Page 19 - 1913-26

N r . 2 6 . C O S I N Z E A N A Pag. 371.

îmi plăceâ, că-mi ziceau cucoanele „bietul băiat“,
NTRE FEMEE ŞI PISICA da mă cam plictisea, la urma-urmelor, hazul pe care îl
- VOLUMUL DLUI CAZABAN* - stârneâ dirigintele pe spinarea mea. Ce nu mi-a făcut
afurisitul de posnaş?!...
Un volum de schije fără arătarea materiei, făcut M’a legat cot la cot cu vizitiul, lângă care stăm
ar’că aşa anume, ca cetitorul să nu s’apuce de cetit pe capră. Mi-a înodat mâneca pardesiului, iar buzuna­
□pă cum i se par titulele bucăţilor, ci să cetească pe rele mi le-a umplut cu nişte pietre, pe cari le luase
dinadins de acasă, pentru treaba asta. Ba mi-a atârnat
Ind pagină de pagină întreg volumul. Dacă autorul de gât şi un cap de raţă. De unde o fi găsit^el, a-
j gândul acesta ar fi omis cuprinsul şi nu din mo- ceastă rămăşiţă de zburătoare, numai el ştie. Intr’un
ve tehnice, l’aş felicită şi numai pentru ideea aceasta, rând, când m’am dat jos din trăsură, la o fântână, a
5ci volumul „între femee şi pisică" e într’adevăr unul avut grije să vâre, în perina pe care stăm, un ac cu
in acele volume, pe cari le poţi ceti pagină de pa- vârful în sus. Puteţi să vă închipuiţi acum, ce haz au
făcut cucoanele, când am sărit ca ars în sus.
ină, fără ca să simţi vreo oboseală. Fiecare bucată
Şi nu ştiu cum le făceâ toate astea, că nu-ţi ve­
in volumul acesta are ceva propriu, ce nu găseşti
nea să te superi serios pe el, deşi de multe ori, te
ecât foarte rar la scriitorii noştri. E o notă caracte- puneâ într’un impas nu tocmai plăcut.
stică, care culminează în desfăşurarea repede, bruscă In sfârşit, am ajuns la proprietarul cu botezul. In
schiţată numai a acţiunii. în tot volumul nu găseşti clipa, când mă pregăteam să mă dau jos de pe capra
singură pagină de vorbărie, aşa de mult practicată trăsurii, Pleşu îmi suflă la ureche, foarte serios:
i ce să scrie azi şi totul face impresia, că domnul „Acu să lăsăm gluma... Te previn că proprieta­
azaban a scris toate aceste schiţe supărat par’că pe rul — conu Iorgu — e cam surd... Vezi de-i vorbeşte
neva, care i-ar fi reproşat că dânsul nu-i scriitor, tare de tot, că altfel nu te aude“.
upă fiecare bucată par’că vezi figura dânsului in- De bună credinţă, când mi-a întins proprietarul
mâna, i-am urat „bună ziua“ aproape strigând.
ignată, ridicându-se dintre şire şi răspunzându-ţi scurt
Bine înţeles, că şi el, ca ori ce surd, mi-a răspuns
brusc: vezi, bre, c’am făcut-o? Ce mai zici? cu glasul tot atât de ridicat.
Variaţia subiectelor şi felul acesta de concepţie Fără să bag de seamă, că cei din jurul meu, cam
ă întregului volum un aer de originalitate şi cetitori-
pufneau de râs, m’am întins la vorbă cu noua mea cu­
»r noştri le facem o plăcută impresie, dându-le din noştinţă surdă. Ne-am aşezat pe o bancă din grădină,
3lum bucata: şi acolo, la umbra unui nuc, am stat de vorbă aproape
jumătate de ceas. Şi poate că vorbirea noastră, s’ar fi
CEA DIN URMĂ POZNĂ lungit încă o oră, dacă între noi, n’ar fi venit deodată
cucoana domnului proprietar.
In târguşorul nostru, acolo, în fundul Moldovei, Spre surprinderea mea, nevasta surdului, vorbi
j poate fi petrecere adevărată cu chef şi veselie, dacă încet, aproape în şoapte, şi, spre mai marea mea mi­
j-i de faţă conu Manolică Pleşu, dirigintele oficiului rare, dumnealui îi răspunse cu vocea tot atât de scăzută.
Dstal. Uimit de întâmplarea asta, îmi aruncai ochii în­
Conu Manolică e un mucalit neîntrecut. Unde-o trebători în jurul meu. Cum am întâlnit privirea încăr­
el amestecat trebue să râzi. Nu doar că spune cine cată de râs alui Pleşu, am înţeles îndată că mi-a jucat
ie ce glume sau lucruri cu duh. Nu. Pleşu nu prea o nouă farsă.
>rbeşte mult. Da în schimb se ţine numai de ghi- îndată îl întrebai pe conu Iorgu.
jşii şi păcăleli. Când crezi că-i mai serios, atunci se
indeşte să născocească vreo năzdrăvănie. Şi născo- „Ce, nu cumva ţi-a spus Pleşu că sunt surd?**
;şte câte în lună şi în soare! Cam încurcat, proprietarul îmi răspunse:
Când te duci la el, la postă, măcar că-i în exer- „Apoi da, aşa mi-a spus că... nu auziţi bine...**
ţiul funcţiei, tot găseşte un prilej să-ţi facă o mică Da în timpul mesei, ce n’a făcut posnaşul de
Dznă, să te păcălească puţin. Aşa, de multe ori, îţi Pleşu ?!
ânteâ o pecetie în fundul pălăriei, sau îţi vâră în bu­ A turnat un praf de chinină în supa unei domni­
tnar un capac de călimară sau alt lucru de pe masă. şoare, iar doctorului de plasă i-a umplut buzunarele cu
Intr’o zi, a legat pe un arendaş, de picior, cu o ridichi de lună.
oară, de capul căreia atârnase un şoarece pe care îl Intr’un rând, când cheful erâ mai în toiu, îl ve­
insese prin dosarele arhivei. Nu era om de seama dem pe Pleşu, că-şi duce repede mâna la guler şi în­
i, fără să plece dela postă, cu amintirea unei glume, cepe să-l smulgă ca şi când l’ar fi înăbuşit. înainte
cută de posnaşul telegrafist. să-i vie cineva în ajutor, ne pomenirăm că se rostogo­
Odată, am fost cu el la un botez, la ţară, un- leşte jos, la picioarele mesenilor.
;va departe, cu trăsura. Tot drumul, Pleşu m’a nă- Speriaţi peste măsură, ne aruncarăm în ajutorul
ijit cu tot felul de năzdrăvănii, scoţându-mă chiar din lui. L’am descheiat la gât, l’am stropit cu apă, dar în
rite. Cele două cucoane, cari erau cu noi, se pră- zadar. Pleşu nu mai dâ semne de vieaţă. Numai atunci,
ideau de râs: când doctorul de plasă se aplecă s’asculte inima bol­
„Lasă-1, domnule Pleşu, l’ai năcăjit destul pe bie- navului, numai atunci Pleşu nu-şi mai putu ţine râsul,
1 băiat!“ şi dându-i doctorului o tiflă peste ochelari, se aşeză
vesel la masă.
* Se poate comanda la „Librăria S. Bornemisa*, Orăştie.
eţul franco cor. 1'80. Nevasta lui l’a dojenit.