Page 7 - 1913-26

N r . 2 6 . c o s i ; n z e a n a Pag. 359.

Internatul-orfelinat al „Reuniunii femeilor române din Braşov" la serbările congresului.

mcurie. Ceva însă totuş era trist şi tindeau rând pe rând mânile lor o- Traiul preoţim» noastre.
>trein par’că în jurul lui, ceva ce el soase micuţului şi cercau să-i facă
iu înţelegea. într’o clipă, când a ză- bucurie dându-i jucării şi alte dulci în trecut preoţimea românească
it o lacrimă în ochii senini ai ma­ nimicuri. Şi copilul le primeâ şi mul- din Ardeal a dus un trai tot atât de
nei sale, s’a întors spre ea bănuitor: ţumeâ cum îl învăţase mama lui chinuit ca şi sătenii cărora le slujeâ.
Aceeaşi vieaţă o duceâ şi popa şi
„De ce plângi, mamă ? bună şi cuminte, dar nu vedeâ pe credinciosul său. Peste săptămână
— De bucurie, dragă, - a răs- tată, nu-1 vedeâ şi zadarnic întrebă se aplecau pe coarnele aceluiaşi
)uns ea, - de bucurie, că vine tă- de el, că nimeni nu-i da lămurire, plug, care brăzdâ-mai mult pentru
ucu“. N’a cutezat sărmana, să-i ră- ci răspundeau cu toţii la fel: alţii, ori se înşiruiau în latul livezi­
lească copilaşului nici în clipa din „Vine îndată, îmbracă numai alte lor în urma coaselor lucii.
irmă visurile şi bucuriile uriaşe ce-i haine în cabină". Domnii de pământ din Ardeal
ncăpuseră în sufletul micuţ... Vorbele acestea tradau însă parcă nu făceau nici o deosebire între
Şi vaporul s’apropiâ din ce în ceva şi copilaşul se repezi deodată preot şi iobagul de rând. Tot aşa
peste pod la uşa cabinei tatălui său.
:e de ţărm, acum erâ de tot aproape, „Tată, tătucă, eşi odată, de ce trebuiâ să păzească feciorul popii
ie bordul lui vedeâ micuţul mari- nu mai eşi?“ vitele nemeşului, ca şi ai sătenilor.
larii, vedeâ pe comandantul Evans, Când a rostit vorbele acestea „Approbatae et Compilatae Consti-
are-1 legănase pe genunchi, vedeâ pline de gingăşie, lumea a rămas tutiones" hotăreau chiar şi pălăria,
ie matrozul cu faţa pocită, care-i încremenită şi înapoia micuţului s’a pe care erâ îngăduit să o poarte
5cuse o corăbiuţă mică-mică, cum auzit un ţipet: preoţii.
iu aveau alţi copilaşi de seama lui, „Tata a murit, dragă, a murit Popa erâ un sătean cu barbă şi
i vedeâ pe toţi şi băteâ din pălmi. cu ceva cunoştinţe de cetit. înţele­
şi nu mai vine“.
„Dar tata, tata unde e, pe el nu-1 Şi nenorocita mamă şi-a perdut gem sub toate raporturile: deci şi
ăd?“ întrebă mereu, iar mamă-sa firea şi s’a rostogolit pe bordul ca trai, ca condiţii de vieaţă zilnică,
l linişteâ, că-i printre oameni, că e vaporului, iar în ochii straşnici ai Ca sărăcie.
3 cârmă. Vaporul s’a oprit apoi, şi marinarilor cari luptaseră cu crivă­ Preoţii noştri nu au prea avut
ădicul Evans şi matrozii rând pe ţul şi-i zimbiseră morţii în faţă, se scutul deosebit al legilor, nici lati­
ând au început să treacă podul^şi adunară boabe de lacrimi... fundiile preoţilor de altă lege. Erau,
ă calce pe pământul ţării lor. în­ □ □ □ bieţii de ei, oameni năcăjiţi, cari, pe