Page 8 - 1913-21-22
P. 8

ţi-erâ  mai  mare  dragul  să-l  priveşti;  80  ani  ce  nu  ar
                                                                     tau  decât  60.  Lângă  el  steteâ  în  genunchi  nepoata  s
                                                                     cu  ochii  plini  de  lacrimi.  Sămănâ  mult  cu  el.  Văzâ;
                                                                     du-i  unul  lângă  altul,  ziceai  că  sunt  două  medalii  fri
                                                                     moaşe,  bătute  în  aceeaş  formă,  una  însă  veche,  ştear:
                                                                     puţin,  cealaltă  strălucitoare  şi  netedă  în  toată  luciri
                                                                     şi frumseţea noului tipar.
                                                                                              II.
                                                                          Durerea  acestei  copile  mă  mişcă  până  ’n  adânci
                                                                     sufletului.  Fiică  şi  nepoata  unui  soldat;  tatăl  ei  făc«
                                                                     parte  din statul major  al generalului  Mac-Mahon şi ch
                                                                     pul  acestui  mare  bătrân  întins  înaintea  ei,  rechemă  î
                                                                     mintea  ei  un  alt  chip  nu  mai  puţin  îngrozitor.  Eu  ai
                                                                    căutat  s’o  liniştesc,  dar  în  realitate  vedeam  puţine  sp<
                                                                    ranţe  de  scăpare.  Trei  zile  dearândul  bolnavul  a  răm<
                                                                    în aceeaş stare de încremenire.
                                                                          In  vremea  aceasta  sosise  vestea  la  Paris  despr
                                                                     lupta  dela  Reichshoffen.  Vă  aduceţi  aminte  cât  a  fo:
                                                                     de  ciudat?  Până  sara  am  crezut  cu  toţii  într’o  mai
                                                                     biruinţă. 20 mii de Prusieni răniţi şi omorâţi, însuş prii
                                                                     ţul  de  coroană  prins.  Nici  eu  nu  ştiu  cum  ajunsese  ri
                                                                     sunetul  acestei  bucurii  naţionale  în  bietul  nostru  bo
                                                                     nav,  până  ’n  amorţeala  cea  mai  cumplită  a  paralizii
                                                                     sale.  Adevărat  că  în  sara  aceea  când  m’am  apropiat  d
                                                                     patul colonelului nu am mai găsit pe acelaş om.
                                                                          Vederea i se limpezise, graiul îi erâ mai întări
                                                                    A putut să-mi zimbească şi să-mi îngâne de două o
                                                                     „Bi-ru-inţă!“ — „Da, colonele, victorie mare“. Şi
                                                                     timp ce eu îi dedeam amănunte asupra acestei biruinţ
                                                                     a lui Mac-Mahon, vedeam cât de iute i se destind
                                                                     faţa şi cum se luminează.
                                                                          Când  plecai  tânăra  fată  m’aşteptâ  înaintea  porţi
               Cum se lucrează dantelele cu ciocănele
                                                                     palidă  şi  prăpădită.  Sărmana!  Plângea  ca  un  copila:
                                                                     „Dar pentru Dumnezeu, linişteşte-te,  nu mai duce griji
               A
               Impresurarea Berlinului                               acum  e  scăpat!“  în  zisei  luând-o  de  mâni.  Iar  ea  biatî
                                                                     abia  putu  să-mi  răspundă.  Tocmai  atunci  se  afişă  pest
               ALFONSE DAUDET                                        tot  adevărata  biruinţă  dela  Reichshoffen.  Mac-Maho
                                                                     fusese pus pe fugă şi toată oastea lui nimicită...
                                        I.
                                                                          Ne  uitam  miraţi  unul  la  altul.  Ea  se  mâhniâ  j
                    Urcam  împreună  cu  doctorul  Valeriu  „L’avenue  se  neliniştea,  gândindu-se  la  bietul  ei  părinte.  Eu  m
               des  Champ  Elysees"  întrebând  zidurile  găurite  de  obu-  înfioram  gândindu-mă  la  bătrânul  colonel.  Fără  în
               zuri,  trotoarele  scormonite  de  mitralieze  despre  istoria  doială  că  nu  va  mai  putea  rezistă  acestei  noi  zdrunci
               Parisului  împresurat,  când  mai  înainte  de  a  intră  în  nări  sufleteşti.  Dar  până  una  alta  cum  o  învârteşti
               piaţa  Etoile,  doctorul  se  opri  şi-mi  arătă  una  din  ca­  Să-i  laşi  bucuria  şi  iluziile  care-i  făcuse  atât  de  bine
               sele  cele  mai  mari  atât  de  pompos  înlănţuite  împreju­  Bine  dar  atunci  trebue  să  minţi...  „Foarte  bine,  vc
               rul arcului de triumf şi-mi zise:                     minţi!  îmi  răspunse  fata  cu  bărbăţie  şi  ştergându-şi  re
                                                                     pede  lacrimile  şi  cu  faţa  strălucind  de  bucuria  ce  i-i
                    „Vezi  colo^  sus  patru  ferestre  închise,  deasupra
               acelui  balcon  ?  In  primele  zile  ale  lui  August,  această   dase speranţa, plecă spre odaia moşului ei.
               groaznică  lună  din  anul  trecut,  atât  de  nenorocoasă  şi
               plină  de  dezastre  şi  pierderi,  fui  chemat  acolo  pentru                 III.
               un  caz  de  apoplexie  fulgerătoare.  Erâ  colonelul  Jouve,   Sarcina ce şi-o luase asupră-şi erâ cât se poat
               un  cuirasier  de  pe  timpul  primului  imperiu,  un  bătrân   de grea. La început ieşiâ cu bine la capăt, deoarec
               încăpăţînat,  care  pentru  o  glorie  şi  patriotizm  s’ar  fi
               luptat  şi  cu  Dumnezeu,  şi  care  se  mutase  dela  începu­
               tul  războiului  în  „Champ  Elysees“,  într’un  apartament
               cu  balcon  pentru  a  asista  la  întoarcerea  triumfală  a  ar­
               matei franceze. Bietul bătrân!
                    Vestea  despre  bătălia  dela  Weisenburg  îi  sosise
               cum  sfârşise  de mâncat. Şi când a cetit numele lui Na­
               poleon  la  sfârşitul  acestui  buletin  ce  anunţă  înfrângere,
               căzu jos ca trăsnit...
                    Eu  găsii  pe  acest  bătrân  întins  dealungul  pe  co­
               vorul  camerei  sale,  cu  faţa  sângerândă  şi  ’nlemnită,
               par’că  ar  fi  fost  lovit  cu  o  lance  în  cap.  In  picioare
               trebuia  să  fie  un  colos,  culcat  părea  un  gigantic.  Aveâ
               trăsături  frumoase,  dinţii  minunaţi,  un  păr  creţ  alb,  de  Dantelă italiană lucrată cu acul de cusut.
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13