Page 15 - 1913-29

N r . 2 9 . C O S I N Z E AN A Pag. 423.

ceea, care ne-a tradat în năcazul nostru, îşi petrece — Ha, ha, ha... Să aştepţi ajutor dela femee! Să
ilele în chefuri şi destrăbălări în tabăra asiro-babi- te încrezi în ea!
>neană... Gotoniel zise posomorât:
Ameninţă cu pumnul, dar Ozia îl întrerupse: — Ea a fost cea mai de seamă femee din Betu-
— Salatiel, nu eşti în rătăcire? lia şi ne-am încrezut în ea.
— Am văzut eu cu ochii cum îl îmbrăţişa pe — Ne-am încrezut — strigă Cabri — căci Iudita a
lolofern... fost virtutea şi curăţenia întrupată.
Ozia întregi: — Virtute? Curăţenie? Unde sunt? — strigă Sa­
— N’a fost oare o amăgire femeiască în favo- latiel. — Zi mai bine, nobile Gotoniel, că ea era cea
ul nostru ? mai de seamă şi totuş...
— Nu! — strigă Salatiel pătimaş. — Căci şi ea e numai femee şi inima femeii este
— Am observat-o bine şi m’am convins, că Ho- ca trestia, se îndoaie la adierea vântului şi se pleacă
ofern şi Iudita... şi de o miie de ori vai femeii, când se apucă de un
— Aurul şi pietrile scumpe i-au luat minţile... — lucru, ce trece peste puterile ei.
:ise Abialbon. — Diamantul, diamantul... — zise Abialbon — a-
Salatiel urmă, cu mare furie: cesta e seducătorul femeilor, acesta e blăstămul lumii.
— Da, ticălosul acela negru a cumpărat-o şi a — Nu diamantul, ci puterea! — întrerupse Achior.
iedus-o cu aur şi pietri scumpe şi femeea asta n’a a- — Iudita încă are palat, diamante şi aur din belşug,
oit simţ de ruşine... deci nu aceste au sedus-o, ci puterea şi bărbăţia în­
Achior îl bătu pe umăr, întrebându-1: trupată în comandantul negru...
— Dacă îmi aduc bine aminte, erai logodnicul ei. Salatiel se întoarse cu faţa spre Achior:
— Ei şi?... — Putere? Dar este pe lume un om mai puter­
— Atunci nu vorbi astfel despre ea. nic decât mine? Doar m’am învins şi pe mine! Pof­
— Pentru ce? — întrebă Salatiel înfuriat. tească Holofern şi să se măsoare cu mine! Unde e vi­
— Pentru ce să nu vorbesc aşa ? Eu preţuesc teazul, pe care eu nu l’aş răpune ? Unde e cerul şi
femeea numai până când e cinstită. Oamenii răi sunt pământul pe care nu l’aş zgudui ? Unde e ?
/rednici de ocară, mai ales femeea păcătoasă e vred­ Se părea, că îşi perduse minţile, erâ ca un ne­
nică de osândă. Complezanţa şi respectul cu care da- bun şi abia se linişti la vorba lui Gotoniel.
torim femeilor, are o margine,* şi dacă am trecut peste Achior zise rece:
asta, totul se preface în ură, cum s’a prefăcut şi în — Inima femeiască încă îşi are tainele ei: Holo­
inima mea... Pentru ce să cinstesc amintirea Iuditei ? fern i s’a părut mai puternic şi mai atrăgător. Şi Ho­
Pentru că mi-a fost logodnică şi sub un pretext bine lofern înir’adevăr e şi un om rar...
iscodit a fugit în tabăra babiloneană să facă dragoste... — De sigur, dacă îl apără o sută douăzeci de
Inţelege-mă! Face dragoste cu duşmanul, care a venit mii de luptători!
să sugrume Izrailul... — Eu îl cunosc ca om... şi ca erou. El este un
El continuă răguşit, gâfâind: erou mare, dar respectează foarte mult femeile şi se
— Ce vredniceşte o femee, care îşi părăseşte lo­ poartă cavalereşte cu ele.
godnicul, poporul şi pe Dumnezeul ei pentru un tâlhar?! — De ce nu vine, să dueleze cu mine! — strigă
începu să plângă. Pieptul lui uriaş se zbăteâ ca Salatiel cu amărăciune. — Are curaj ?!
lacul Ghenezaretului când e agitat de valuri... — Să nu vorbim despre asta acum, — întrerupse
Abialbon, — ci să ne înţelegem, ce este de făcut!
— Am iubit-o cum inima omenească poate să
— Da, da! — murmură poporul, ca o furtună a-
iubească mai mult şi în durerea unei clipe am urât-o
meninţătoare.
încât nici vâltorile mării nu sunt aşa de întunecate ca
Boaz, cel cu părul roşu, conducătorul poporului
ura şi mânia cu care mă gândesc la ea! Nu pot să mă
nu scosese până acum nici o vorbă, dar se apropie
răzbun asupră-i, căci e în o tabără puternică, dar ju­
deodată de altar, să vorbească în numele poporului şi
dece Dumnezeu... o mare Adonai, judecă-o tu!
deodată s’a iscat o discuţie de răsună sinagoga.
Poporul începu să murmure agitat, discutând. Cei
— urmează —
mai mulţi erau convinşi, că Salatiel are dreptate, dar
erau totuş unii, cari se gândiau cu milă la Iudita.
Ozia le impuse tăcere, apoi zise cu glas liniştit,
Citiţi splendidul roman „Misterul
resemnat în hotărârile lui Dumnezeu:
— Ea a fost speranţa noastră din urmă. Am per- poetului" de Antonio Fogazzaro.
dut-o şi pe ea, deşi credeam, că ne va fi sprijin, şi Editura: „Librăriei S. Bornemisa“,
anr rugat pe Dumnezeul lui Izrail, să o ajute. Orăşiie. — Preţul 2 coroane, franco.
Salatiel râse sgomotos: