Page 10 - 1913-27
P. 10

Pag. 390.                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                         N  r .   2 7 .

                  0  adevărată  martiră  a  luptei  pentru  dezrobirea   Toarnă Vagao!
            neamului nostru!                                           Fetele albe şi negre dansau minunat...
                  Ce splendidă figură pentru o dramă istorică!
                                                                       Cupele  cele  mari  fură  date  la  o  parte;  în  cortul
                  Mi  s’a  spus  că  losif  Sterca  Şuluj,  preşedintele   lui Holofern se făcu tăcere.
             „Asociaţiunii"  din  Transilvania,  a  scris  mult  despre
             Caterina  Varga,  şi  că  să-i  cer  lui  note.  L’am  vizitat   Soarele  se  aplecă  spre  asfinţit,  zeul  Samas  se
            în  Sibiiu,  şi  l’am  găsit  deja  bolnav  pe  marele  român.   duceâ  să  se  culce.  Dar  înainte  de  a  se  întoarce  în  pa­
             Cărţi  nu  mai  avea  decât  un  singur  volum,  al  IV-lea   latul  lui  de  aur,  mai  aruncă  câteva  raze  asupra  pă­
             din  „Memoriile"  lui.  N’am  găsit  acî  tot  ce  aş  fi  dorit,   mântului.
             dar  totuş  destul  ca  să  mă  întărească  în  credinţa  că   Zimbiâ  şi  zimbetul  lui  se  răsfrângeâ  asupra  bietei
             această  legendară  femee  n’a  fost  o  „aventurieră  insti­
            gatoare"  după  cum  duşmanii  ei  o  calomniaseră  lui   lumi păcătoase.
            Şaguna,  ci  a  fost  o  martiră  eroică  şi  sfântă,  care  s’a   El  scăldâ  în  lumina  bunătăţii  sale  totul,  turnurile
            jertfit  pentru  luminarea  şi  mântuirea  poporului  nostru,   Betuliei  străluciau  în  revărsarea  asfinţitului.  O  linişte
            şi  e  vrednică  de-a  fi  însemnată  cu  cinste  în  istoria   sfântă  se  răspândeâ  asupra  ceriului,  a  pământului  şi
            luptelor noastre agrare şi naţionale.
                                                                  asupra lumei întregi.
                  Am  scris  martiriul  ei,  —  şi  am  prezentat-o  în   Harfele  cu  şapte  coarde  şi  dobele  amuţiseră  deo­
             dramă,  aşa  după  cum  mi-a  răsărit  adevărul  din  a-
             mintirea  spuselor  cu  graiul  viu  şi  din  notele  şi  cerce­  dată  cu  petrecerea,  căci  pacea  şi  liniştea,  ce  se  răspân­
            tările istorice pe cari le-am făcut mai târziu asupra ei.  deâ  din  cer  cu  poezia  dumnezeiască  a  asfinţitului  îl
                  Pot  să  fie  discutate  amănuntele,  partea  roman­  adormi pe Holofern, căci erâ ameţit şi de vin...
            tică  a  dramei,  florile,  naturale  sau  artificiale,  cu  ce  am   Ochii  lui  rătăciau  spre  turnurile  Betuliei,  spre  în-
            împodobit  subiectul,  fondul  însă  e  cel  mai  curat  şi   tăriturile  de  piatră,  asupra  cărora,  lumina  soarelui  se
            sfânt adevăr.
                  Şi  dacă  Francezii  -  după  sute  de  ani  -  au  ridi­  răspândeâ  ca  un  vin  în  coloarea  aurului.  Priviâ  într’a-
            cat  monument  Janei  A’Arc,  de  ce  n’am  puteâ  şi  noi   colo  cu  ochii  lui  mari  şi  străluciţi,  apoi  zise  deodată
            ridica  vălul  ignorării  şi  al  nesimţirii  de  pe  mândra  fi­  somnoros ca şi când ar fi vorbit prin vis:
            gură a unei martire naţionale, urgisită pe nedrept?        —  Cetate  a  Betuliei,  acum  asfinţeşte  soarele  pen­
                  Dece  să  nu  îndrăznim  a  spune:  că  şi  marele   tru  cea  din  urmă  dată  asupra  ta...  Armele  mele  se  vor
            Şaguna  a  făcut  în  viaţa,  plină  de  fapte  mari  -  o  sin­  năpusti  asupra  întăriturilor  tale...  Soartea  îţi  e  scrisă
            gură  greşală,  atunci  când  indus  în  eroare  asupra  ac-
            ţiunei  binefăcătoare  a  Caterinei  Varga,  a  dat-o  pe  mâna   pe  cerul  imens,  în  nourii  cei  roşii  ca  sângele.  E  sân­
            acelora cari aveau interese de suprimarea ei.         gele  pe  care  armele  mele  îl  vor  face  să  ţişnească  din
                                                                  inima ta...
            .  ...  Şi  duşmanii  ei  de  odinioară  vin  să  recu­    Râse încet, fericit:
            noască virtuţile ei.
                                                                       —  Biruinţa aceasta nu se poate preţui!...
                  Duceţi-vă,  cei  cari  vă  mai  îndoiţi,  între  Munţii   In  tăcerea  cea  mare,  se  auzi  un  plânset;  Tompar
            Apuseni,  la  Buciumani,  unde  a  trăit,  şapte  ani  într’o
            colibă  săracă,  această  femee  care  a  fost  în  realitate   plângeâ. Holofern se desmeteci:
            o  mare  proprietară  bogată,  şi  unde  veţi  mai  găsi  câte   —   Tompar...  de  ce  plângi,  bunul  meu  bătrân?
            un  moşneag  care  să-şi  mai  aducă  aminte  de  minu­  Sufletul  meu  e  legănat  de  o  muzică  dulce  şi  plânsul
            natul  ei  apostolat  de  „cum  se  duceâ  călare  pe  calul   tău mă doare... Spune, spune ce ai ?
            ei  alb  din  sat  în  sat,  şi-i  sfătuiâ,  îi  îmbărbătâ,  îi  ajuta,   Se  ridică  din  scaunul  lui  de  aur,  se  duse  până
            şi-i  vindecă  de  boli  pe  sărmanii  Români  copleşiţi  de
            nevoi!  Femeile  şi  copiii  o  iubiau  mult  şi  bătrânii  se   la el împletecindu-se şi îl îmbrăţişe cu dragoste:
            închinau ei şi o ascultau ca pe o zeiţă".                  —  Spune, ce te doare ?
                 Şi  credeţi-mă,  poporul  nu-şi  dă  inima  cui  n’o   Tompar abia îi putu răspunde de plâns:
            merită.                                                    —   M’a  cuprins  aşa  o  durere,  când  mă  gândesc
                  Reabilitarea e o sfântă supremă datorie umană.  că  soarele  apune...  Poate  mi-au  venit  în  minte  palmierii,
                                         CONSTANŢA HODOŞ.         sub  cari  poporul  meu,  măcelărit  de  tine,  doarme  pen­
                               ------- IIIIII----                 tru  totdeauna...  Ori  poate  m’am  gândit  la  o  fată,  care
                                                                  de mult, de mult... pe ţărmul râuşorului Mambre...
             FLOAREA BETULIEI                                          Glasul  i  se  înăduşi,  dar  se  stăpâni,  îşi  şterse  la­
                                                                  crimile, privind la Holofern, cu ochii săi trişti:
              ROMAN DIN EPOCA ASIRO-BABILONIANĂ
                                                                        —  Doamne,  tu  ştii,  că  sunt  clipe,  când  lacrimile
                     DE: ŞTEFAN LÂZÂR.                   - 23 -   curg  fără  să  ştim  pentru  ce...  Plânsul  ne  face  bine  a-
            TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIUR A                 tunci... inima ni se uşurează prin lacrimile ce curg.
                                                                       Holofern îl privi îndelungat şi zise:
                                   XXXIII.
                                                                       —  Nu  plânge!  Lumea  noastră  e  nestatornică.  Piere
                           . Soarele asfinţeşte...
                                                                  biruitul  şi  piere  şi  biruitorul...  Azi  golim  veseli  cupele,
                 Cheful era tot mai aprins în cortul lui Holofern.  şi  mâne...  Ei,  dar  să  nu  ne  mai  gândim  la  astea,  scum­
                 Răsunau  harfele  cu  şapte  coarde  şi  dobele  băteau   pul meu prietin!
            ritmul asurzitor.                                          Apoi strigă:
   5   6   7   8   9   10   11   12