Page 10 - 1913-28
P. 10

zelor  şi  adorabila  lui  inconştienţă,  cu  care  scriâ  rân­
            SCRIITORUL                                            durile celea mai de seamă.
            - REFLEXII POSTUME -                                       Aveâ şi duşmani destui.
            AL. CIURA.                                                 Unii  îl  duşmăneau  în  taină,  pentru  nimbul  de
                                                                  lumină  şi  simpatie  ce-1  împrejmuiâ,  eclipsând  adese
                 Doi  din  cei  mai  viguroşi  scriitori  ai  noştri,  cari   pe  mulţi  din  ceice  stau  alături  de  el;  alţii  îl  descon­
            au  avut  rol  conducător  în  mişcarea  literară  atât  de   siderau  din  principiu,  ca  pe  un  pierde-vară,  care  în
            frumoasă  a  deceniului  trecut,  s’au  prăbuşit  deodată,   loc  de  a-şi  vedeâ  de  aranjarea  gospodăriei,  visează,
            la  cea  mai  frumoasă  vârstă,  când  literatura  noastră   şi la patruzeci de ani, la stele şi la lună...
            aştepta dela ei încă atâtea opere de valoare.              Cei  mai  mulţi  nu-1  cunoşteau  decât  din  auzite,
                 Moartea,  oricât  de  crudă  ni  s’ar  părea,  are  totuş   din  câteva  vorbe  prinse  în  discuţiile  dela  casină,  dar
            darul  de  a  într’aurî  personalitatea  celui  dispărut,  arun­  aceste  erau  deajuns,  ca  cetind  în  jurnale  vestea  morţii,
            când  asupra-i  vălul  sclipitor  al  părerilor  de  rău  şi   să-şi  ia  o  mutră  solemnă  şi  autoritară,  declarând  cu
            al... uitării.                                       adâncă mâhnire cunoscuţilor, mai puţin pricopsiţi:
                                                                       — E o mare pierdere, prietine, a fost unul dintre
                 Când  mortul  a  fost,  întâmplător,  scriitor,  valul
            regretelor  creşte  înzecit,  dând  prilej  celor  rămaşi  în   cei mai mari scriitori ai noştri 1
                                                                                           *
            urmă,  să-şi  dea  seama  de  pierderea  ireparabilă...  E  un                * *
            prilej  cu  atâta  mai  binevenit  acesta,  cu  cât  mai  nainte   Un  anonim  compară  scriitorul  cu  viermele  de
           vreme,  lumea  nu  prea  se  sinchiseâ  cu  elogiile.  Până   mătasă.
            era  în  viaţă  scriitorul,  oricât  de  modest  ar  fi  fost  el,   Vermuşorul,  ce  abia  se  mişcă  pe  frunzele  de
            nu  se  putea  feri  de  vâltoarea,  în  care  se  frământă   frăgar,  îşi  mişcă  în  dreapta  şi  în  stânga  căpşorul,
           biata  noastră  vieaţă  pământeană,  cu  încrucişările  ei   rozând  hrana,  în  cercuri  tot  mai  vizibile...  Creşte  înce­
            de mici interese şi patimi mărunte...                tul  cu  încetul,  până  ajunge  mare,  ridicându-şi  tot  mai
                                                                 sus capul şi hrănindu-se tot mai cu zor.
                 îl  iubiau  mulţi,  mai  ales  aceia,  cari  îl  cunoşteau   Pe  urmă  se  retrage  într’hn  ungher  pregătindu-se
           numai  din  scrieri  şi  simţiau  o  adevărată  alinare  su­  pentru  -  muncă.  îşi  deschide  gura,  dănd  drumul  unui
           fletească,  urmând  sborul  îndrăsneţ  şi  falnic  al  scriito­  strălucitor  fir  de  mătasă,  ce  pare  a  nu  se  mai  sfârşi.
           rului.  Li  se  părea  atunci,  că-1  văd  glăsuind  de  pe  un
                                                                 Firicelele  se  înşiruesc  tot  mai  luminoase,  în  vremece
           piedestal  înalt,  cu  vorbe  cuminţi, gesturi  sigure, scoţând   viermele  dispare  sub  tortul  lui.  El  nu  mai  există  acum,
           la  iveală  atâtea  lucruri  frumoase  şi  bune,  pe  cari  le   căci  a  dispărut  cu  totul  în  învelişul,  ce  şi-l  creiase
           gândiseră  şi  ei  de-atâteaori  fără  a  le  şti  exprimă  în   singur.
           cuvinte.  E  scriitorul  nostru  —  spunea  atunci  mulţimea
                                                                      Vine  apoi  omul,  aruncă  gogoaşa  în  apă  ferbinte,
           anonimă,  şi  dela  o  vreme  îl  îndrăgea  aşa  de  mult,   ca  să  dapene  firele  aurile  de  mătasă.  Larva  e  arun­
           încât  se  supără  decâteori  nu  află  în  gazetă  articolul   cată  la  o  parte  căci  nu  mai  are  lipsă  nimeni  de  ea,
           obişnuit al scriitorului favorit.
                                                                 ci  numai  de  firicelele  aurite,  din  cari  se  ţes  atâtea
                Prietenii  adevăraţi  -  foarte  puţini  aceştia!  -  îl   broboade  diafane,  pe  cari  negustorii  le  vând  cu  bani
           iubeau  şi  mai  mult,  căci  ei  puteau  urmări  mai  de-a-   scumpi femeilor frumoase.
           proape  frământările  acestui  suflet  de  elită,  ferecat  cu   Aşa  îşi  adună  şi  scritorul  magazinul  de  cunoş­
           atâtea  obezi  în  haina  lui  de  lut.  îi  iertau  capriciile  şi   tinţe,  cetind  tot  ce-i  cade  în  mână  şi  trecând  lectura
           nervositatea,  înţelegând  sensibilitatea  acestui  suflet  ales,   aceasta  prin  retorta  neobosită  a  minţii  lui.  Pe  urmă,
           în  care  lumea  din  afară  se  răsfrânge  aşa  de  multiplu,   când  materialul  înmagazinat  cere  înveşmântarea,  el
           îi  iertau  scăderile,  micile  lui  vanităţi  de  favorit  al  mu­  prinde  condeiul  ....  şi  firul  de  mătasă  se  dapănă  tot
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15