Page 16 - 1913-26

Pag. 368. C O S I N Z E A N A Nr. 26.

el şi cu mânile pe umerii lor, cu ochii mari, fulgeră­ ZILE DE VARA
tori de nebunie, le spuse de aproape pe şoptite:
— Ştiţi ce? Haideţi să-i tăiem capul şi să i-1 - NOTE DE DRUM -
ascundem. Să vedem, când s’o trezi, are să şi-l gă­
Spre Borsec.
sească?
Nebunii se pierdură în ochii lui, găsiră gluma După masă, pe la ceasurile două, în căldura po­
bună, şi toţi începură să râdă pe înfundate şi să tolită de răcoarea munţilor, pornim la drum întins
joace pe vârful degetelor. spre Borsec, cu automobilul. O mare trăsură, care
Cu o lovitură de bardă îi despărţi capul de porneşte pufăind greu. Diligenţă întocmită anume pen­
trunchiu şi i-1 ascunse în aşchiile de pe jos. Apoi, tru călătorii cari caută vestitele băi de munte. Şofeu-
repede, fericiţi de această ştrengărie grozavă se as­ rul, un neamţ simpatic, pune mâna pe cârmă şi maşina
cunseră unul câte unul prin colţuri, pitindu-se după sboară lin pe valea Topliţii la deal.
câte o scândură, după câte un scaun, după ce le-a într’adevăr sunt minunate vehiculele astea mo­
venit la îndemână. derne! Pe lângă trăsurile sdruhăitoare, motorul pare
împăratul se ghemui după sobă fericit, îngrozi­ un vultur care se lasă în sbor legănat pe făşia albă
tor în fericirea lui. In liniştea aceea de ameaz, ei pe­ a şoselei. în urma noastră rămân ca bieţi viermuşori
treceau, chicoteau, îşi scoteau capetele de prin ascun­ neputincioşi trăsuriie cu cai. Drumul se topeşte sub
zători, se uitau unii la alţii şi-şi vorbeau prin semne. roţile uşoare de gumă şi, închizând ochii, îţi pare că
Aşa i-a găsit servitorul când a intrat să le deâ pluteşti pe aripile nevăzute ale gândului.
de mâncare. împăratul îl întâmpină cu vorbele: Topliţa se lungeşte mult pe vale în sus, spre
— Ss... vino ’ncoa, ascunde-te, să vedem are să miază noapte. Apoi, dela o vreme, calea prinde a
şi-l mai găsiască... vino ’ncoa... şerpui printre coaste înverzite de iarbă măruntă.
în dreapta şi în stânga, se ridică acum piepturi
Iată, închee doctorul. Ochii!... Ochii sunt puterea de pădure, de peste cari ne privesc dealuri saltate:
puterilor. In ei, în momente mari se adună toată cu­ par unchieşi curioşi, cari se uită peste gardul dela
minţenia sau toată nebunia vieţii. Horaţius Cocles, uliţă la minunea ce trece năpraznic prin satul cufun­
crezi că a fost aşa ca dta, ori ca mine, când a ţinut dat în liniştea amiezii.
în loc oştirea lui Porsena? în sfârşit ne primeşte pădurea de brad în cu­
Plecarăm. Afară plouă mărunt şi în liniştea de prinsurile ei feciorelnice. Cât e de mândru bradul la
moarte a acelei nopţi mohorâte, cum mergeam alături el acasă! Verdele lui e viu şi proaspăt; întreagă fiinţa
pe stradă, par’că ne întorceam tăcuţi dela o înmor­ îi e maiestoasă, îţi pare că vezi sănătatea cum clocote
mântare... în crengile bogate. Cât de jalnici sunt sărmanii bră-
dui prizăriţi din aleele oraşelor, pe lângă aceşti copii
ai firii slobode!
£a ’ n ă l b i t Valea se strâmtează tot mai mult. Ape repezi
coboară prin crepături de stânci. Şi o turmă de capre
în cârduri fetele se duc la gârlă sprintene se resfiră pe o gură de poiană. Vre-o trei
Să înălbiască pânze de fuior; ciobănaşi cu piepturile goale se aţin în urmă, trecând
E-atâta râs pe drum şi voe bună peste trunchiuri de brazi răsturnaţi.
Şi-atâta foc în sufletele lor. Un ţuţuruş se iveşte la dreapta, prăvălindu-şi
Ajung pe malul apei curgătoare unda de cristal prin scocul luciu. Maşina ne înţelege
Şi fiecare-alege căte-un loc,
Iar soarele din bolta azurie
Le prinde ’n mreaja razelor de foc.

Până ’n genunchi în apă argintie
Ghilesc mereu... din gură nu mai tac...
Le fură vorba unda cristalină
Şi-o spune ’n treacăt florilor de mac.
Şi pajiştea frumoasă de pe maluri
Acoperită, faţa şi-a schimbat,
Ca nişte coaie de hârtie înşirate
Par pânzele întinse la uscat.
Când vânătul amurg încet coboară,
Se ’ntorc spre sat cu câte un flăcău,
Şi fiecare-ar vreâ ca să le fie
Cat mai departe casa de pârău...
GH. NĂSTUPAŞ Peisaj din drumul ce duce spre Borsec.