Page 12 - 1913-29

: ' ‘ . . ţiune caldă şi personală nu mai eră cu putinţă între
Pag. 420. C O S I N Z E A N A N r . 2 9 .

(9e păcat! noi; atmosfera care ne învăluiâ făceâ ca un zid, care

interceptâ orice fior comunicativ dela sufletul meu
.
Vina tu ti-o porţi în tine la al ei.
Moştenită din strămoşi; „Eu o iubeam din ce în ce mai statornic. 0 cu-
Braţe zilele senine noşteum aşa de aproapel în fiecare seară imaginea
N’au avut să te resfeţe... ei se desfăceâ scânteetoare de graţie din învălmăşeala
Ce păcat de tinereţe femeilor pe cari le iubisem trecător.
Şi de ochii tăi frumoşi!...
„Atunci, a venit catastrofa. După o vreme de
„ -': / t<. • : ’ alternative brusce de exuberanţa şi de răceala de mân­
Treci prin lumea asta mare gâiere şi de rezervă, am aflat că Elena refuză să-mi
Şi nimic din ea nu vezi; mai fie soţie. Iubeâ pe un altul. Părinţii ei erau con­
Nu vezi soarele din zare, sternaţi. Nu înţelegeam de fel: nu o crescuseră ei
N’auzi viaţa cum îţi cântă, pentru mine şi numai pentru mine? Nu ne dăduseră
Nu simţi pacea nopţii sfântă, ei prilejul de e ne cunoaşte până în fibrele cele mai
Nu vezi florile ’n livezi. ascunse ale inimelor noastre? Nu-şi obişnuiseră ei
copila cu sentimentul, că dintre toţi bărbaţii cari trăesc
Eşti ca frunza rătăcită pe lume, eu voi fi tovarăşul existenţei ei? îmi cerură
Dusă ’ntr’un vârtej de vânt; cu durere să renunţ la inima ei. Am renunţat...
Nu cunoşti nici o ispită...
Şi puţin îţi pasă ţie „De atunci au trecut şapte ani. Eu nu m’am în­
De te joci pe sus sglobie surat încă. E probabil că nu mă voi însura niciodată.
Sau de cazi pe vre-un mormânt... O iubesc şi acum în vremece ea trăieşte fericită lângă
soţul pe care şi l’a ales“.
Ţi-am trecut o dat’ prin faţă, Astfel ne vorbi, soţului meu şi mie, melancoli­
Mă suiam spre răsărit; cul nostru prietin, l-am răspuns:
Tu te cobor ai spre ceaţă...
Ochi albaştri, moartă mare, „Cât de puţin cunoaşteţi femeia, şi cât de mult
Pasăre treceam spre zare ignorează părinţii sufletul copilelor lor. în starea ei de
Şi tu nu m!ai oglindit!... dependenţă, femeei îi este îngăduit în general, dacă

Z AH ARIE BARSAN nu alegerea soţului ei, cel puţin posibilitatea de a-1
găsi printre aceia cari îi sunt streini. în sufletul ome­
nesc trăieşte un instinct al necunoscutului, care trebue
respectat. El este mai ales dezvoltat la femei. întâm­
POVESTE DESPRE IUBIRE plările de fiecare zi ce au loc în mijlocul aceleaşi
decoruri şi între persoane, ale căror glasuri, gesturi şi
„Am încă în faţa ochilor silueta ei albă, mlădi­ gânduri ne împresoară neîncetat, ţes în jurul nostru
oasă şi vagă, cum străbăteâ iatacul întunecos şi plin o atmosferă banală din care tindem să ne îndepărtăm.
de răcoare, ca să mă întâmpine în după amiezile De aceea ne făurim o lume imaginară de visuri şi
calde de vară. Părinjii ei mă aşteptau în salonaş. Când de surprize. Imaginaţia noastră e veşnic în căutarea
intram la dânşii, fetiţa cu ochii negri şi cu buzele unei existenţe pe care nu o cunoaştem, dar pe care
roşii mă precedă în sărituri sburdalnice, fluturându-şi o dorim. Bărbatul îşi poate mulţumi cu uşurinţă această
buclele castanii. O cunoşteam de când eră mică. O nevoe sufletească; el are libertatea de a face în fiecare
iubeam. Eram logodnicul ei designat. între părinţii mei zi explorări în anonima mulţime care-1 înconjoară. El
şi ai săi se hotărîse de mult însoţirea noastră viitoare. are, aşa dar, putinţa de a descoperi figuri nouă, gla­
Pentru mine o creşteau. Gândul că îi voi fi bărbat se suri neauzite, obiceiuri necunoscute.
împleteâ la ea cu evenimentele zilnice cele mai neîn­ Dar femeia?... închisă în cercul de fier al con-
semnate. De aceea, nu arătă nici o timiditate faţă de venţiunilor speciale cari i se impun, ea îşi găseşte de
mine. Timiditatea eră toată de partea mea. Eram cu obicei refugiul în visele pe cari i le permite viitorul
opt ani mai în vrâstă decât Elena. mare eveniment al căsătoriei. Să nu comitem greşeala
„Când a împlinit optsprăzece ani, am observat de a numi romanţioase reveriile şi proiectele ei. Acela
în ea o schimbare. în societatea mea, vioiciunea şi care îi va fi odată soţ şi pe care este bine să nu-1
încrederea ce mi le arătase până atunci, se preschim­ cunoască mai dinainte, simbolizează în ochii ei toată
bară încet-încet într’o atitudine distrată şi cam obosită. poezia iubirei, întreg misterul darurilor neexprimate.
Aveâ priviri vagi, zimbete stereotipe, căscături uşoare De aceia, îl împodobeşte ea cu calităţi rare şi pre­
dar iute înăbuşite în dosul evantaliului. Nici o discu- ţioase. Imaginaţia ei îl scoate din mulţimea banală pe