Page 15 - 1913-21-22

ză, cum se prăbuşesc, atât de frumos şi de puternic Mâne acest viteaz frumos se va scoborî în vale!
i cântul lor. Vedeâ-1 va oare? Avea-va putere să se uite la el?
9. Cel-ce a sădit urechia au nu aude? sau cel-ce Oare care e dorinţa Dzeului celui adevărat? Va încu­
plăsmuit ochiul, au nu bagă de seamă? nună cu mărire armele lui Salatiel, sau îl va umili cu
Glasul Iuditei tremură plin de recunoştinţă, curat durere şi moarte năpraznică?
cristalul: Privi în noapte în întunericul blând albăstriu stră-
12. Fericit e omul, pe care-1 vei îndreptă, Doamne, tăiat de strălucirea argintată a stelelor stinghere. Lacri­
din legea ta îl vei învăţă pe el. mile îi picurau încet. Se simţiâ părăsită şi neliniştită:
13. Ca să-l linişteşti pe el din zilele cele rele, zilele trec şi ce se va alege cu Betulia?
nă ce se va săpâ păcătosului groapă. Erâ vorbă de patru zile...
14. Că nu va lăpădâ Domnul pe poporul său şi Două au trecut!
Dştenirea sa nu o va părăsi... Şi mâne?
Apoi continuă: Mâne, poate...
17. De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, curând Căută o stea luminoasă, care să o mângâie, um-
ir fi sălăşluit în iad sufletul meu. plându-i sufletul cu razele nădejdii. Şi o află deasupra
18. De am zis: S’a clătit piciorul meu, mila ta, întăriturilor Betuliei, ce se înălţau până la cer... Erâ
oamne, mi-a ajutat miel steaua aceea cu lumină tainică, pe care o privise de-a-
19. După mulţimea durerilor mele în inima mea, tâtea ori logodnicul ei, din piscul Betuliei. Aflase steaua
ângăierile tale au veselit sufletul meu. lui Salatiel, minunata şi strălucitoarea stea a dragostei lor!
Soarele asfinţise. Dotainul şi Chelmonul se scăldau Inima îi svâcni cu putere. Steaua aceea e totodată
raze de sânge. Lumina mohorâtă, tremură în părul şi steaua Betuliei, ea străluceşte plină de mărire... Zimbi
onzat al Iuditei, dându-i o înfăţişare aşa de frumoasă şi muşcându-şi buzele aprinse trimise în neştire un sărut
aşa de tristă, încât şi luptătorii babilonieni o priviau stelei strălucitoare, a iubirii şi a măririi...
rmecaţi, cum îngână psalmul: Tabăra babiloniană durmiâ, numai paznicii veghiau.
20. Să nu fie împreună cu tine scaunul fărădelegii, Pământul durmiâ şi stelele îl străjuiau din înălţimi. Ziua
il-ce plăsmueşte năcaz peste poruncă. dulce a somnului, începu să-i sărute şi ochii ei. Pleoa­
21. Vânâ-vor asupra sufletului dreptului şi sânge pele i se închideau din când în când. Sentimente ciu­
îvinovat vor osândi. date i se învălmăşau în suflet, erâ adormită pe jumă­
Cerul îşi pierdea splendoarea, neguri întunecate tate şi totuş vedeâ steaua minunată.
: ridicau din pădurile celea mari, Betulia încă se pierdea Deodată i se păru, că steaua se clatină pe cer,
i umbră, în vremece ruga femeii răsună încet în valea ca ochiul strălucitor al unui bărbat.
sdrelonului: 0 Salatiel!
22. Şi s’a făcut mie Domnul spre scăpare, şi Dzeul II priviâ zimbind.
teu spre ajutorul sperării mele. — Vino mai aproape... — zise în neştire.
Se făcea noapte. Turnurile Betuliei se reliefau Steaua se mişcă iarăş şi se coborî mai jos.
:erse pe ceriul întunecat, în vremece în valea Esdre- Cât e de frumoasă şi strălucitoare, întocmai ca
rnului muriâ lumina şi muriâ şi cântarea: ochii lui Salatiel.
23. Şi le va răsplăti lor Domnul fărădelegea lor, 1 se păru că aude deodată un hohot de râs. El
i după răutatea lor îi va pierde pe dânşii Domnul Dzeu!
răsună în sufletul ei. Sări speriată, ţipând.
Erâ linişte şi întuneric. Iudita privi spre întăritura, Nu! Steaua aceea nu seamănă cu ochii lui Salatiel...
e se pierdea în noapte. Ochii lui Salatiel nu sunt aşa de întunecaţi şi aşa
Observă o figură omenească, o figură frumoasă de aprinşi şi de îndrăgostiţi... Ochii lui nu strălucesc,
i puternică, ce ieşiâ la iveală, în amurgul domol, ca nu ard, nu dau viaţă şi moarte, nu te ridică, nu te
statuie. strivesc, ca steaua aceea.
îşi duse mâna la gură, ca să nu ţipe, căci înţălese O Adonai!
umai decât, că erâ Salatiel frumosul ei logodnic. Şi A cui e steaua, ai cui sunt ochii?
telele, ca şi când ar fi aşteptat numai clipa aceasta a ...Ai lui Holofern!
evederii... începură să străluciască pe bolta plină de
aine, care e aşa de imensă, şi totuş nu poate cuprinde XXVII.
in suspin.
Lancea grozavă.
II priviâ dornică, îl priviâ suferindă, până ce îl
nghiţi ceaţa şi întunerecul. Atunci se întoarse în tabăra Samas, zeul Soarelui lăpădă vălul întunecat, în-
labiloniană, ca să se culce în cortul visteriei, căci erâ torcându-şi faţa spre pământ. Ochiul lui erâ încă roşu
ihinuită de friguri. şi somnuros, dar răspândeâ totuş strălucire.
Se culcă pe canapeaua de purpură, dar nu putu Se ridică din patul lui strălucit, ce-i erâ aşternut
ă adoarmă. de veacuri în fundul mării şi se ridică spre cer. Lu­
Gândul ei rătăceâ la toate lucrurile din lume, dar mina aurie zimbitoare se revărsă asupra lumii, ce aş­
eveniâ neîntrerupt la culmea Betuliei... teptă zorile şi în vis, ca ziua cea sfântă să le aducă