Page 4 - 1913-19

deosebite. Cea dintâi e pur materială, cea de a doua
este eterică. Nu primăvara este poezia, ci toamna. RASPLRTA mgncel
Anotimpul rozelor este polul opus al epocei în care
frunzele moarte roesc în văzduhul livid. Toamna e G. VLĂDESCU-ALBEŞTI
înfrângerea materiei. Paleta ei este diafană, searbădă
şi tristă. Cerul ei e palid, soarele ei anemiat nu trimite Nu se lumină bine de ziuă şi din pridvorul case­
decât raze şterse şi reci. Roşul sumbru, verdele glorios, lor boereşti se auzi glasul boerului Maican.
albastrul închis al primăverei, toamna le preface în „Haide Ghiţă, mişcă-te Safto, nu stă Nicolae...**
nişte tonalităţi debile şi străvezii. Ea e marea distru­ Apoi se aşeză tacticos pe jeţul de brad încolăcit
gătoare a materiei. Ea veştejeşte frunzele de pe ramuri, pe margini cu catifea, şi sorbi cu lăcomie cafeaua,
iarba din livezi, florile din grădină şi îi ucide pe bol­ In faţa boerului stă totdeauna cocoana Ziţa, zăngănind
navi pe patul lor de suferinţă. Ea ne amorţeşte nervii, între degetele ei slabe şi nodoroase, cheile casei.
ne subţiază sângele, ne potoleşte carnea. în schimb „Nu plouă Ziţo, nu plouă!.. Cântă prigoarea,
însă, partea imaterială, spiritualitatea noastră se dez- strigă baibolţii în baltă, şi degeaba Ziţo, nu plouă...
voaltă în dauna materiei noastre. Gândurile vagi, do­ Nu plouă şi pace...
rurile definite, visările fantastice ne ocupă zilele şi
nopţile. Iubirile noastre se prefac într’o reverie eterică — Ce-o vrea Dumnezeu**, răspunde cocoana Ziţa,
şi extravagantă. Senzaţia pe care o încercăm mai des netezându-şi bluza de catifea neagră.
e aceea a infinitului. în atmosfera misterioasă care Boerul Maican începu a se plimbă supărat, în
pare a ne învălui, ne mişcăm toamna cu încetineala lungul prispei, adumbrită de coardele de viţă, trăgând
şi cu fixitatea unor hipnotizaţi. liniştit din lulea. Privea cu nesaţ la geana neagră, ce
se ridică ca o vedenie înspre baltă.
Dar ce vorbesc eu de toamnă, acum, când April „Ghiţă, Nicolae, Ziţo dragă, uite, uite, uite...**
mă ’nfrigurează cu razele lui dulci ? Luncile şi codri Cocoana veni speriată, slugele dau buzna spre
sunt verzi, cerul e albastru şi văzduhul stropit cu raze. pridvorul casei...
Un spasm de fericire scutură firea. Şi în clocotitul pre­ „Uite Ziţo, uite Ziţo.... a fulgerat la baltă... se
lung al soarelui în azur, ghicesc acelaş dor de acti­ ridică nouri...
vitate, aceeaş sete de viaţă ca şi în mintea, în sufletul
şi în organele mele. — O să plouă boerule, o să plouă...** strigară în
cor şi Ghiţă şi Nicolae şi Safta. Boerul Maican scoase
bucuros din buzunarul vestei un franc şi îl zvârli îrt
iarba din grădiniţa casei.
„Să fie al vostru**.
II căută şi Ghiţă şi Safta, până găsiră francul din
(cântecul sămănătoarelor. care trebuiâ să ia toţi: şi vizitiul şi bucătăreasa şi
fata din casă şi chelarul şi apoi mai venea şi logofătul
dela pădure...
Din liniştea răsleţelor colibe
Eşit-am cu cântări de veselie „Să trăeşti boerule, să trăiască coconiţa, trăiască
Să aruncăm pe lanuri bobi de aur, şi boeraşul dela Craiova...
Izvoru ’ndestulărei ce-o să vie. — Destul, destul Ghiţă... hai căraţi-vă, uite o să
plouă, îngrijiţi de poloage, vedeţi de oi, daţi tainul
pădurarului şi hai căraţi-vă.
Şi ne simţim mai bune, mai frumoase, —
Pământ înviorat de caldul soaie, — Să trăeşti boerule, trăiască coniţa...
în firele de grâu curat trimite — Trăiască şi boeraşul dela Craiova**, şi slugele
Puterea ta de viaţă dătătoare. râdeau pe înfundate, gândind la francul ce trebuiâ în-
părţit la şapte oameni!..
Tu, călător pe căile tăriei, Geana ce se înălţă dela baltă, se îngroşă şi un
Coboară sfânta, calda ta lumină, vânt răcoros porni să bată prin ramurile ederei ce se
Subt ochii tăi belşugul să răsaiă ridica pe zidurile casei. Picuri mari de ploae cădeau
Şi ruga cea de lauda ta plină. tare în tabla de pe acoperiş şi fiecare picătură erâ pen­
tru boerul Maican un franc în buzunar...
Tu nor pribeag împărţitor de mană,
Nu a ţinut mult ploaia. Norii s’au înprăştiat şuviţe,
Din ochi-ţi umezi lasă stiopi să pice,
şuviţe, şi soarele a început să străluceasc înspre apus.
Uşori şi calzi ca binecuvântarea, Grădina boerului păreâ poleită cu o pulbere măruntă
Să spele fruntea galeşelor spice. de aur, iar picăturile de ploaie ce se prelingeau şi stau
aninate de firele de iarbă, întreceau diamantele scumpe
Altarul tău cu flori împodobi-vom ce-şi ascund strălucirea pela vitrine...
Şi jertfă ţi-om aduce vin şi pâne Boerul Maican priveâ cu nesaţ la florile ce-i zâm­
Dar gliei şi sămănţei aruncate
beau liniştite şi simţurile lui adormite păreau acum în­
Al milei har trimite-le, stăpâne.
duioşate...
„Bucurie Ziţo, bucurie... Vii să vezi acum grâul
Doi toţi suntem ai tăi, soliţi de-apururi din fundul luncei... da rapiţa, să vezi rapiţa...
De dorul şi nădejdea de mai bine
— Boerule, anunţă servitoarea, popa, învăţătorul,
Şi toţi dorim ca zarea să răsune
La secere, de cântece senine!... primarul...
— Să poftească, să poftească... Ziţo dragă, cafea,
I. U. SORICU
dulceaţă, tutun... scaune pentru domni...“
Preotul salută cel dintâi, oprindu-se în scările casei.