Page 9 - 1913-19

loscut unde rătăcea, nu găsise o zi de lucru, în to- Deodată, privirea se îndreptă spre masă, unde
secerişului. Şi cheltuise ultimul ban, mânca ultima stâ pânea şi tutunul şi partea lui e foarte iute luată,
aje de pâne. Ce va deveni ? Ce se va face ? bietului om. Tae pânea în două, scoate pipa din bu­
Omul, urmând mereu drumul, ajunse la o ră- zunar şi o umple, — poţi împrumută asta dela un ca­
antie. O cruce i se arătă — o cruce a misiunei — cu marad, nu-i aşa ? — pe urmă, eşind din casă, îşi reia
Crist, cioplit rudimentar în lemn, căruia ploile îi drumul, drumul pieziş, drumul mare, şi, când trece din
:rseseră zugrăveala. nou cu pipa aprinsă, prin faţa lui Christos dela răspân­
tie, îi spune fără să-l salute, cu o grimasă veselă în
Ridică din umeri şi o luă la stânga. La două sute
colţul gurii, unde râde o rămăşiţă din glumele solda­
metri, nu mai departe, văzu o casă frumoasă şi albă,
tului din Africa:
ţară, despărţită de dram de o pajişte şi un şanţ.
femee tânără într’un capot albastru, umbrindu-se cu „Tu, bătrâne, păcat că n’ai servit la al 75-lea.
umbrelă, apăru la scară şi chemă pe un băieţaş care Fără aceasta, tu mi-ai fi găsit de lucru, astă sară,
juca pe iarbă cu un câne mare de terra-nova. la popas... Trad. de Gh. Brănescu...
„Bebe, bebe!“
Copilul alergă la mamă iar cânele furios, veni din
;i sărituri până la şanţ şi lătră mult după sinistrul
lător.
El arătă pumnul spre casa aceea bogată, unde FLOAREA BETCLIE1
>rile de dimineaţă păreau a exală fericire, şi, cuprins
! o nevoe sălbatecă de singurătate, apucă pe o că- ROMAN DIN EPOCA ASIRO-BABILONIANĂ
re peste câmp. DE: ŞTEFAN LÂZÂR. - 1 6 -
Se găsea astfel în această câmpie mare, în mij- TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
cul spicelor înalte, cu picioarele zdrobite de oboseală,
i horăiala foamei în măruntae, singur, pierdut, disperat. Holofern se înduioşă de plânsul femeii, de
Deodată, un cocoş dădu drumul cântării sale lim- spaima ei, de căldura şi iubirea ei. Se plecă, prinse
;zi. O casă eră aproape. Omului îi eră foame. Merse
mâna tremurătoare a Iuditei, vru s’o ridice, dar aceasta
tr’acolo să cerşească, să fure, să omoare, dacă va fi
îvoe. întoarse ciomagul, grăbi pasul, şi, la capătul venindu-şi în ori, voi să fugă ruşinată.
atecii, care coti repede, se găsi în faţa unei ferme, Nu putu să fugă, căci omul cel negru o atrase
recu îndrăzneţ prin curte, îngrozind paserile, se în- spre el şi îi spuse înduioşat:
*eptă spre casa foarte măruntă şi acoperită cu paie, — Nu m’a ajuns nici paloş, nici sabie, nimic... şi
puse mâna pe ivorul uşii cu geam, care rezistă.
totuş simţesc că... Dar du-te în cortul tău până ispră­
„Hei!“ strigă el cât putu, şi după câteva clipe
vesc, du-te, până anunţ judecata asupra acestui rebel
:petă de trei ori: „Hei!...“
nenorocit...
Nici un răspuns. Oamenii casei erau duşi, fără
idoială, la câmp. Dar Iudita se rugă:
— Ingăduie-mi, stăpâne, să rămân aici... aproape
Vagabondul înfăşură mâna dreaptă în pălăria lui
îche, de pâslă putredă, sparse un ochiu de fereastă de tine... să văd şi eu...
j o lovitură de pumn, încercă broasca, care se de- — Rămâi dar şi vezi, cum pedepseşte Holofern
;hideâ înăuntru şi nu era încuiată cu cheia, trânti pe omul, care s’a răsculat în contra lui...
şa şi intră în casă.
Haban fu dus în cortul judecăţii şi soldaţii se de­
Se găseâ într’o sală scundă, de bună seamă, sin-
părtară, la un semn alui Holofean. Erau acum numai
ura locuinţă a casei. Acolo, erâ un pat, vatra, tronul,
oliţa pentru vase, masa pe care erâ o bucată de pâne, trei. Ii făcu semn Iuditei, să ocupe loc în scaunul în-
n cuţit de bucătărie şi un pachet de tutun desfăcut, traurit, şi păşind în faţa lui Haban, îl întrebă din nou:
îsfârşit, dulapul grosolan de stejar, în care ţăranul îşi — Pentruce ai făcut’o ?
scunde comoara lui, pumnul lui de galbeni într’o pungă — Eşti judecătorul meu. Nu am nimic de spus...
au într’un ciorap vechiu. — Aş vrea să ştiu, ce te-a îndemnat...
Pentru prima dată în vieaţa lui, omul acesta co-
Ochii lui Haban schinteiau de mânie. El întrebă
îiteâ o spargere, riscând ocna. Dar, trebuiâ să meargă
cu amărăciune:
ână la sfârşit.
— împotriva ta m’am răzvrătit ?
Lău repede cuţitul de pe masă şi se apropie de
ulap, să-l spargă. Insă, foarte aproape de mobilă, pe — Da.
id, o hârtie, într’o ramă de lemn negru, îi atrase a- — Şi ce e pedeapsa răzvrătirii? Moartea?
enţia. Ca o maşină îşi aruncă ochii şi ceti mai întâi — Moartea... — răspunse stăpânul oştirilor.
ceste cuvinte tipărite: —^ \tunci omoară-mă şi nu mai întrebă nimic!
„Al 75-lea regiment de infanterie". T
— zise g ban şi se întoarse, să nu-1 mai vază, căci îl
Se opri deodată.
dureâ ir.
Erâ un certificat de liberare, eliberat cu numele
Hok "n începu să strige:
)ubois Jules-Ma'thiers, caporal-cornist în compania a — \ aeşte, căci îţi spun pe Baal, că vei muri
!-a, batalionul 3. Aşa dar erâ să fure pe un om din
echiul lui regiment. Nu, în timpul lui, nu. Data hâr- cu un mili de morţi!
iei erâ de curând. Dar nu impoartă! Haban. ăceâ. Iudita răspunse în locul lui:
Şi iată că, cu inima mişcată, ezită acuma să facă — Stăp \ne, opreşte-ţi mânia şi supărarea...
ovitura. Dar Hol >fern nu se mulcomi, ci se înfurie şi mai
„Ce prost e!“ zise el cu vocea pe jumătate. mult: