Page 15 - 1913-28

N r . 2 8 . C O S I N Z E A N A ■ Pag. 407.

Apoi: turul s’a dus departe... Aripile lui uriaşe mătură pă­
S’a coborît sub Dotain, mântul şi cerul, mările se cutremură şi el se coboară
Cu gândul să se urce iarăş. în ţara lui, biruitor, încărcat de mărire...
Aripa lui acoperea totul,
Pământul eră posomorât. Vorbiâ mai respicat, trezindu-se pe o clipă din
Privi spre culmi beţia lui adâncă.
Ţipând de bucurie — Căci în depărtările lumii a întâlnit cea mai
Şi un porumb alb ca zăpada
II priveâ de sus cu inima zvâcnitoare. aprinsă inimă de femee...
Un zimbet fericit trecu pe faţa lui crispată:
Harfele cântară refrenul:
— A întâlnit-o şi-o va luâ cu sine, căci e cea mai
Vai ţie, Dotain, drăguţă fiinţă din lume...
Fortăreaţa Betuliei!
Porumbul alb, porumbul alb Bilbo sări înfuriat, tremurând şi făcu semn, să
Priveşte la vulturul negru... tacă harfistele, cari întovărăşiau cuvintele lui Holofern,
Iudita suspină, şi în suspinul ei eră concentrată căci el avea de gând să vorbească!
>ată patima dragostei. Thartan zise:
— Cară-te, nebunule, dacă ţi-e dragă vieaţa.
Şi îl privi până ce odată
1 se tulbură inima. Dar Bilbo sări în faţa lui Holofern, strigându-i în
Şi mânat de dragostea oarbă batjocură:
îşi părăsi cuibul. — E ciudat când vulturul sărută un porumb! Dar
A zburat la vultur
Gângurind şi plângând, e mai ciudat, când porumbul cel slab birueşte asupra
Ca să-l cheme în cuibul lui vulturului puternic, cu un zimbet, şi îi ia vieaţa...
La fericita nuntă a dragostii... Iudita se cutremură, îngălbeni şi îi zise lui Ho­
Corul harfistelor cântă refrenul cu o solemnitate lofern :
laiestatică. Cântarea se aseamănă cu o melodramă — Puternice stăpâne, ce vorbeşte omul acesta?
ivină: Holofern râse răguşit. Beţia ii împurpurase faţa.
Vai ţie, Dotain, — Zici om? Iudito, acesta nu e om... Omul se
Fortăreaţa Betuliei! începe cu Holofern...
Porumbul alb te-a tradat Glasul i se întunecă:
Şi vulturul se pregăteşte pentru nunta de sânge,
— Cară-te, Bilbo, azi eşti prost...
Faţa luditei exprima mâhnire adâncă, glasul îi
Nebunul izbucni, cu buzele crispate:
emurâ de durere: — Femeea asta...
...S’a ridicat vulturul negru Arătă spre Iudita, tremurând de furie.
Din depărtări mari, — Femeea asta... ţi-o spun, pe mormântul ta­
S’a coborît vulturul negru tălui meu...
Din culmea Babilonului
Şi s’a oprit încurând — Cară-te dinainte-mi... flecarule! — strigă Holo­
Fâlfăind din aripi! — fern. — Mânia mea doarme acum, n’o deştepta!...
Şi porumbul cel alb — Du-te a c u m . . . î i strigară cu toţii.
A perit de dorul lui...
Dar Bilbo rămase acolo, ţintuind, cu privirea lui
Corul se tânguiâ şi el, ca şi când ar fi redat, în
aprinsă, pe Iudita. îşi puse rnânile în şolduri şi îl râse
oardele harfei, suferinţa tuturor femeilor din lume: pe Holofern în faţă:
Vai ţie, Dotain, — Cui porunceşti dumneata ? Sunt mai mare
Cetatea Betuliei! domn ca tine! Sunt aşa de puternic, priveşte, coman­
Bietule porum alb danţii aceştia au îngălbinit cu toţii... şi eu îmi bat joc
Pentru ce nu ţi-ai astâmpărat bătăile inimii!
de mânia ta...
Corul se retrase şi în liniştea ce urmă, Iudita se Se dete la o parte, căci Holofern puse mâna
propie de Holofern, cu capul plecat, cu ochii plini pe sabie.
ie lacrimi. Cântecul artistic îi vrăjise pe toţi. Holo- — Te despic în două!
srn, răzimat în coate, priviâ cu ochi aiuriţi, agonia Nebunul se dete peste cap şi începu să se strâmbe,
sfinţitului. încât cu toţii începură să râdă cu hohot.
Şi şopti, ca în vis: Mai strigă din uşa cortului:
— A pornit vulturul... Vai ţie, Dotain... Porum- — Ascultă, Holofern! Ai fi mai viteaz, dacă ţi-ai
iul îndrăgostit a venit la vultur. L’a chemat în cuibul reteză singur capul...
ui şi vulturul... O luă la fugă. Holofern strigă vesel:
Se trezi din reverii, prinse mâna luditei, sărutân- — Vagao, umple cupele, azi sunt vesel, să bem
iu-i ochii înlăcrimaţi: domnilor. Să bea tabăra întreagă, căci îţi spun pe Sin,
— Porumb al dragostii, fi liniştită, eu nu te voiu zeul strălucit al Lunei, ce se ridică acum pe cer, că
>ărăsi niciodată... femeea aceasta frumoasă, va fi azi a mea!...
— O, Holofern... Strigară cu toţii, ridicând cupele:
Urmâ o tăcere înduioşătoare şi ochii lui Bilbo — Trăiască Holofern! Trăiască cea mai frumoasă
cânteiau de mânie. femee din lume!
Amurgul se înveşmântă în lumină portocalie, apoi Şi în vreme ce cupele se ciocneau, poporul nă­
oşie ca purpura. Lumina se resfrângeâ asupra lui Holo- căjit al Betuliei, se aduna la sfat în sinagogă...
ern, care murmura încet, privind spre imenzităţile bolţii: — urmează —
— Şi s’a coborît din culmea Dotainului... şi vul­ ------ IIIIII----