Page 11 - 1913-21-22
P. 11
reu îmi răspundeâ cu aceeaş reverenţă înceată, ritmică
cin t r e n şi graţioasă.
Sufletul mi-erâ pe vremea aceea nelocuit; îl po
i.
pulai cu nocturna mea vecină. In fiecare sară îmi de-
Fugeă ca o nălucă trenul veneâ mai scumpă şi încurând începurăm să facem te
Şi cum steteam proptit de geam
In ritmul monoton al roţei legrafie pe deasupra platanilor, a plopilor şi a mestea
Să ’ncheg icoana ta cercam. cănului roşcat. Posedam elementele unui limbaj prin
semne la care mă învăţase un unchiu bătrân şi ca
Veneai purtând în ochii limpezi prin minune se întâmplă, că ea îl poseda deasemenea,
întreg potopul de văpăi
Ce strălucise într’o sară şi chiar mai bine decât mine.
Ca niciodată ’n ochii tăi. începu prin a-mi cere o discreţiune complectă,
prin a-mi zmulge făgăduinţa de a nu căută să aflu cine
Simţiam, că mi eşti atât de dragă este ea, până când nu-mi va desvălui ea însăşi acest
Cum nimenea nu mi-a mai fost
Şi cum mergeam fără de fintă mister. Ii jurai că mă voiu supune şi intimitatea noastră
Părea că totuş am un rost. se desăvârşi. Ea nu răspunse decât încet-încet la pa
tima mea, cu curiozitate mai întâi, apoi cu prietinie,
II.
până într’o noapte de Septemvrie, când îmi dărui în
Treceau alături şiruri-şiruri treagă inima ei... la o distanţă de şaptezeci şi cinci de
Poiene, sate, văi, păduri paşi... oh! noaptea aceea de Septemvrie cu năvile ei
Şi nu ştiam, de ce întruna
Cu ochii limpezi tu mă furi. argintate pe marea eterică, cu lampa ei rotundă, înfă
şurată în vălul palid de gaze care clătina la suflarea
Mă urmăreai cu amintirea vântului din apus, cu copacii ei ai căror frunziş se a-
Cum urmăreşte ’n veci de veci gitau ca nişte rochii de zine. Ea îmi apăru ca marea
Păcatul săvârşit pe locuri
Alăturea de care treci — noapte a istoriei lumii, când enigmateca mea prietină
schiţă hierogliful luminos, delicatul simbol al amorului ei.
Şi ’n ritmul monoton al rolei
Cum stăm aşa proptit de geam Toamna trecu, apoi iarna, şi idila erâ veşnic su
Doriam, ca niciodată poate, spendată în spaţiu. Inzadar o imploram, înzadar îi ofe
La dreapta mea ca să te am.
ream întreaga mea vieaţă în schimbul unei întâlniri. Ea
RADU MĂRGEAN. mi-o refuza necontenit sub pretextul unui jurământ de
care numai mai târziu va putea fi deslegată. Când veni
primăvara eram ca rătăcit: slăbisem, pălisem, nu mai
FEREASTRA trăiam decât pentru clipele când mi-apăreâ mlădioasa
siluetă, cu chipul întunecat de penumbra dantelelor.
Dar şi ora aceasta erâ dureroasă şi desperată, o oră
J. H. ROSNY
de rugăminţi zadarnice şi de mizerabilă pasiune.
*
Când mă întorceam acasă, noaptea, zăream ade * *
seori, dincolo de grădiniţă, o fereastră luminată. Câte Intr’o noapte, lumina nu licări, şi nici în noaptea
odată fereastra erâ deschisă; peste ea se aplecă o si următoare. Cuprins de groază, timp de două zile nu
luetă mlădioasă de tânără fată ori de tânără femee. m’am deslipit de lângă geam. Nu puteam dormi, nici
Am băgat de seamă că lumina nu se aprindeâ mânca — eram înfiorat de presimţiri lugubre. A treia
niciodată înainte de ceasurile două şi se stingea la trei. zi de dimineaţa primii o scrisoare prin care eram invi
Mai întâi am crezut că tânăra persoană se pregătea în tat să trec pe la un notar necunoscut mie. Instinctul
restimpul acesta de culcare şi mi-o închipuiam noctam îmi şoptea că mi se vor da veşti dela prietina mea.
bulă — din gust şi din necesitate. Dar încurând aflai Nu perdui nici o clipă şi mă dusei la întâlnire. Nota
că ea se culca înainte de miezul nopţii, se sculă în rul erâ un bărbat gros, deja bătrân; l’am găsit într’un
momentul când o vedeam, apoi se culcă din nou. Obi birou decorat după un stil vechiu. Mă anunţă că dra
ceiul eră ciudat dar încântător: nimic nu ne predispune V... care murise alaltăeri, îmi lăsase toată averea ei,
a ne bucură de farmecul nopţii ca scularea din somn. căci alte rude nu avea.
Tăcerea pare mai dulce, umbrele grădinei mai amabile „Averea aceasta — îmi zise notarul — se compune
şi mai misterioase. din valori sigure şi din proprietăţi: ea se urcă aproxi
*
* * mativ la opt sute de mii de franci. Cât despre testa
Intr’o noapte de April, regăsindu-o pe visătoarea ment, el este inatacabil, căci a fost scris în prezenţa
mea necunoscută în semi-clarul de lună, mi-am scos şi sub supraveghierea mea".
pălăria salutând-o şi am primit, în schimb, o reverenţă. Mă privi cu un zimbet de felicitare şi adăogă
Inima mea tresări; svelta persoană, cu faţa ascunsă în „Sunt deasemenea însărcinat a vă înmănâ acest
penumbra unui capuşon de dantele îmi păru de o dul plic confidenţial".
ceaţă nespusă. In zilele următoare o salutai iară, şi me Luai scrisoarea şi bălbăii cu glasul tremurător:
/
