Page 16 - 1913-21-22

bucurie sau jale. Erburile, florile şi copacii durmiau până în soare, căci nu sunt aşa puternic; eu voiu
încă în valea Esdrelonului, dar oamenii furnicau în toate runca-o numai în tine, te voiu străpunge şi te vo
părţile, căci ziua ce veniâ eră de o importanţă extremă, ţintui de glie...
având să aducă sau moartea lui Nabuzar, sau înfrânge- Zimbiâ, dar ochii lui ardeau într’o flacără întun
Betuliei! Zeul Samas se ridicase şi el mai degrabă din cată. El se întoarse spre Holofern:
aşternut, privind cu mirare la tabăra babiloneană, la — Stăpâne al oştirilor, dacă voi ucide pe N
arena de luptă, unde eră Holofern şi cu principii sub buzar, îmi dai voie să iau armura, ca să împodobe:
un baldachin de purpur. cu ea palatul meu ?
Erau de faţă şi luptătorii, Nabuzar greu înarmat — Sigur că va fi a ta, dacă vei răpune pe n<
iar Salatiel cu o platoşă uşoară, o sabie grea şi cu o biruitul Nabuzar... — zise Holofern şi întinse mâna li
lance uriaşă. Salatiel.
Zeule Samas, cine va muri din aceşti doi ? Doar — Dar să vedem acum, a cui armură rămâne p
amândoi sunt groaznici în putere ! Amândoi sunt viteji câmpul de luptă? Domnii mei vă doresc noroc la lupt:
şi ar putea să ia lupta cu o oaste întreagă! Goarnele răsunară şi cei doi viteji ieşiră în aren
Pe care l’ai ales să-l duci între paznicii tronului Gloriosul Nabuzar se opri, lancea lui grozavă, p
tău de aur, ridicându-1 între semi-zei ? Căreia din doi care i-o aduseră doi soldaţi, eră obdusă cu aur; el
i-a sunat ceasul din urmă, căci e sigur, ca şi strălucirea luă în mână şi îi sărută vârful.
ta asupra lumii, că unul va cădeâ astăzi. — Aşa, aşa... i-aţi adio dela ea, aşteptând sen
Ori care ar cădeâ, moartea lui este o pierdere naiul, ca să-şi arunce lancea asupra lui Nabuzar.
imensă! Dacă rămâne mort Nabuzar, s’a prăbuşit mân­ Nabuzar stâ ca o stâncă uriaşă, iar Salatiel ca
dria Assirienilor, iar dacă va cădeâ Salatiel, s’a stins statuie grandioasă; erau ca doi zei.
toată puterea Betuliei! Goarnele încetară şi statuia se mişcă ridicân
Tabăra murmură, ca o mare. Assirienii se înghe­ lancea. Musculatura lui minunată se întinse, când azvâr
suiau, în grupuri mari, lângă barieră. încetul cu încetul arma de moarte. Ea trecu din mâna lui, ca o furtun
se făcu linişte, încât se auzi glasul lui Nabuzar, în dis­ vâjăitoare şi se izbi în peptul lui Nabuzar cu o pi
cuţia cu Salatiel: tere uriaşă...
— Nu te supără, prietine, moartea nu e un lucru Ea zdrobi platoşa, străpunse pieptul şi ieşindu
aşa de trist. Au murit şi eroi mai mari decât noi... prin spate, îl ţintui de pământ...
Vreau să zic decât tine... căci toată lumea este încre­ Holofern şi soţii lui păliră. Din mii de pieptul
dinţată, că te voi strivi. se auzi răcnetul:
— Nu te pripi, viteazul meu pretin, căci şi eu — Nabuzar!
vreau să te omor... De multeori ne-am întâlnit sus pe Holofern zise solemn:
coline, dar numai la distanţe mari, căci tu totdeauna — Nabuzar a murit.
scoboreai în vale când mă apropiam de tine. Şi se scoborî în arenă, ca să se mai uite odat
— Eu? la comandantul pedestraşilor.
— Şi eu m’am scoborât de câtevaori, dar m’am Salatiel se închină şi voi să meargă, dar Holc
retras după cum ştii, căci nu e plăcută ospitalitatea fern îi făcu semn să aştepte puţin. Se plecă asupr
mulţimii... Acum însă suntem numai amândoi şi unul mortului şi îi zise:
din noi doi trebue să-l ospeteze pe celalalt cu sângele lui. — N’am mai văzut aşa o lovitură superbă, i
— Adevărat, — răspunse Nabuzar — ci crede-mă, viteazule între viteji! Ii întinse mâna şi îl conduse î
va fi un ospăţ frumos. Eşti în mânile mele prietine, cortul lui, zicându-i:
dar fii liniştit, te voiu omorî repede şi îţi promit, că — Hei Salatiel, dacă te-ai fi născut assirian!
nu-ţi voi târî cadavrul, căci pe tine nu sunt supărat Bilbo răsări deodată, fugind cu mare zor şi s
după cum eram pe Ieroboam... aruncă plângând cu hohot peste trupul lui Nabuzai
— Iţi mulţumesc pentru atenţie! — zise Salatiel plin de sânge. Bilbo îl batjocorise mai mult şi acun
şi cu el deodată râse şi Holofern şi toţi ceialalţi, as­ el îl deplângeâ mai nemângăiat.
cultând glumele Ovreiului şi ale Assirianului. — urmează —
Nabuzar credeâ că râd de el şi se înfurie.
— Dragul meu, nu te vei bucură multă vreme de
viaţă. Mă surprinde că eşti atât de vesel când îmi cu­
noşti puterea. Lui Ieroboam, vestitului tău tovarăş de
arme, i-am zis că îl voiu străpunge cu lancea şi că a- Abonaţii noştri restanţieri sunt
ceasta nu se va opri până nu se va împlânta în mij­
locul soarelui. Inţelesu-mai ? Şi ţie îţi spun acelaş lucru... rugaţi ca să reînoiască abona­
— Cred prietine, — zise comandantul betulian
— dar eu am dreptate să azvârl mai întâi lancea, şi mentul fără amânare.
crede-mă Nabuzar, că am să te omor cu aceasta sin­
gură azvârlitură. Eu nu ameninţ, că voiu aruncă lancea