Page 4 - 1913-25

fuesc energia şi intelectul într’o activitate atât de difi­ ZILE DE VARA
cilă şi atât de ingrată.
Revistele literare s’au schimbat şi ele, înţelegând — NOTE DE DRUM —
că munca colaboratorilor trebue retribuită ca orice
altă muncă, căci scriitorii, oricât de însufleţiţi ar îi ei Spre munţi.
de idealismul ce transpiră din scrisul lor, nu se pot Plecăm pe Murăş la deal, în fuga năvalnică
hrăni numai cu raze de lună şi nu-şi pot încăljâ trenului. Cum se apropie seara, deoparte şi de alt
copilaşii numai cu iluzii. a drumului, pe sub umeri de dealuri rămân în ceaţ
E un progres vădit acesta. sate frumoase, cu nume româneşti şi cu biserici ară
Mulţi oameni de talent, cari au dat frumoase tătoare.
probe pe vremuri, s’au oprit la cele dintâi avânturi în curând urmează Oşorheiul durerii proaspete
tinereşti, căci grijile şi năcazurile vieţii îi copleşiau şi — oraşul vicariatului odios, — cu paiaţele şi zidirii
nu le mai dau răgaz, să viseze cu ochii la stele. lui moderne.
Publicul nostru de atunci îşi închipuiâ — şi lite­ Apoi Reghinul Saşilor, cuibul lui Petru Maioi
ratura noastră de atunci îl îndreptăţiâ să-şi închipuie colo pe-un piept de deal, cu turnuri înalte şi cu lumir
— qă literatura e un lux şi o jucărie. Te pui la masă, multe pe la case.
iai condeiul şi scrii... Vorbele curg uşoare, dulceaga Coboară întunerecul tot mai deplin. Când s
istorie de dragoste se înfiripă cu înlesnire... ici o pri- opreşte trenul, în răstimpuri, lângă aşezări pe cari ni
vighitoare... dincolo o rază palidă de lună... o strângere le mai vedem, auzim tot vorbă românească.
de mână... un „te rog, domnule, dă-mi pace!“ ...o mică Simţim acum munţii aproape. Dungi uriaşe di
intrigă... şi totul se încheie. Dacă vreji vesel: „Peste întunerec nestrăbătut la stânga şi la dreapta, cloco
trei săptămâni, tinera păreche". (Autorul, luaţi seama, lin de păduri când şi când, iar deasupra, în înălţimi
a ţinut cont de termenul vestirilor în bisericăl) Ori o fâşie de cer înstelat. Şi vuet de ape: Murăşul, cari
dacă vreţi tragic: „în cimitirul satului B. se deschideâ trece foarte aproape de noi.
un mormânt proaspăt"... Ne pare că ne-a prins norocul în cadrele vrăjiţi
*
* * ale unui basm. închid pleoapele uşor şi tinereţa mi
Azi publicul nostru românesc e pe calea adevă­ face să cred, că sunt un voinic din lumea veche, în
rată de a înţelege tot mai mult însămnătatea literaturii călecat pe un cal năsdrăvan, trecând în zbor ca gâm
şi a scriitorilor, ce au ieşit din sinul lui. dul, peste ţara fermecată a zinelor. Alergarea lărmur
Azi nu se mai poate scrie numai din plăcere, toare a Murăşului nevăzut, pâlpâiri de focuri pe culmi
căci cerinţele publicului sunt cu totul altele. Scriitorii răsufletele scurtea ale trenului, — iau în închipuire*
încă trebue să-şi dea seama de tot cuvântul ce-1 pun mea aprinsă dimensiuni 'neobicinuite, mărindu-mi a-
pe hârtie. Ei trebue să cetească cel puţin de zece ori parenţa de vis dulce, încântător.
atâta cât scriu; trebue să aprofundeze vieaţa şi să
încerce a pătrunde şi a-şi da seamă de mediul ce-i Topliţa.
înconjoară, de vieaţa ce palpită în preajma lor, prin Târziu în noapte coborâm la Toplita. O garî
mii şi mii de rezertori, ce aşteaptă cu inzistenţă, să plină de lucrători, toţi cu săcuri grele şi cu sumane
li se dea tălmăcire în formă artistică. albe sau roşii. Semn că suntem în împărăţia pădurilor
Ei trebue să fie inima în care palpită durerile şi Insă noaptea, cu prea puţine stele şi fără lună, nu ne
aspiraţiile neamului; ei sunt sismograful senzibil, ce lasă să întrezărim nimic din înfăţişarea locului, ci, c z
remarcă chiar cele mai mici şi mai neînsemnate sbuc- un prieten cuminte, vrea să ne facă o surprindere
nici din adâncurile necunoscute. covârşitoare mâne, în lumina dimineţii. Călători su­
Suntem pe calea de a ne crea şi noi o generaţie puşi, noi încuviinţăm gândurile părinteşti ale întune-
de scriitori şi a ne asigura un avânt literar cum n’am recului şi mergem bucuroşi la culcare, în otelui
avut încă în Ardeal, căci adevărata mişcare intenză destul de elegant din marginea pieţii.
literară datează la noi abia numai din 1900. Dimineaţa deschidem ochii cu o nemărginită în-
* destulire în suflete. Prin fereastră ne zimbeşte vioi c
* *
Nu ne putem plânge că n’am aveâ talente, când rază de soare si noi ne întrecem bucuroşi care sâ
Românul — pare-mi-se — e născut deadreptul poet. cuprindem mai întâi peisajul măreţ ce ne aşteaptă
N’avem însă public suficient, şi, mai ales, nu Orăşeni sătuli de ziduri şi de mesele lucii ale
avem un editor, — măcar unull — care ar puteâ să scrisorilor şi cărţilor, dorim cu nesaţ soare şi aei
rupă ghiaţa mai cu dinadinsul şi să răspândească înviorător. însetăm după lumină şi după zări nemăr­
în lumea românească tot ce e bun, frumos şi vrednic ginite. Cuprindem deci, cu nepotolit avânt cea dintâi
de a fi dat obştei ca hrana sufletească. icoană ce ni se îmbie ochilor, din fereastra otelului
Suntem la început numai — şi să nu se adeve­ O pădure de brazi tineri, peste făşia de argim
rească şi aici vorba înţeleaptă a lui Creangă: „Ro­ a Murăşului. Se înalţă lin, până aproape sus la poa­
mânului îi e uşor până &e apucă de lucru, că de lele cerului albastru. E de-un verde întunecat, negru
lăsat iute se lasă"... care par’că respiră, trăieşte. Printre trunchiurile svelte