Page 17 - 1913-26

N r . 2 6 . C O S I N Z E A N A Pag. 369.

gândul şi se opreşte domol la adăpostul de umbră însuş soarele, scăpătat spre odihna ojinii, pare
răcoroasă. Cine a cetit vre-odată în cărţile bătrâne că îşi pleacă pletele de lumină în adâncă închinăciune.
asemănarea cu cerbul însetat, care aleargă la unda „Mare eşti Doamne si minunate sunt lucrurile
apei răcoritoare, şi a trecut cu uşurinţă peste dânsa, ne- mânilor tale!“, ne vine să exclamăm cu psalmistul.
înţelegându-i rostul, acela meargă la munte şi opreas- *
că-se în căldura verii la marginea unui izvor limpede De după creştetul acestui munte, pe care l-am
şi va încuviinţă din tot sufletul temeiul scrisului bă­ urcat, se deschid largi zări spre răsărit, cătră Moldova,
trânesc! Nu-i plăcere mai mare pe lume, decât să-ţi în jos sburăm cu adevărat. Ici-colo auzim tălăngi de
răcoreşti obrajii înfierbântaţi în undele apei de munte. vite cari pasc şi vuet de ape din văi. înainte, între
Şi nici altă desfătare grumazului, decât să guşti din păduri, zărim coperişe sclipitoare de vile şi, încurând,
această beutură dumnezeiască! Zeii din înălţimile Olim- ne apare, întreg, în vale, Borsecul.
9
pului cu acest nectar îşi potoleau maiestatica lor sete...
în Borsec. Şi drumul spre Corbu.
Pornind iarăş la drum, ne afundăm în locuri tot
mai sălbatice. Şoseaua urcă, trecând uneori pe lângă întâi un sat săcuesc, cu case mărunte şi sărace.
Nici un semn de vreo oarecare bunăstare. Desigur,
prăpăstii adânci. în fund se întunecă codrul şi valea locuitorii lor petrec toată vremea anului în jos, la
se pierde în cotloane fioroase. Suntem la mijloc de
ţară, purtând sticlele cu borvis, apă acră pe româ­
grea pustietate. înainte cu câteva zeci de ani, eră pri­ neşte, în cărucioarele lor ca neşte cutii. Vedem câteva
mejdioasă calea pe aici — ni se spune. Perdelele de
întunerec dela cotituri se spărgeau brusc atunci, şi, femei şi copii pe la porţi. Nici o frumseţă, nici în
fete, nici în port. Ochi stersi si îmbrăcămintea lor
de după trunchiurile groase ale pădurii, se iveau să-
cartoane roşcate cu flori mărunte.
curile sclipitoare ale hoţilor, ori pistoalele grele de 9
O poartă de brad şi câteva slove de bineventare
haiduci, iar sub streşina brazilor îngăduitori, se dăpă- pentru oricine, pe ungureşte, se înţelege. întrăin în
nau tragedii îngrozitoare. Şi florile mărunte dela mar­
gine de drum se înroşeau de sângele cald al bieţilor centrul băilor.
Ne oprim la un hotel mare, înaintea căruia fur­
călători fără noroc.
nică lumea. Fete de săcui din sat şi ovrei pântecoşi.
Un trosnet în huceaguri ne înghiaţă şi nouă
Ne despărţim de neamţul nostru cu maşina Iui mă-
sângele în vine pe-o clipă, dar stâlpii de telegraf de
estră şi plecăm îndată la plimbare.
alături şi şinele drumului de fer industrial de jos, din O largă cale duce la deal, tot printre brazi bă­
vale, ne aduc aminte că s’au trecut vremile de haidu­
cie romantică, şi o liniştitoare siguranţă ne potoleşte trâni. Din aceasta se desfac în toate părţile alee
minunate, cari duc la fântânile principale şi la isvoare.
clocotul aprins al fantasiei.
Vile frumoase presărate pretutindeni, cari stau însă
Calea ce urmează acum, e deadreptul divină. Ne reci şi neprietinoase în capăt de cărări, ca neşte
apropiem tot mai mult de culmea muntelui dela Bor-
cucoane sulemenite şi ţifnoase dela oraş, cari nu au
sec şi zările se tot lărgesc. Jos, la picioarele noastre, uitat nici aici să se desfacă de bonton şi de forme.
se înşirue nesfârşită mulţime de vârfuri de brazi, ca Altfel simţim numai decât, că aici petrece o lume de
suliţile fără număr ale unei oşti nevăzute; creştetele
bancheri şi de bogătani, fie din jidovimea Budapestei,
munţilor din jur se apropie, se adună, ca frunţile fie dintre boerii României apropiate. Hainele noastre
unor sfetnici adunaţi la o hotărâre mare; zării? pline de praf nu impun de loc chelnerilor dela birt,
fumurii strălucesc în lumină de argint; splendoare ne­ poate fiindcă buzunarele noastre nu prea sună — a
bănuită!
plin, şi, când plătim, avem în palmă tot cam aramă
Peste stâncile pleşuve, în văzduhul limpede, se şi nichel, nu albastre hârtii de câte-o sută, ca un jupân
roteşte, ca un gând împăcat, un vultur cu aripile hrănit dela masa din frunte.
drepte. Iată, îmi zic, fericitul crai al acestei ţări de La dreapta, în pădure, e fântâna principală, bo­
basm; domn singur al înălţimilor, stăpânitor neturbu­ tezată „Kossuth". E foarte îngrijită şi cu instalaţii
rat, rege al păcii. Toate văile, toţi munţii par cuprinşi moderne. Apa se poate bea pe degeaba; o împarte o
de sfială la sborul lui falnic şi i se închină cu tăcută fetiţă de săcui în pahare curate.
supunere. Iar codri îi freamătă un potolit şi sincer Mai în sus pavilioane, cu lume care petrece,
imn de preamărire. într’unul se ţine tocmai un bal de copii şi câteva
Sus de tot, la masa de sfat a culmilor, par’că fetiţe mlădioase joacă un dans cochet, ca în teatrele
visăm şi plutim în nemărginire. Din văzduh coboară dela oraş. Mame grase se bucură pe de laturi, aplau­
unde de lumină neprihănită. Cerul pare deschis, zărim, dând cu însufleţire.
în închipuire, porţi de nestimate, şi, o rază de ne­ De aici la deal urmează frumoasele si romanti-
9
grăită strălucire, ne face să ne gândim la treapta, cele cărări de plimbare, cari, cu adevăr, formează cea
pe care odihnesc preasfintele picioare ale Domnului mai scumpă bogăţie a Borsecului. Publicul subţire
Atotţiitorul... din vile, după cum băgăm de seamă, nu prea des se