Page 7 - 1913-24
P. 7

îicioarele  noastre,  chiar  în  dosul  cascadei.  Surprinşi   cArmre nocjA*
  >rivim  —  după  putinţă  —  împrejur,  căci  din  luna  Mai
  tm  ajuns  în  plină  iarnă  şi  în  mijlocul  unei  naturi  revol-   I. CHIRU-NANOV
  ate  ce  urlă,  clocote,  îţi  aruncă  volbură  de  apă  în  ochi,
  n  nas,  în  gură;  apoi  te  cuprind  nori  deşi  ce  te  învălue   Abătu soarele în fata casei si un stol de raze
                                                                               y    y
  n  nişte  cearşafuri  umede,  încât  abia  mai  vezi  pe  vecin,   căzură pe fereastra măruntă aprinzând geamul într’o
  ar  de  vorbit  —  degeaba  —  căci  nu  te  înţelege  şi  nu   volbură de lumină. Scăpărară apoi prin sticla îngă­
  nţelegi  pe  nime.  Vocea  abia  se  aude.  Zăpadă  groasă   duitoare, năvăliră în odaie, ţâşniră pe velinţa aleasă,
  copere  stâncile  malului  în  jurul  şi  de  asupra  noastră,   de sub icoană, de aci săriră pe păretele alb, aprinseră
  "e  apucă  ameţelile  privind  în  sus  şi  ai  simţul  că  bal­  şi mai mult feştila candelei, se jucară prin cununile
  onul începe să se mişte cu tine.                    împletite din spice de grâu pârguit, înălbiră şervetele
     Suntem  scăldaţi  în  apă  rece,  surzi  şi  clănţănim   de  borangic,  rândutie  în  cuc,  apoi  toate  razele  se
  lin  dinţi  —  e  bine  să  ne  reîntoarcem.  Pe  aceeaşi  că-   adunară într’o trâmbă de lumină şi se sparse în mijlo­
  are,  pe  care  am  venit,  ne  îndreptăm  iarăş  spre  lumina   cul tavanului, scuturându-se deasupra patului într’un
  ilei, uluiţi de cele văzute.                        praf migălos. Călin se trezi şi deschise ochii. O do­
      Cu  vr’o  sută  de  metri  mai  la  vale,  apa  e  liniştită   goare dulce vine dela soba, văruită de curând, şi un
  i  leagănă  uşor  pe  spatele  sale  uriaşe,  pe  „fata  negu-   miros moleşitor, de busuioc, cimbru, lemnul lui Dum­
  ilor",  un  vaporaş  de  escursiuni,  care  duce  publicul   nezeu, umple toată casa. Călin se întinse în aşternut,
  hiar în faţa cataractelor.                          ca după un somn lung, fără întrerupere, şi-apoi sări
      Şi  cu  toate  acestea,  ca  multe  în  lume,  şi  catara-   din  pat.  în  vremea  ce  se  îmbrăcă,  îşi  plimbă  ochii
  tele  acestea  unice  în  felul  lor,  îşi  vor  avea  sfârşitul,   prin toată odaia, pe policioara, pe icoanele vechi: tot
  ’ăci  puterea  de  eroziune  a  apei  este  mare  şi  piatra  de   aşa sunt! Apoi merse şi se rezemă în coate de perva­
  ar  peste  care  se  revarsă  nu  e  una  dintre  cele  mai   zul ferestrei... A căzut puţină zăpadă de cu noapte şi
  ure.  Astfel  s’a  constatat,  că  peatra  se  sfarmă  încet  dar   tot  cuprinsul  pare  o  cergă  nesfârşită,  presărată  cu
  ontinuu,  şi  cataractele  reculează  în  fiecare  an  cu  66   alesături albe, negre, verzi... Copacii se leagănă bini­
  m.  Astfel  în  circa  4500  de  ani,  cataractele  vor  fi  cu   şor,  sub  ciucurii  ofânaţi  de  nea,  potecile  deabia  se
   km.  mai  sus  decât  azi  şi  vor  avea  o  înălţime  mai   mai desluşesc într’o dungă pierdută, iar vârfurile dea­
  îică  cu  15  metri;  vor  perde  prin  urmare  mult  din   lurilor răsar în zarea senină, ca nişte turnuleţe, spu-
  îaiestatea  de  acum.  Până  atunci  însă  mai  e  vreme  şi   zite  în  năvala  unui  vârtej  de  scântei...  Şi  ochii  lui
  tulte  generaţii  pot  să  admire  încă  Niagara,  fără  să   Călin  colindă  fără  preget:  aci  se  duc,  cu  lăcomie,
  bserve calculele minuţioase ale geologilor.         până în fundul depărtat, aci se întorc în ogradă, mi­
     Cu  vizita  aceasta  din  Canada  am  şi  eshauriat  aşa   gălind fiecare locuşor... Cum a înbătrânit nucul!... i
  când  programul  nostru,  căci  insulele  „caprelor",  „a   s’a uscat craca cea groasă!... Par’că n-aveâ scorbură
  îlor  trei  surori",  etc.  nu  prezintă  interes  deosebit,   la rădăcină?!... Da unde or fi merii de lângă pătul?!...
  unt  nişte  conglomerate  mai  mult  sau  mai  puţin  nu-   Ce încărcaţi erau de sfântu Ilie şi rumeni ca scăpă­
  eroase  de  stânci,  legate  una  cu  alta  prin  poduri  de   tatul!  Nici  gutuiul  dela  poartă  nu  mai  e!...  Şi  Călin
  mn.  In  insula  „caprelor"  sunt  câteva  alee  frumoase   iarăş mută privirile pe poalele munţilor, le duce pe
   puncte  de  privire  asupra  cataractelor.  Un  tunel  ase-   vârful Ţuguiatului, dealungul tăpşanului repede, apoi
  enea  celui  descris  conduce  şi  de  pe  partea  aceasta   de acolo pe făgaşul, de unde năpustea, odată, târliâ
  nericană în dosul cataractelor.                     pe coama nemetului, gonind până’n răscrucea văilor,
     Obosiţi  şi  impresionaţi  de  cele  văzute  luăm  seara   la cişmeaua Ursului. îl poartă gândul tot înapoia vre-
  enul  înapoi  spre  New-York  unde  ajungem  a  doua  zi   milor... Se vede cu ghiozdanul de pânză la şold, lup­
  mineaţa  după  o  noapte  de  sdruncinări  infernale  în   tând prin grămezile de zăpadă, vede odăiţa şcoalei,
  ;leeping-car"-urile renumite americane.             măruntă, întunecoasă, băieţii smirna în bănci, iar pă­
                                                      rintele Sandea, cu barba lungă şi încâlcită, sporovăind
                                                      pe catedră. Se numără zilele, ca ieri. Uite sărbătorile,
                                                      Crezul în biserică, Tatăl nostru, sfântu Petru cu exa­
  dântec                                              menele, copiii îmbrăcaţi de sărbătoare, şcoala împo­
                                                      dobită cu verdeaţă... Cu trupul drept, fruntea sus, şi
     Nu iubesc pe fata popii,
                                                      ochii ţintă spre ascultători, aşa spune el pe „Mioriţa",
     Uite, azi curat v o spun,
                                                      iar Oancea îl soarbe cu privirea şi toată faţa părin­
     Şi de nu voiţi să credeţi                        telui râde de bucurie... Se înoadă firu gândului şi pe
     Mâna eu pe cruce-o pun.
                                                      Călin îl fură mintea mai departe, în mijloc de câmp,
     Nu iubesc pe fata popii                          între lanurile coapte... Bubue maşina, gonesc curelele,
     Inc odată v’o mai spun,                          furnicar  de  femei  şi  bărbaţi  asudă  în  pleava  treera-
     Dar pe fata preutesii                            tului, iar grâul rumen şi bobonat curge din belşug
     O iubesc, ca un nebun.
                                                           * Fragment din romanul social: Cărare nouă, ce va a-
                     H. DĂSCĂLESCU                    păreâ la toamnă.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12