Page 14 - 1913-26

pe dracul stând de vorbă? N’ai decât să te uiţi în
PUTEREA OCHILOR ochii unei femei frumoase!!...
Ploaia cădea măruntă, prelingându-şi stropii pe
ZAHARIE BÂRSAN geamurile mari, aburite, la cari din când în când se
opriâ şi se uită înlăuntru câte un vagabond cu înfă-
Pe-o noapte ploioasă, într’un colţ de cafenea, ţişeara de fantoma rătăcită. Cafeneaua eră pustie şi
şedeam de vorbă cu drul Marius. Figura lui de mag scaunele se odihneau pe mese, spălându-şi picioarele
mă fermecase şi-l ascultam cu toată luarea aminte. în oglinzile somnoroase.
Se rezimă în scaunul său, îşi netezi barba lungă, „Uite, reluă bătrânul, ţi-aduci aminde de Hora-
aproape albă şi dupăce stătu o clipă cu ochii mari ţius Cocles? Cum îţi explici dta că un om singur a
pironiţi în tavan, furat par’că de amintiri, continuă: putut să ţină pe loc la podul de peste Tibru imensele
— Hei, dragul meu, puterea ochilor e mare. De oştiri ale lui Porsena? Cu arcul sau cu vreo spadă,
câte ori n’a făcut minuni, de câte ori nu te pierde şi pe cari le avea în mână? Nu cred. Cu ochii le-a
te face s’o iei la stânga, când o porniseşi la dreapta, pironit. De sigur, cu nişte ochi mari, nebuni, cărora
de câte ori nu te pironeşte locului de nu mai ştii împrejurarea le-a dat o forţă supraomenească.
unde ţi-e casa. Dar să-ţi povestesc un caz, care are să te ui­
Am cetit de mult o nuvelă. Dacă mi-aduc bine mească. N’ai să mă crezi şi cu toate astea a fost aşa.
aminte, eră întitulată: „Femeea din Tivoli“, de un Acum vre-o douăzeci de ani, eram în serviciul
scriitor dela nord. Vorbiâ de ochii unei femei cu atâta unei case de nebuni, dintr’un orăşel din sudul Italiei.
putere, că de atunci nu i-am mai putut uită. îi văd Eră acolo o lume întreagă de nenorociţi, sau de fe­
mereu înaintea mea şi de câte ori mi-i amintesc, simt riciţi dacă vrei. Fiindcă eu cred, că trebue să fie o
un fel de teamă ciudată. adevărată fericire să te crezi tu cu toată convingerea
Dar ce să-ţi vorbesc de literatură ?! rege, împărat, stăpânitor al lumei, sau cel mai mare
In vremea mea, de mult, am întâlnit o femee, artist, poet, matematician... cum se credeau acele fiinţe
care de câte ori se uita la mine, în treacăt, mă ameţiâ. uitate de Dumnezeu şi de oameni.
O putere stranie, drăcească. Simţeam că se în­ împăratul de care vreau să-ţi povestesc, era
vârteşte lumea cu mine şi pământul îmi alunecă de dulgher. Un om înalt, bine legat, puternic ca un bou,
sub picioare. Ciudat, nu-i aşa? Nu ţi s’a întâmplat? cu nişte umeri cari ar fi dărâmat ziduri. Avea un cap
Când o vedeam de departe că îmi vine în faţă, falnic şi nişte ochi mari, negri şi adânci ca nişte
simţiam că mă clatin, voiam s’o ocolesc şi nu puteam gropi. Era cel mai de ispravă din tot ospiciul. Blând
şi când privirile ni se întâlniau, ochii mei se dedeau ca un miel, înţelegător, făcea orice îi ziceai. De ani
învinşi. Nu puteam face altfel. Mă opream şi o lăsam de zile, toată purtarea lui eră a unui om cu mintea
să treacă... să treacă primejdia. întreagă.
Ajunsese să bage de seamă, zâmbiâ mulţumită In câteva rânduri erâ chiar să-i dăm drumul.
de vraja ce o avea asupră-mi, un zâmbet ciudat, as­ El s’a rugat de noi să-l ţinem acolo, să lucreze,
cuţit, care mă tăia ca o lamă rece de oţel. că n’are unde să meargă şi n’are ce să facă în lumea
Mai târziu am auzit, că pentru femeea asta se în care n’are pe nimeni.
omorîseră doi oameni cum se cade. Nu m’am mirat însoţit de vreo alţi cinci tovarăşi, liniştiţi şi
de loc. aceştia, lucră toată ziua într’un atelier de lemnărie
Puterea ochilor, dragul meu, e stăpână pe toate aşezat mai în fundul curţii. Ce nu făcea? scaune,
puterile. In ochi e cerul cu tot seninul lui şi pămân­ mese, paturi, laviţe, cărucioare, doniţi şi alte unelte
tul cu toate păcatele. Vreai să vezi pe Dumnezeu şi ce i se spunea să facă.