Page 7 - 1913-19

Biroul papei Piu X.
Omul sue cărarea tăcut. Ici, recolta mişună de
albăstrele; colo, de mac. Lângă el, un greer striga mai
SUMARUL REGIMENTULUI tare ca ceilalţi, ca un disperat. Omul se opreşte, gree-
rul tace. Nici un nor pe cer, unde triumfă soarele alb
RANQOIS COPPEE de după amiază. Vagabondul îşi şterge atunci fruntea
plină de năduşeală, cu mâneca, ridicând capul cu un
Vagabondul e spăimântător iar câmpia măreaţă. gest brusc, aruncă o privire întunecată spre cerul curat.
E unul din acei hoinari, pe care-i întâlneşti destul In târguşorul rural unde a ajuns spre sară, a bă­
le des pe vremea secerişului şi acesta are o înfăţi- tut la toate porţile, cu pălăria pe jumătate ridicată, a
are atât de urâtă, încât a trebuit să fie alungat din cerut cu o voce răguşită şi umilită:
oate curţile în care intră ca să ceară de lucru. Băţul „Am ceva pentru o zi de făcut aici ?“
le frasin în care se sprijinea, seamănă mai mult cu un Peste tot i se răspundea, după o privire de sus
etevei de ucigaş, decât cu un baston de călător, iar până jos, în care se vedea bănuiala ţăranului sau tea­
ub reverul vestei de pânză, acoperit de sudoare şi ma femeii:
>raf, trebue că are un număr murdar, imprimat cu cer-
„Nu... N’avem nevoe de nimeni".
leală groasă, un matricol al ocnei sau al închisorii.
Ii mai rămase treizeci de bani. Şi-a cumpărat o
Ce vârstă are ? Nenorocitul nu ştie. înalt şi slab, bucată de pâne şi tot mâncând, şi-a continuat drumul,
nerge cu mlădierele unui tânăr, şi cu toate acestea în amurg.
nustaţa aspră şi galbenă, care-i traversează faţa înegrită,
Un râuleţ cu apă curgea pe la marginea drumu­
i început să cărunţească. In tot cazul nu se sinchiseşte
lui. S’a aşezat pe brânci şi a băut.
ie mizeria lui. Şi-a pus semeţ, pe ceafă, pălăria lui
Pe urmă, când noaptea veni — o noapte de Iunie
/eche, deschisă de soare: pe faţa lui, culoarea pielii, în care sclipeau stele considerabile — a sărit un gard,
ochii lui aspri, scânteesc de îndrăzneală şi merge cu
s’a instalat într’o câmpie, cu raniţa în loc de pernă şi
picioarele goale ca să-şi păstreze, fără îndoială, pere­
cum erâ rupt de oboseală, a dormit până la răsăritul
chea de ghete groase, cu cue, aşezată pe raniţă. Cu
pasul ţeapăn şi cu capul sus, având în toată înfăţişarea soarelui.
lui nu ştiu ce îndrăzneală militară, omul sue o cărare Ceea ce-i lipseâ mai mult de trei zile, de când
foarte strâmtă între două lanuri mari de grâu, iar spi­ erâ în starea aceasta, erâ tutunul.
cele înalte, îi vin aproape până la umăr. Se deşteptă în iarba umedă, cu corpul amorţit,
Nu ştie unde duce drumul acesta. se sculă cu greu, se cutremură sub zdrenţele sale şi
murmură încet:
In jurul lui, câmpul se întinde până ’n zare, gol,
nemişcat în marea căldură de Iunie. „Slavă Domnului!..."
La dreapta, grâu, secară şi ovăs; la stânga, ovăs, Pe urmă se puse pe mers pe drumul cel mare,
secară şi grâu. Mai încolo, singur, un cerc mare de vechiul „pavat al regelui", care treceâ printr’o pădure.
plopi, cătră care zboară un corb; şi mai departe, mult Dimineaţa erâ plăcută. O îmbălsămare proaspătă
mai departe, dealurile împădurite într’un albastru de­ eşeâ din profunzimile verzi. Pe marginea drumului, iarba
schis în ceaţa cenuşie a orizontului. de imaşuri erâ împestriţată de floricelele pădurii, toate

267