Page 13 - 1913-28

N r . 2 8 . C O S I N Z E A N A Pag. 405.

Rablot dete pinteni calului şi dispăru în pădure. în faţa tunurilor, la douăzeci de paşi, în picioare în
Peste puţin răsună un sunet de arme: soldaţii se stre­ scări, cu ochiul lacom... O baterie se descărcă, dar
curau pe sub frunze. nu-1 nimeri; coloanele însă, rărite de foc, începură să
Ofensiva reîncepea. se retrogă încetişor.
* Vâlcele prin cari treceau mergeau strâmtorân-
înainte! du-se către Virmasens, aşa că le eră cu neputinţă să
Cele trei coloane republicane întrară în foc. Cea se desfăşoare.
>
din stânga se opri un moment sub furtuna artileriei De Camper, ca un om logic ce eră, ar fi trebuit
prusiene, nimeri în vâlceaua adâncă din Steingrund să prevadă acest lucru. Greşeala eră a lui. Prins de
şi fu silită să se unească cu coloana din centru. Cele­ ameţeală la această idee, generalul se asvârli deasupra
lalte două, împinse de reg. 14 de dragoni şi de al fugarilor ca o bombă. Delira:
9-lea de vânători, erau tocmai să intre în pas de „Micuţilor! Micuţilor! Copiii mei! Soldaţii mei!
şarjă în oraş şi să-l ocupe, când, deodată, batalioa­ Dar ce faceţi oare, mii de bombe? înainte, spre Pru­
nele din Kalkstein, disimulate la stânga, şi brigada sia, înainte! înainte pentru Republică!
prinţului de Baden, apăsând la dreapta, le luară de-a- îşi întoarse calul. Dar în vremece încercă să
curmezişul şi se năpustiră asupra lor. rupă rândurile fugare şi să le arunce asupra duşma­
„Ce zici de asta, domnule de Camper? Ar fi nului oamenii se îngrămădiră în juru-i şi îl împiede­
trebuit să-ţi păstrezi sfatul pentru tine“. cau să înainteze, într’un vălmăşag de chemări nebune.
Rablot nu putuse să vadă decât cele ce se pe­ „Neam de câni! Mueri spurcate!, răgnea atletul.
treceau în faţa sa, sub zidurile Virmasensului. La Mueri fricoase şi nervoase! Mii de zei!, o să vedeţi
aspectul acestui foc încrucişat, el intră în furie: voi acuma. Hei, tu di colo, sergent, trece-mi puşca ta!?
„Vezi bine că aveam dreptate! Trebue să ne Un om îi svârli gâfâind puşca şi cartuşiera sa.
retragem!" Atunci, din înălţimea şelei, generalul începu să
Dar la spatele său, de Camper murmură, palid tragă asupra fugarilor. Rândurile lor îl împingeau îna­
ca un mort: poi. Eră o fugă plină de teroare.
„Forţează centrul. Gloanţele izbeau în mulţime, la întâmplare. Un
— Du-te la dracu! Dacă te-aş ascultă ne-ar om cădea, apoi un altul, şi fuga aceasta se apropia
ucide pe toţi! aşa de mult de general încât eră nevoit să-şi spriji-
— Şi apoi? Gândeşte-te, generale. O retragere nească patul puştii de ghenunchi şi să tragă aşa.
cu coastele debordete ar fi un dezastru. înaintează". „Neam laş!... Urlă el. O să vă dau ei drepturile
Rablot îl privi din nou pe de Camper. omului! Dar cu datoriile voastre, ce faceţi?... Datoria
„înaintează", mai spuse aghiotantul. de a muri pentru Republică, unde aţi lăsat-o? Măgari!,
Capul greoi al generalului se înălţă în mijlocul porci!, poltraiu!, iată... şi iată... ca să vă învăţ cum
gloanţelor, teribil şi se împurpură la focul inimicului. să fugiţi!"
Apoi Rablot întrebă încetişor: Şi puşca lui trozneâ mereu.
„lan ascultă: pricepi tu ceva din învălmăşeala „Ţine, toboşarule, să-ţi fie de leac! Cine mai
asta? vrea? Am încă trezeci de cartuşe! Ţine... şi tu... şi
— Adineaura, am comis o greşeală sfătuindu-te tu... (descărcăturile se precipitau). Ţine şi tu, căprar...
să iei ofensiva, dar dispoziţiunile terenului şi al tru­ n’ai să mai fugi de acum.
pelor nu ne permit să ne retragem. Dă porunca să încurând rămase singur.
se meargă înainte. Te voi aşteptă aci. Apoi, privindu-şi ultimii soldaţi cum dispăreau
— De ce nu vii şi tu?" în depărtare, Rablot se aşeză trist peste cadavre.
O tristeţă mare se pogorî pe ofiţer. El răspunse: *
„Pentrucă nu mai am dreptul să te escortez. în clipa aceea, la Hornbach, de Camper încun-
— Poate că ai dreptate", zise generalul, jurat de fugari, arătă patru oameni şi un sergent, a-
înţelesese gândul funebru al aghiotantului său tingându-i cu degetul pe piept. El le zise:
şi îi aprobă sinuciderea. — Luaţi-vă armele. Urmaţi-mă.
„Adio!" Erau patru soldaţi bătrâni şi bărboşi. Când a-
Cum plecă un glonte îi smulse chipiul de pe cap. junse în dreptul unui gard, departe de trupe, le po­
„Uite, Camper, îţi salut funerariile", zise Rablot. runci să şeadă în iarbă; iar el, în picioare în faţa lor,
Nu mai avu vreme să izbucnească în râs. Calul le spuse, cu călcâile apropiate, cu aerul umil:
lui făcu o săritură fulgerătoare şi intră în rândurile — Mă cheamă Jean-Frangois de Camper. Sunt
inimice. căpitan-aghiotant al lui Rablot, general în şef al cor­
Regimentele se năpustiră în urma galopului său. pului din Vosgi. Am săvârşit în viaţa mea câteva ac­
* ţiuni glorioase pentru cari naţiunea m’a răsplătit, dar
Eră cea din urmă sforţare. Rablot îşi opri calul azi dimineaţă m’arn făcut vinovat de o greşală.