Page 3 - 1913-21-22
P. 3
său, şi dela o vreme literile începeau să se învălmă-
INSTRUCŢIA VIITORULUI . şască... flacăra luminării tremura, încunjurată ca de un
AL. CIURA curcubeu... Mergeam în toată ziua şi la biserică. Vai
ce de frig am mai răbdat; clănţăneam din dinţi şi
De undeva, din o grădină apropială, răzbate gla tropăiam cu cişmele pe pietrile reci... De tren şi căruţă
sul sonor al unui elev: „Să ne închipuim, că avem nici pomană! Plecam de acasă călare doi fraţi şi ne
sunetul A... de-aici lăsăm o verticală asupra punctului schimbam din când în când... sluga încă veniâ cu noi
B... să ne închipuim, că avem punctul A...“ până la Murăş, să ducă acasă calul. Aici luam desagii
Şi glasul lui recitativ, îmi aminteşte de greutăţile pe umăr, treceam Murăşul cu luntrea şi o porneam
învăţământului de azi, evocându-mi o serie întreagă înainte singuri. Cunoşteam satele şi chiar copacii şi
de imagini, o scară ai cărei fuştei se pierd în înfinit. pietrele din marginea drumului. Cunoşteam, mai ales,
Un capăt al scării e undeva jos, iar fuşteii se urcă tot preoţii, la cari trăgeam în gazdă seara, şi ne primiau
mai sus... de-abia îi mai distingi, deşi suişul lor e aşa de bucuroşi, săracii!... Vara, când veniam pe va
tot mai luminos! canţă, n’aveam nici un gând. Nu mai aşteptam, să tri
*
* * mită după noi călăria, ci o porniam, cu noaptea în cap
îl aud pe tata-moş, povestindu-mi, cu graiul lui şi seara ajungeam până la popa din Mogoş... durmiam
dfe moşneag înţelept, clipind des din genele tremură iepureşte în podul grajdului şi dimineaţa porniam iarăş.
toare, netezindu-şi barba albă şi lungă: Acum eram ca acasă. Ce bucurie pe noi, când vedeam
— Ehei, nepoate, vouă vă e uşor, că n’aveţi să dealurile satului, nu mai simţiam nici o oboseală,
treceţi prin năcazurile, cu cari ne-am luptat noi... Pe par’că ne crescuseră aripi la picioare. Tata ne îmbră-
vremea noastră nici nu era slobozenie, să pui picioru ţişâ voios, dar mama priviâ cu ochii în lacrimi la
în şcoală, că şcolile nu erau ridicate pe seama ioba feţele noastre supte, şoptind îngrijorată:
gilor... Ne mai strecuram aşa, câte un ficior de popă — Sărăcuţii de ei, ce rău vor fi trăit pe acolo!
*
prin şcoli străine... ne răbdau o vreme, apoi ne * *
făceau vânt, că nu era învăţătura pentru odrasle de Vremile aceste grele şi-au proiectat lumina lor
slugi... Aşa erau bătrânii, pe vremuri, până s’au deschis mohorâtă şi asupra generaţiei ce a urmat, şi chiar
şcolile din Blaj... Aici am răzbit apoi mai uşor şi mai generaţia a treia încă a azistat la amurgul acestor zile
mulţi, dar nu se pomeneâ, să avem sălaş de dai de trudă şi sbucium.
Doamne, nici să avem cărţi, din care să scoatem învă Generaţia de acum e mai norocoasă. încăperile
ţătura... Ne înghesuiam câte cinci-şasă într’o cocioabă, şalelor s’au lărgit, condiţiile de trai s’au schimbat şi
unde plătiam trei zloţi de aramă pe an şi maistorul ele înspre bine, în mod simţitor. Manualele sunt tot
lucra cu noi într’o odaie, jiluind la scânduri, bocănind mai bune şi mai uşoare — deşi multe din ele mai
cu ciocanele... Eram înghesuiţi în două paturi, durmiam lasă, vai, încă atâta de dorit — oamenii de şcoală îşi
pe cergi, dar înghesuiala ne prindea bine, căci ne mai bat capul, cum să uşureze, din ce în ce mai mult
încălziam îndeolaltă... lemnele erau scumpe şi făceam munca tinerelor odrasle. Nizuinţele pedagogilor dela
foc numai seara, cu aşchiile şi jiluiturile gazdei. Mân începutul veacului trecut se înfăptuesc, cercând tot mai
carea ne-o aduceau de acasă, cu desagii, când se mult, ca instrucţia să fie din ce în ce mai plăcută.
nimeriâ câte o vreme mai grea, aşteptam şi înghiţiam Azi internatele îşi deschid larg porţile pentru pri
în sec, deşi mai luam câteo strachină de fiertură dela mirea cât mai multor elevi; intuiţia ocupă tot mai
seminar. De cărţi nici pomană... aveam aşa nişte no mult teren şi şcoala înceată a mai fi locul de oroare
tiţe cu ceruza, după explicările călugărilor... şi le ceteam şi de trudă.
aşa de anevoie, că nu aveam numai o luminare de Gimnastica şi sportul ies tot mai mult la iveală
287
