Page 13 - 1913-24
P. 13
— Du-te în cortul tău şi te odihneşte. Uită to- — Ai perdut!
. Mângăie-te cu gândul, că Holofern va şti să ră- Rabsaris spuse:
îe o femeie, căreia i s’au spus vorbe grele! — Principii joacă cubi.
Ii mângâie mâna şi obrajii; eră gingaş, ca un — Zece auri — s’auzi glasul de afară.
t înamorat. Holofern zise:
Iudita se ridică din scaun, mulţămindu-i: — E glasul lui Tompar.
— Samas, zeul Soarelui, să te binecuvinte, căci Alt glas:
umplut sufletul de căldură şi lumină! Şi să te fe- — Ai perdut!
că de orice primejdie! Urmă o clipă de tăcere, apoi glasul răzbătu iarăş:
Se înclină. — O sută de auri..
— Adio, domnilor! Sarezer zise:
Vitejii o salutară, cu adânc respect, dar îndată — Glasul acesta e, într’adevăr, al lui Tompar.
ta se depărtă, Bilbo sări înfuriat: — Ce interesant e, să-i asculţi din depărtare,
— Vă mărturisesc, pe duhurile morţilor, că fe- — adause Holofern. — Se resimte agitarea din glasuri.
a asta se ştie preface, ca nimeni alta! Nu mai poate Iarăş se auzi glasul celalalt:
e lume o altă femee, ca să-şi bată joc, în aşa mod, — Ai perdut.
r de sentimentele ei... In întreagă tabăra babilo- S’auziâ zgomot, ciocniri de păhară.
iă singur eu sunt cuminte şi ea... dar ea e mult mai — Las’ să-şi petreacă şi ei:
ată şi se ştie folosi mai bine de mintea ei... Sarezer zise lui Bilbo:
Holofern esclamâ vesel: — Tu invidiezi succesul lui Holofern, pentru a-
— Cât e de solemn acest nebun pârlit! Mă ob- ceea spui atâtea prostii despre femeea cea frumoasă...
;ază cu ochii lui îndureraţi... Hei Vagao, dă-i un — O miie de auri!
in de auri! — Chemaţi-1 aci pe bietul bătrân — zise Holo
Nebunul răspunse posomorât: fern — altcum haimanalele acele îi iau toţi banii...
— Nu-mi trebue aurul, dar te rog, ascultă-mă! Vagao eşi să-l cheme pe Tompar, şi Rabsaris zise,
lege-mă, că nu pot suferi pe această ovreică fru- după ce înghiţi zdravăn din cupă:
isă, căci simţesc, că are să te piarză... Ţi-o jur pe — Stăpâne, ai dreptate! Femeea aceasta e, în
zeii! tr’adevăr, întruparea virtuţii. Cât e de cucernică! în
Dar Holofern îşi bătu joc de măscăriciul întristat, zori de zi trece cu servitoarea prin tabăra carelor, la
erâ beat de vin şi, mai ales, de dragoste. Zimbe- fântână, se spală, îngenunchiază şi se roagă, până ce
rumoasei femei îi tulburase sufletul, încât erâ acum, apare pe cer chipul biruitor al zeului Samas...
an leu ferecat în cătuşe. Bilbo îl întregi:
Priviâ aiurit şi zimbiâ. Vedeâ o fantomă: faţa — O femeie, care se închină cu atâta cucernicie
îoasei ovreici pluteâ înainte-i, ca un desemn abia Dumnezeului ei, nu poate fi trădătoare de neam! Ea
>il... ne va conduce doar, pe cărări ascunse? Minciună! To
Thartan adause: tul e minciună, afară de un singur lucru: că voi, bunii
— Nu mai e o altă femee aşa de frumoasă, în mei domni, sunteţi nebuni cu totul...
ea întreagă! Le întoarse spatele, căci nebunul are totdeauna
— Nu mai e alta! — repetară ceialalţi conducă- oroare de nebuni...
, ca să-i facă voia lui Holofern.
Bilbo râse cu amărăciune: XXXII.
— Fecioara! Vergura din Betulia! Povestea cercelului de aur.
Holofern spuse, zimbind:
Samas, zeul Soarelui, îşi îndreptase privirile a-
— Vezi, Bilbo, ai spus adevărul, cu toate că în-
prinse, probabil, spre altă stea, căci căldura nu mai
ri batjocuri murdare. Femeea aceasta e chiar vir-
erâ aşa de nesuferită, în valea Esdrelonului.
a întrupată!
Şi întorcându-se spre comandanţi, adause: Deodată cu încetarea nădufului, asirienii cei ne
— De-aţi vedeâ, cât de mult se ruşinează, când gri eşiră din corturi şi începură să-şi petreacă şi ei în
uit la ea! vreme ce comandanţii beau în cortul lui Holofern şi
Comandanţii aprobară, clătinându-şi capetele, iar aurii zuruiau în cortul principilor.
0 râse, cu ironie amară: Unii se întinseră în iarbă şi începură să se joace
— Vedeţi-1, îşi închipue, că e îndrăgită de el! du cubii. Jucau cu piese de broz, dar unii îşi cercau
Holofern râse şi el, fericit: norocul şi cu juvaeruri de argint şi aur.
— Nici nu va fi îndrăgită de tine, nebunule, căci Alt grup atârnă o sfoară de două lănci înfipte în
aşa de pocit, încât şi catârii zbiară după tine, când pământ, sărind peste ea cu ajutorul unor prăgini lungi;
1 pe uliţele Babilonului! alţii se întreceau în fugă. Erâ o mişcare aprinsă în în
In corturile învecinate s’auziau râsete înfundate: treagă tabăra.
— Să trăiască Serpalantis! In altă parte a taberii se îngrămădiră mai mulţi
333
