!
mai un singur domn este pe lume şi acesta e Holofern. Thartan căscă ochii mirat.
Singur domn! Căci eu l’am ridicat şi pe Nabucodono- Holofern râse:
r
zar... Armele mele au răsturnat lumi şi tronuri Acum — Ii dau drumul cu poporul lui, dar nu vrea s
meargă. Cum văd aceşti bravi arabi au îndrăgit aşa d
nu mai e decât un singur tron, acela al Babilo ului. Şi
mult oastea asiriană, încât nu mai vor să o părăsească
nu trebue să fac decât un gest, ca să-l ocup eu, ti-
Dacă nu vor să meargă, alungă-i din tabără cu bătăi
călosule. Şi mai cutezi să spui, că Holofern ~ slugă ?!
Se întoarse spre soldaţi: — Călăule! — urlă Haban; tremură în tot trupu
şi făcea spume la gură...
— Luaţi pe acest vierme miserabil striviţi-i
Holofern răspunse, suprimându-şi mânia, cu ui
pielea, carnea, sufletul, totul! Smulgeţi-i Iii ja şi apoi
glas adânc, ce se aseamănă cu mugetul furtunei ce trece
legaţi-1 de coada unui cal şi târâţi-1 în jurul taberei, ca
— Te iert... Du-te !
să nu mai rămână din el nici un os!
Soldaţii îl scoaseră din cort, dar glasul lui se au
Soldaţii năvăliră asupra lui Haban. Iudita prinse ziâ şi de departe:
mantia lui Holofern: — Călăule... călăule... — urmează —