Page 11 - 1913-27
P. 11

N  r .   2 7 .                          C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                         Pag. 391.

      —  Vagao,  umple  cupele  cu  vârf,  să  bem  şi  să   tremură,  dar  se  făcu  că  nu-1  observă.  Se  întoarse  zim-
 uităm  supărarea,  năcazurile,  totul...  Crede-mă  Tompar,   bind  spre  Holofern,  căci  observă,  că  faţa  i  se  poso­
 srede-mă,  tot  omul  îşi  are  năcăzul  lui,  chiar  şi  aceia,   moreşte.  Şi  Holofern,  înviorat  de  zimbet,  o  privi  cu
 sari zimbesc aşa de veseli...                         ochi aprinşi:
      Şi  râse  voios,  închinând  cupa,  în  sănătatea  bă­  —  Eşti mai frumoasă, ca toate fetele Babilonului!
 trânului rege:                                             —  Tu  eşti  mai  frumos  ca  pădurea  Libanului!  —
      —  Zeii,  cari  veghiază  asupra  Babilonului,  să  ocro­  răspunse Iudita.
 tească şi vieaţa ta cinstită, Tompar!                      —  Ochii tăi sunt mai strălucitori ca soarele!
      Şi iarăş goli cupa.                                   —  Ochii tăi ca noaptea întunecată...
      Comandanţii  cădeau  de  somn,  Thartan  încă  erâ    Se strânseră mai aproape.
 somnoros,  când  se  pomeniră  cu  toţii,  auzind  un  glas   —  Eşti mai gingaşă ca rouă dimineţii...
 drăgălaş:                                                  —  Tu eşti mai puternic ca steagurile taberii!
      —  Ah!                                                Nebunul  îşi  ridică  faţa  plină  de  pistrui,  rângi  în­
      Iudita  apăru  în  cort,  mai  frumoasă  şi  mai  ferme­  tunecat şi arătând spre Iudita, zise:
 cătoare, ca ori când.                                      —  Tu,  ludito,  eşti  mai  puternică  şi  decât  steagu­
      —  ludito!                                       rile taberii!
      Holofern făcu spre ea câţiva paşi împletecindu-se.    Iudita  se  cutremură  de  ochii  lui  înspăimântători,
      —  Bine ai venit, ludito...                      ce  se  înfigeau  asupră-i,  cu  lumina  lor  ştearsă.  Instinctiv
      Ochii  ei  străluciră,  şi  Bilbo,  care  stâ  posomorât   se apropie şi mai mult de Holofern:
 lângă  scaunul  de  aur,  observă,  că  în  ochii  ei  râd  o  miie   —  Stăpâne...
 de demoni şi de îngeri.                                    —  N’ascultâ ce spune... — râse Holofern.
      —   Te  salut,  stăpâne  al  meu...  M’ai  chemat  şi   Bilbo zise iarăş:
  am venit...                                               —  Ia  seama,  măgar  încălţat  ce  eşti!  Nu  uitâ,  că
      —  Ca  să-mi  adormi  sufletul,  cu  un  cântec  fru­  îndrăgostitul  e  mort  de  jumătate...  Ia  seama,  femeea  a-
  mos...  el  o  învăluia  într’o  privire  caldă,  în  vreme  ce   ceasta e şarpe şi-ţi va muşcă inima...
  ceialalţi o priviau cu admiraţie şi ei. Adause în glumă:
                                                            Holofern strigă înfuriat:
      —   Dar  Holofern  niciodată  nu  porunceşte  femei­
                                                            —  Cară-te de aici, să nu te mai aud!
  lor, ci le roagă numai, ca un cavaler biruitor...
                                                            Nebunul continuă:
      Faţa Iuditei se impurpură.                            —  E un şarpe, a cărui muşcătură e mortală...
      —  Stăpâne,  vorba  ta  răsună  ca  freamătul  tainic   Din norocire Holofern nu-1 auzi, căci toată lumea
  al  pădurilor.  Sunt  prea  fericită  de  mărinimia  ce  ai  ri-   râdea  de  Sarezer,  care  în  clipa  aceea  se  rostogoli  de
  sipit-o cu mine...                                   pe scaun, mort de beat.
      Holofern  o  luă  de  mână  şi  o  duse  la  scaunul  de
                                                            Servitorii  îl  ridicară  şi  îl  duseră  în  cort.  Rabsaris
  aur.  O  aşeză  alături  de  el  şi  începu  să-i  vorbească  în
                                                       râdea mai cu poftă, deşi el erâ mai turtit...
  taină. Muzica începu iarăş coarde domoale. Thartan zise:
                                                            Holofern  le  făcu  semn  să  tacă.  Se  plecă  spre  Iu­
      —  Nu  este  o  femee  mai  frumoasă  ca  ea  în  în­
                                                       dita, întrebându-o:
  treaga lume...
                                                            —   Spune-mi,  îmi  cânţi  ceva  frumos  ?  Ce  vreai
      Rabsaris  dormita,  Sarezer  încă  erâ  foarte  beat.
                                                       să-mi cânţi ?
  Tompar zise, cu o politeţă drăguţă de om bătrân:
                                                            —   Despre  cine  aş  putea  să  cânt  Doamne,  dacă
      —  Nici  eu  nu  am  văzut  o  femee  mai  frumoasă,
                                                       nu  despre  tine,  al  cărui  nume  glorios  îl  vesteşte  în  toată
  îmi  zvâcneşte  inima  când  o  văd,  deşi  inima  mea  îi  aşa
                                                       lumea  orcanul  ce  zmulge  copacii  din  rădăcină;  al  cărui
  de  bătrână,  de  înfrântă  şi  de  ostenită,  încât  abia  mai
                                                       nume  îl  şoptesc  zefirii,  când  stau  de  vorbă  cu  florile
  bate...
                                                       îndrăgostite...  Stăpâne,  când  stăm  de  veghe  pe  întări-
      —  Fecioara!  —  murmură  Bilbo,  privind  la  Iudita
                                                       turi,  în  nopţile  cu  lună,  privind  la  cortul  tău,  numele
  cu ură.
                                                       tău  îmi  venea  pe  buze  şi  am  făcut  un  cântec  despre
      Holofern spuse, cu glas scăzut:
                                                       tine... ascultă-1!
      —  La  noi  Asirienii,  e  un  lucru  foarte  ruşinător
                                                            Holofern  erâ  zăpăcit  de  vin  şi  de  cuvintele  ei.
  pentru  femee,  când  nu  ascultă  de  vorba  bărbatului...
                                                       O îmbrăţişe şi o sărută şi râse satisfăcut.
  dar  astăzi,  îţi  spun  pe  toţi  zeii  Babilonului,  trebue  să
                                                            Erâ beat...
  fii a mea!...                                                                              — urmează —
       Iudita râse, scuturându-şi capul.
       Bilbo răspunse:
       —  Aceasta  e  marea  artă  a  cuceririi,  căci  femeea
  înteţeşte  neasămănat  mai  mult  dragostea  bărbatului,
  dacă nu se predă decât după opintiri îndelungate...
       Ochii  lui  scânteiau  de  ură,  încât  Iudita  se  cu­
   6   7   8   9   10   11   12