Page 8 - 1913-27
P. 8

Pag. 388.                                  C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                        Nr. 27.

             lucrului.  Laudele  îl  lasă  rece;  nu  dă  nimănuia  prilej   Le  laudă  şi  le  dăscăleşte  cu  duioşie,  le  ceartă
             să i le poată aduce.                                  când se încaieră în bătae. Inimă de tată.
                  Intrăm  în  grădină  şi  vedem  aici  un  lucru,  care   O  apicultură  în  felul  acesta  nu  e  un  meşteşug;
             îl  ridică  şi  mai  mult  în  ochii  noştri  pe  părintele  Do-   e  o  nobilă  ocupaţie  sufletească:  adâncă  şi  roditoare
             breanu:  adevărat  om  rar.  Cea  mai  frumoasă  şi  mai   cetire  în  cartea  naturii;  în  marea  evanghelie  a  lui
             îngrijită  stupărie,  poate  din  întreg  Ardealul.  Două   Dumnezeu Ziditorul...
             clădiri  frumos  lucrate,  cari  răspund  şi  celor  mai  mi­  In  jurul  stupinilor  sunt  flori  de  tot  neamul:
             nuţioase  cerinţe  moderne.  Una  în  formă  rotundă,  alta   dovada  dragostei  deosebite  ce  le-o  poartă  maica
             pătrată;  ambele  cu  zeci  de  coşniţe,  sistem  nou.  Se   preoteasă.  O  profeteasă  Ana,  alături  de  înţelegătorul
             înţelege,  toate  lucrul  părintelui.  Am  văzut  colonia  de   Simeon, care e părintele.
             stupărit  a  însoţirii  stuparilor  ardeleni  din  Cluj;  întoc­  Ce frumoasă pildă de preot, e părintele din
             miri  alcătuite  după  ultimele  rezultate  ale  apiculturei   Corbu ! In inima mea de cleric, i-am dat din acestea
             raţionale;  —  stupinile  preotului  din  Corbu  ar  putea   clipe locul de onoare. Asa au trebuit să fie vechii
                                                                         \ *
             ocupă acolo iocul de frunte.                          popi  româneşti,  cari  păstoreau  turma  cuvântătoare  cu
                  Mii  şi  sute  de  mii  de  albine  se  rotesc  în  lumina   bogăţia  sufletului,  căci  la  încâlceala  cărţilor  nu  pu­
             soarelui  de  vară,  dând  naştere  la  cea  mai  caldă  şi   teau  să  ajungă...  Şi  cât  de  bine  o  păstoreau,  căci
             mai  dumnezeiască  muzică:  cântecul  neprihănit  şi  su­  ne-au păstrat-o românească şi creştină!
             blim  al  muncii!  Senin  şi  împăcat,  mătăsos  şi  cristalin,                *
             liniştitor  şi  duios,  e  acest  sfânt  cântec  de  pilduire.
                                                                        După  masă  plecăm  spre  Tulgheş.  Şi  ni  se  des­
             Toţi  cei  cu  suflete  zdrobite  de  dureri  mari,  voi  obi­
                                                                   chid  zările,  în  şir  nesfârşit  de  codri  şi  de  munţi.  în
             diţilor  şi  întristaţilor,  apoi  voi  trufaşilor  şi  înfumura­
                                                                   stânga  se  avântă  spre  ceriu  Arsurile,  cu  stâncile  lor
             ţilor,  leneşilor  şi  netrebnicilor,  toţi  răii  şi  pătimaşii,
                                                                   pârlite  de  soare,  apoi  Şuvăriştea,  şi,  mai  departe
             —  duceti-vă  în  împărăţia  candidă  a  albinelor,  staţi
                                                                  Pietrile roşii şi Comarnicul, în fund.
             cucernici  în  marea  biserică,  p?  al  cărei  altar  depun
                                                                        încurând  ne  întimpină  râul  Bistricioara,  cu  ape
             ele  prinosul  curat  al  muncii  nesilite,  libere,  şi  vă  veţi
                                                                  argintate  şi  cu  multe  plute  pe  mal.  Apoi,  deodată,
             simţi  făpturi  ale  lui  Dumnezeu  Preasfântul...  Vă  veţi
                                                                  peste  o  perdea  de  codru,  îşi  înalţă  fruntea  lucie  şi
             simţi  oameni,  zidiţi  pentru  bine,  pentru  fericire,  pentru
                                                                  albă,  regele  Carpaţilor  răsăriteni,  greoiul  şi  falnicul
             vieaţă!
                                                                   Ceahlău, cu statul lui major de piscuri şi de stânci
                  Părintele  Dobreanu  nu  este  numai  un  stupar
                                                                  seculare.                            .
             care  aşteaptă  folos  dela  truda  şi  îndeletnicirea  sa.                               A. Lupeanu.
             Nu.  E  un  părinte  al  marelui  popor  înaripat.  Albinele
             îl  cunosc  şi  le  cunoaşte.  Fiecare  stup  îi  e  ca  un  prie­
             ten  bun,  de  care  ţine  seamă,  îl  cercetează,  îl  dădă­
                                                                       u ~ m  ă  !  .  .  .
             ceşte.  Le-a  dat  şi  nume,  mi  se  pare.  Fiecare  coşniţă
             are  matriculă,  un  fel  de  cronică  familiară,  unde  sunt
                                                                        Du-mă ttenule din ţară,
             însemnate datele mai momentuoase din vieata stupului.
                                                                          Du-mi durerea mea cu tine,   —
                  Galbenul  din  colţ,  se  trage  dela  albastrul  de       NFam avut pe lume parte...
             lângă  întrare;  roiul  din  anul  nouăsutezece.  Matca,     Peste văi, peste coline
             regina,  e  de  neam  de  colo  şi  de  colo,  împlineşte  atâta   Şi prin munţi cu coama rară
             vreme  atunci  şi  atunci.  Face  miere  multă  şi  bună.       Du-mă trenule departe...
             Albinele-i  sunt  paşnice  şi  lucrătoare.  Are  semne  de
             trai îndelungat. Şi altele.                               Du-mă să mă treci hotarul!,..
                  Intre  albinele  sale,  părintele  Dobreanu,  e  ca  în-
                                                                          Pe cărări ne mai umblate,
             tr’o  ţară  mare,  pe  care  o  cârmueşte,  o  duce  la  feri­
                                                                             Du-mă pentru totdeauna,
             cire.  Un  crai  înţelept  şi  potolit.  Milos  şi  îndurător  faţă
                                                                          Căci iubirei prea-curate
             de lucrătoare, spaimă a trântoriior.                       I s’a dărâmat altarul
                  Obrăzar  şi  mănuşi  nu  are;  prinde  albinele  cu        Şi l a spulberat furtuna...
                                                                                r
             mâna şi le îndreaptă unde li se cade.
                  —  Stai,  soro,  că  te-ai  rătăcit,  ţine  la  dreapta.
                                                                        Du-mă trenule!... De-ţi vine
             Nu umbla pustie, pleacă la treabă.
                                                                          Greu de-atât amar de jale
                  Când  vede  pe  vreuna  care  vine  dela  câmp  cu
                                                                             Şi de-o viaţă fără minte
             picioarele  încărcate,  faţa  i  se  luminează  în  zimbet
                                                                          Am s’arunc văpăiei tale
             părintesc şi-i zice cu duioşie:
                                                                        Pân’ şi inima din mine
                  —  Aşa,  harnica  moşului,  eşti  fată  cuminte  şi
                                                                             Şi să mergi... să mergi nainte!...
             lucrătoare.  Intră  de  te  descarcă  şi  mai  odihneşte,'
             mititico.                                                                                      Z. BÂRSAN
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12