Page 3 - 1913-25
P. 3
Dar ce folos de opera lui, oricât de genială ar
EDITORII ŞI SCRIITORII fi fost ea, dacă nu erâ nimeni, ca să i-o dea în tipar.
>ETRONIUS Pe atunci cheltuielile erau aşa de mari şi publicul
cetitor erâ aşa de puţin. Scriitorul se cobora atunci
0 foaie umoristică, din prilejul congresului edito- de pe întraripatul Pegas şi scriâ cea dintâi pagină,
ilor ce s’a ţinut în Pesta zilele trecute, aduce o cari- încă odată, cu litere mari, cu iniţiale pline de podoabe.
:atură reuşită, înfăţişând, pe două pagini, pe editori Alegea un mecenat cu parale, căruia îi dedica opera,
ii pe scriitori. cu multe şi măgulitoare cuvinte de admiraţie, şi mece
Editorii se prezintă în condiţiile cele mai favora- natul, atins plăcut de această atenţie, scotea o pungă
)ile: graşi, rumeni, zimbitori, tot atâtea criterii ale plină cu auri, întinzându-i-o „scrib“-ului, cu un gest
>elşugului material în cari înoată aceşti fericiţi muri- grandios de protector. Cartea apăreâ în tipar, după un
ori; iar scriitorii - nemuritoriil - se înghesuesc unul interval îndelungat, căci literele erau de lemn, paginile
ntr’altul, palizi, perpeliţi şi prăpădiţi ca vai de capul lor. se legau cu sfoară şi maşina cu roată mare se în-
E o exagerare, fără îndoială, ca orice caricatură. vârteâ cu greu, scârţâind din încheieturi, la fiecare
Editorii sunt, de sigur, mai graşi şi mai rumeni, căci învârtitură.
iu simţul practic al economisirei, de care scriitorii, ori Autorul porniâ apoi cu cartea în lume, abătân-
:ât de talentaţi ar fi ei, nici habar nu au. De aceea du-se pe la prieteni şi pe la prietenii prietenilor, apoi
editorii adună averi, muncind din greu, iar scriitori nu pe la necunoscuţii cu dare de mână, oferindu-şi cartea,
adună nimic, oricât de frecunzi ar fi în scrisul lor. cum oferi azi un săpun „Schicht", sau un loz dela
Aceasta în general numai! loteria de clasă.
*
Căci nu toţi scriitorii sunt lipsiţi de simţul real * *
al agonisirei, deşi cei mai mulţi îşi risipesc aurul Dar nu e de lipsă, a recurge chiar la vremurile
ninţii lor, fără să-şi dea seama de darul cu care vechi, ci putem reveni până aproape încoace, să zicem
jrsitoarele îl înzestraseră încă în leagăn. până la începutul deceniului trecut, ca să ne dăm
Talentul e o scânteie, pe care trebue să o ali seamă, de progresul ce s’a realizat şi în literatura şi
mentezi necontenit ca să se aprindă cu flăcări... dar, presa noastră, care nici azi nu se poate mândri cu o
în aceeaş vreme, e o scânteie dumnezeiască, ce nu situaţie nici măcar mijlociu — favorabilă. Aveam pe
se poate adopta decât foarte arare, cerinţelor reduse atunci o singură revistă literară „Familia", unde nu
ale vieţii materiale de toate zilele! se pomeniâ să reflecteze vr’un colaborator şi la onorar.
* Erâ o mare atenţie, dacă după doi-trei ani de colabo
* *
rare destul de regulată, primiai revista gratuit şi câte
Caricatura de care amintim, cu toată doza de
umor sănătos, are şi o bună doză de — maliţie. un şir de încurajare din partea directorului - protector.
La jurnalele — două-trei — câte aveam, lucrau câte
Editorii şi scriitorii azi nu mai sunt şi nu mai tre
doi-trei oameni, cari scriiau foaia întreagă, începând
bue să fie două elemente ce se privesc cu ochi duş
cu articolul de fond, entrefileuri, cronici, reviste - până
mănoşi, ci doi prieteni, doi tovarăşi buni, ce poartă
la reclamele, ce se tipăreau pe pagina din urmă, dupăce
împreună facla luminii şi a culturii, deasupra întune- redactorii le traduceau din nemţeşte sau ungureşte.
recului, în care massele dorm tihnite şi inconştiente...
Azi, după zece-cincisprezece ani de evoluţie cul
Să ne gândim la editorii şi scriitorii vremurilor vechi. turală, redactorii ziarelor noastre sunt retribuiţi mai
Scriitorul, oricât de talentat ar fi fost el, îşi scria omeneşte şi s’a pomenit în vremea din urmă şi pu
frumos şi caligrafic lucrarea până în sfârşit, pe urmă blicul nostru, să înfiinţeze un fond pentru ajutorarea
scria, cu pana lui de gâscă: „Finis rei, gloria Dei“. jurnaliştilor români, cari muncesc din greu şi îşi chel-
339
