Page 16 - 1913-21-22
P. 16

bucurie  sau  jale.  Erburile,  florile  şi  copacii  durmiau  până în soare, căci nu sunt aşa puternic; eu voiu
             încă în valea Esdrelonului, dar oamenii furnicau în toate  runca-o numai în tine, te voiu străpunge şi te vo
             părţile,  căci  ziua  ce  veniâ  eră  de  o  importanţă  extremă,  ţintui de glie...
             având  să  aducă  sau  moartea  lui  Nabuzar,  sau  înfrânge-   Zimbiâ,  dar  ochii  lui  ardeau  într’o  flacără  întun
             Betuliei!  Zeul  Samas  se  ridicase  şi  el  mai  degrabă  din  cată. El se întoarse spre Holofern:
             aşternut,  privind  cu  mirare  la  tabăra  babiloneană,  la   —  Stăpâne  al  oştirilor,  dacă  voi  ucide  pe  N
             arena  de  luptă,  unde  eră  Holofern  şi  cu  principii  sub  buzar,  îmi  dai  voie  să  iau  armura,  ca  să  împodobe:
             un baldachin de purpur.                               cu ea palatul meu ?
                   Erau  de  faţă  şi  luptătorii,  Nabuzar  greu  înarmat   —  Sigur  că  va  fi  a  ta,  dacă  vei  răpune  pe  n<
              iar  Salatiel  cu  o  platoşă  uşoară,  o  sabie  grea  şi  cu  o  biruitul  Nabuzar...  —  zise  Holofern  şi  întinse  mâna  li
              lance uriaşă.                                         Salatiel.
                   Zeule  Samas,  cine  va  muri  din  aceşti  doi  ?  Doar   —  Dar  să  vedem  acum,  a  cui  armură  rămâne  p
              amândoi  sunt  groaznici  în  putere  !  Amândoi  sunt  viteji  câmpul de luptă? Domnii mei vă doresc noroc la lupt:
              şi ar putea să ia lupta cu o oaste întreagă!               Goarnele răsunară şi cei doi viteji ieşiră în aren
                   Pe  care  l’ai  ales  să-l  duci  între  paznicii  tronului   Gloriosul  Nabuzar  se  opri,  lancea  lui  grozavă,  p
              tău  de  aur,  ridicându-1  între  semi-zei  ?  Căreia  din  doi  care  i-o  aduseră  doi  soldaţi,  eră  obdusă  cu  aur;  el
              i-a  sunat  ceasul  din  urmă,  căci  e  sigur,  ca şi  strălucirea   luă în mână şi îi sărută vârful.
              ta asupra lumii, că unul va cădeâ astăzi.                  —  Aşa,  aşa...  i-aţi  adio  dela  ea,  aşteptând  sen
                   Ori  care  ar  cădeâ,  moartea  lui  este  o  pierdere   naiul, ca să-şi arunce lancea asupra lui Nabuzar.
              imensă!  Dacă  rămâne  mort  Nabuzar,  s’a  prăbuşit  mân­  Nabuzar  stâ  ca  o  stâncă  uriaşă,  iar  Salatiel  ca
              dria  Assirienilor,  iar  dacă  va  cădeâ  Salatiel,  s’a  stins  statuie grandioasă; erau ca doi zei.
              toată puterea Betuliei!                                    Goarnele  încetară  şi  statuia  se  mişcă  ridicân
                   Tabăra  murmură,  ca  o  mare.  Assirienii  se  înghe­  lancea. Musculatura lui minunată se întinse, când azvâr
              suiau,  în  grupuri  mari,  lângă  barieră.  încetul  cu  încetul  arma  de  moarte.  Ea  trecu  din  mâna  lui,  ca  o  furtun
              se  făcu  linişte,  încât se auzi  glasul lui  Nabuzar, în dis­  vâjăitoare  şi  se  izbi  în  peptul  lui  Nabuzar  cu  o  pi
              cuţia cu Salatiel:                                    tere uriaşă...
                   —  Nu  te  supără,  prietine,  moartea  nu  e  un  lucru   Ea  zdrobi  platoşa,  străpunse  pieptul  şi  ieşindu
              aşa  de  trist.  Au  murit  şi  eroi  mai  mari  decât  noi...  prin spate, îl ţintui de pământ...
              Vreau  să  zic  decât  tine...  căci  toată  lumea  este  încre­  Holofern  şi  soţii  lui  păliră.  Din  mii  de  pieptul
              dinţată, că te voi strivi.                            se auzi răcnetul:
                   —  Nu  te  pripi,  viteazul  meu  pretin,  căci  şi  eu   —  Nabuzar!
              vreau  să  te  omor...  De  multeori  ne-am  întâlnit  sus  pe   Holofern zise solemn:
              coline,  dar  numai  la  distanţe  mari,  căci  tu  totdeauna   —  Nabuzar a murit.
              scoboreai în vale când mă apropiam de tine.                Şi  se  scoborî  în  arenă,  ca  să  se  mai  uite  odat
                   —  Eu?                                           la comandantul pedestraşilor.
                   —  Şi  eu  m’am  scoborât  de  câtevaori,  dar  m’am   Salatiel  se  închină  şi  voi  să  meargă,  dar  Holc
              retras  după  cum  ştii,  căci  nu  e  plăcută  ospitalitatea   fern  îi  făcu  semn  să  aştepte  puţin.  Se  plecă  asupr
              mulţimii...  Acum  însă  suntem  numai  amândoi  şi  unul   mortului şi îi zise:
              din noi doi trebue să-l ospeteze pe celalalt cu sângele lui.  —  N’am  mai  văzut  aşa  o  lovitură  superbă,  i
                   —  Adevărat, — răspunse Nabuzar — ci crede-mă,   viteazule  între  viteji!  Ii  întinse  mâna  şi  îl  conduse  î
              va  fi  un  ospăţ  frumos.  Eşti  în  mânile  mele  prietine,   cortul lui, zicându-i:
              dar  fii  liniştit,  te  voiu  omorî  repede  şi  îţi  promit,  că   —  Hei Salatiel, dacă te-ai fi născut assirian!
              nu-ţi  voi  târî  cadavrul,  căci  pe  tine  nu  sunt  supărat   Bilbo răsări deodată, fugind cu mare zor şi s
              după cum eram pe Ieroboam...                          aruncă  plângând  cu  hohot  peste  trupul  lui  Nabuzai
                   —  Iţi  mulţumesc  pentru  atenţie!  —  zise  Salatiel   plin  de  sânge.  Bilbo  îl  batjocorise  mai  mult  şi  acun
              şi  cu  el  deodată  râse  şi  Holofern  şi  toţi  ceialalţi,  as­  el îl deplângeâ mai nemângăiat.
              cultând glumele Ovreiului şi ale Assirianului.                                               — urmează —
                   Nabuzar credeâ că râd de el şi se înfurie.
                   —  Dragul meu, nu te vei bucură multă vreme de
              viaţă.  Mă  surprinde  că  eşti  atât  de  vesel  când  îmi  cu­
              noşti  puterea.  Lui  Ieroboam,  vestitului  tău  tovarăş  de
              arme,  i-am  zis  că  îl  voiu  străpunge  cu  lancea  şi  că  a-   Abonaţii noştri restanţieri sunt
              ceasta  nu  se  va  opri  până  nu  se  va  împlânta  în  mij­
              locul soarelui. Inţelesu-mai ? Şi ţie îţi spun acelaş lucru...  rugaţi ca să reînoiască abona­
                   —  Cred  prietine,  —  zise  comandantul  betulian
              —  dar  eu  am  dreptate  să  azvârl  mai  întâi  lancea,  şi        mentul fără amânare.
              crede-mă  Nabuzar,  că  am  să  te  omor  cu  aceasta  sin­
              gură azvârlitură. Eu nu ameninţ, că voiu aruncă lancea
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20