Page 10 - 1913-21-22

poate scrie un soldat în campanie, mergând întruna Ne-o fi auzit. Noi vorbeam de Prusieni, el însă se gâi
înainte în ţara cucerită. deâ la Francezi, la acea întrare triumfală pe care-
Câte odată treceau săptămâni întregi fără să aibă aşteptâ de atâta vreme, Mac-Mahon coborând ,,L’.
nici o ştire... Şi bătrânul se plictisiâ, nu mai puteâ dormi... venue" primit cu flori şi fanfare, fiul său de-adreapl
Atunci numai decât soseâ o scrisoare din Germa­ mareşalului, iar el moşneagul în balconul său, îmbrăc;
nia pe care ea o citeâ voioasă lângă patul lui ţinân- în mare ţinută ca la Liitzen, salutând vulturii plini c
du-şi plânsul. Colonelul ascultâ cu luare aminte, zâmbeâ praf şi drapelele ciuruite de gloanţe. Bietul moş Jouv<
apoi inteligent, aprobâ critica, ne lămureâ trecerile cam El îşi închipuiâ desigur că vrem să-l împiedecăi
alandala. Tot ce-mi plăceâ mai mult, erau răspunsurile de a asistă la întrarea triumfală ca să-i înlăturăm
pline de sfaturi ce i le dâ fiului său: prea mare emoţie. Deaceea se fereâ de a vorbi c
„Nu uită niciodată, că eşti francez, îi ziceâ, să fii cineva, însă dimineaţa în aceiaşi clipă când batalioane!
generos cu aceşti oameni. Nu le ’ngreuiâ prea tare nă­ prusiene apucară pe calea cea lungă ce duce del
vălirea". Apoi urmau poveţe şi predici plăcute despre poarta Maillot la Tuilleeries, fereastra aceea de sus, s
respectul proprietăţei, despre politeţea faţă de doamne, deschide încetişor şi colonelul apăru în balcon, cu coifi
un întreg cod de onoare mţlitară, întrebuinţat de cu­ în cap, cu eşarful cel mare, într’un cuvânt, cu tc
ceritori şi de învingători. îşi mai spuneâ în scrisoare calabalâcul lui glorios depe timpul bătrânului cuirasie
şi câteva păreri generale despre politică şi despre con- Milhaud. Mă ’ntreb şi-acum, prin ce minune, ce puter
diţiunile de pace care să fie impuse învinşilor şi trebue de voinţă, ce reculegere puternică l-a pus astfel în p
să spui că nu erâ deloc pretenţios: „Despăgubirea răs- cioare şi l-a aranjat cu toate. Ce este însă sigur e, c
boiului, nimic altceva. Ce-ţi folosesc să le iei provincii? erâ acolo în picioare rezemat de parapetul de fer <
Crezi oare că poţi face o Franţă din Germania?" balconului, mirându-se că vede străzile pe cât de larj
şi încăpătoare, pe atât de mute şi deşarte cu jaluzelei
Dictă acestea cu o voce puternică şi erâ atâta ne­ caselor închise. Parisul pustiu şi sinistru apare ca u
vinovăţie în vorbele sale, o sinceritate patriotică atât de lazaret, pretutindeni cu drapele aşa de stranii şi neobiş
înălţătoare, că nu se puteâ să nu te mişte ascultându-1.
nuite, toate albe cu cruci roşii şi nimeni nu merg
întru întâmpinarea soldaţilor noştri.
VI.
In timpul acesta împresurarea înaintâ mereu, dar VII.
vai!... nu a Berlinului. O clipă putu crede că s’a înşelat...
Erâ momentul gerului mare, a bombardării, a epide­ Insă nu! Colo, după brâul de Triumf erâ un zgomo
miilor, a foametei. Dar, mulţumită îngrijirilor noastre, a nelămurit, o linie neagră ce înaintâ mereu dinspre ră
dragostei necontenite ce se desfăşură mereu în jurul sărit. Apoi, încetul cu încetul, vârfurile coifurilor scli
lui, liniştea bătrânului n’a fost turburată o clipă. Până peau la lumina soarelui, micii toboşari dela lena începur
în ultimul _ moment avui franzelă şi carne proaspătă a bate şi sub arcul Etoile, ritmat de pasul greoi al secţii
pentru el. Insă numai pentru el şi nu vă închipuiţi cât lor şi de isbiturile săbiilor, răsună marşul triumfal al lu
de mişcătoare erau prânzurile bunicului: Bătrânul pe Schubert!
patul seu vesel şi mulţumit cu şervetul dinainte, lângă Atunci se auzi în liniştea mormântală a pieţii ui
el şezând nepoată-sa cam palidă de atâta răbdare, în- strigăt îngrozitor: „La arme! La arme, Prusienii!" Şi ce
drumându-i mânile, dându-i să beâ şi apoi el înviorat patru ulani din avant-gardă putură vedeâ colo sus în bal
de acest prânz şedeâ în comoda lui cameră — afară con un moşneag înalt, clătinându-se, mişcându-şi braţel
crivăţul suflă cu putere zăpada aceea care se ’nvârteâ şi apoi... căzând ca un buştean jos. De data aceash
în vârtejuri înaintea ferestrelor sale — bătrânul cuirasier colonelul Jouve erâ dus de pe astă lume!...
îşi aduceâ aminte de campaniile din Nord şi ne istorisiâ
nu ştiu pentru a câta oară această retragere dezas­ Trad. de C. Sachelarie.
truoasă din Rusia, unde aveai de mâncare pezmeţi şi
carne de cal îngheţată. -------tlllll-----
„înţelegi tu asta, micuţo? Mâneam carne de cal!"
Cred şi eu că-1 inţelegeâ. De două luni nici ea săraca CUGETĂRI postume
nu mâncase altceva... Deoarece vindecarea se apropiâ
din ce în ce, sarcina deveneâ mai grea.
Inimile mari şi generoase, sufletele pline de ui
Amorţeala simţurilor sale, care ne fu prielnică
până atunci, începeâ să se risipească. De două sau de patriotism cald şi înălţător, se pot asămănâ c’un templu
trei ori teribilele bubuituri dela poarta Maillot îl făcură unde pentru eternitate trebue să ardem candela recu
să tresalte, ascuţindu-şi urechile ca un câne, şi-atunci noştinţei. De entuziasmul acesta depinde de multe or
trebuia să născoceşti o ultimă victorie a lui Bazaine fericirea şi gloria unui popor.
asupra Berlinului şi salvele de tun se trag în onoarea *
acestuia la „Invalide".
Educatorul nu face altceva decât îndreaptă cee<
Intr’altă zi după ce îi împinse patul lângă fereastră,
văzu garda naţională pe strada „Grande sunee". ce natura a creiat. *
„Cei cu trupele astea?, întrebă bietul colonel, Sinceritatea este o floare care creşte numai îr
şi noi îl auziam mormăind prinire dinţi: „Proastă ţinută,
proastă ţinută!" Nici nu erâ altfel: noi am înţeles că sera de inimi a copiilor, acolo ea găseşte cu prisosinţă
de-aci înainte trebuiâ să luăm măsuri, şi din nefericire tot ce-i trebueşte. Sădită în altă parte, trăeşte puţin
nu am luat destule. degenerează şi, cu timpul, chiar moare.
Intr’o seară cum sosii, copila veni în grabă la V. Conta.
mine şi-mi zise speriată: „Mâne întră, năvălesc!" Nu
ştiu dacă odaia bunicului a fost sau nu deschisă, dar
din seara aceea colonelul aveâ o înfăţişare neobişnuită.

294