Page 14 - 1913-29

Pag. 422. C O S I N Z E A N A N r . 2 9 .

FLOAREA BETC1LIE1 — Iată un inel... E opera artistului Tarsisi... Iats
o brăţară minunată, ce am primit-o în oraşul Melotit..
ROMAN DIN EPOCA ASIRO-BABILONIANĂ Iudita şi-o încheie la braţ.
DE: ŞTEFAN LÂZÂR. - 25 - — Lanţul acesta e împodobit cu toate diamantele
Mesopotaniei, dela părăul Mambre până la mare.
TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
— A fost al nevestei mele... — şopti Tompar.
XXXV. — Toate nestimatele din Sobal şi Madiana suni
aici... Toate operele de artă ale juvaergiilor din Damasc,
Comoara şi inelul cel mic.
Le împrăştie pe masă:
Vagao eşi din cort, căci Holofern îi şopti beat — Toate sunt ale tale!
în urechie: Iudita răspunse într’un târziu:
— Adu-le... — Stăpâne, cum să-ţi mulţumesc pentru mărinimie?
Se întoarse spre Iudita: — Iubeşte-mă!
— Am douăsprezece lebede albe cu aripile de — Te iubesc...
aur... Ele înoată în bazinul de marmură al palatului Apoi adause:
meu din Babilon. Ţi-le dau ţie... — Am fost bogat, nu mi-a mai rămas nimic,
numai...
Urmă, cu un zimbet uşor:
Aveâ un inel drăguţ de opal în deget.
— Iţi voiu da comorile cele mai scumpe ale vi-
— Numai inelul acesta... ţi-1 dau ţie.
steriei mele: smaragdele, rubinele, topazele şi onixele,
Glasul îi tremură şi începu să plângă:
cu grămada...
— Când soartea ne va despărţi, să-ţi aduci a-
Iudita răspunse mişcată, simulând dragoste.
minte de mine, dacă nu în lumea asta, dar în cealaltă.
— Mie nu-mi trebue numai inima ta, Holofern,
Arătă inelul; strălucirea lui erâ aşa de timidă şi
căci e cel mai preţios rubin din lume...
posomorâtă. Muzica se auziâ încet. Ea sărută inelul şi
Vagao se reîntoarse; doi soldaţi aduceau în urma
îl trase suspinând pe degetul cel mic alui Holofern.
lui un scrin de cedru.
Şi în vreme ce harfele se tânguiau, alături de
— Le-am adus stăpâne!
coardele plângătoare, se auzi mărturisirea pătimaşă a
— Puneţi-le pe masă... — porunci Holofern — de-
marelui comandant... care îşi duse mâna la inimă, ju-
schideţi-I.
rându-se:
Vagao deschise scrinul visteriei.
— Mă jur pe acest inel, că niciodată nu te voiu
— Iată comorile cele mai alese, ce mi s’au oferit
părăsi, frumoasa mea Iudito! Crede-mă, că şi inelul a-
din toate părţile lumii... alege-ţi!
cesta are suflet, care te binecuvântă sau te blastămă...
Dar Iudita nu se atinse de comori, ci îl rugă cu
Bănuiesc asta... o ştiu... şi îţi jur pe acest inel, că te
umilinţă :
iubesc fără margini... Şi asta ţi-o spune Holofern, care
— O, tu cel mai frumos dintre bărbaţi, podoaba
n’ar fi fost fericit nici când, dacă nu te vedeâ, căci el
lumii, îngădue-mi ca roaba ta, să nu ia nimic, căci nu
în calea lui nefericită n’a adus pe lume decât nenorociri.
e vrednică de îndurarea ta...
Servitorii aduseră torţe parfumate şi le aşezară în
Holofern o mângâie zimbind şi scoase din scrin vetrele de aur. Cortul se umplu de o lumină purpurie.
un şirag de pietri scumpe:
Vedeau cu toţii, că faţa lui Holofern e crispată,
— Priveşte Iudito, un juvaer splendid! Priveşte-1
dar reoglindeâ totuş marea fericire a dragostii...
cum străluceşte şi scânteiază! Impodobiâ mai înainte
gâtul unei prinţese din Ceylon... ţi se potriveşte, căci
XXXVI.
gâtul tău e mai alb ca fildeşul...
în faţa altarului de aramă.
II atârnă cu greu după gâtul Iuditei, ce erâ mai
alb ca fildeşul... Intr’acestea cei din Betulia se înghesuiau cu toţii
— Stăpâne... — şopti Iudita cu recunoştinţă, şi în sinagogă, a cărei lungime erâ patruzeci de singi,
Holofern erâ foarte vesel, căci vedeâ, că Iudita e în­ lăţimea douăzeci, iar padimentul erâ din marmură. Zece
cântată de juvaer. lumânări ardeau în sfeşnicele lor pe altarul de aramă;
— Cât e de frumos! Ce bine te prinde! — ob­ templul erâ iluminat cu totul.
servă Tompar. Foişorul cu columne şi naia sfântului locaş erau
Thartan strigă însufleţit: pline de oameni; preoţimea, Sfatul bătrânilor şi căpe­
— Colanul se potriveşte aşa de bine pe gâtul teniile erau în preajma altarului. Salatiel şi Achior încă
alb ca şi când cea mai frumoasă stea ar fi căzut pe erau de faţă. Salatiel începu să vorbească întrerupând
un munte acoperit cu zăpadă. tăcerea adâncă:
— Da, da... — aprobă Rabsaris somnoros. Holo­ — Da, iubiţilor, suntem tradaţi. Am căzut în
fern râse, răscolind comorile din scrin: cursă... aripa morţii fâlfâie deja deasupra Betuliei... şi