Page 9 - 1913-29
P. 9
P A G I N I L I T E R A R E
apei în stânga, nici şesul roditor şi bogat al ţării
CĂLĂTORIND... mele, nici dealurile repezi şi prăpăstioase ale vecini
:ORNELIU MOLDOVANU lor noştri, lacomi de trufie şi pripiţi la faptă, — nici
unul dintre cele două ţărmuri nu mă ademeneşte, nu
De sus, de pe covertă, privesc nerăbdător cât mă îmbie, nu-mi poate alunga nehotărârea din suflet,
ie încet se depărtează vaporul dela ţărm. Odgoanele silindu-mă ca să-mi poposesc gândul măcar o clipă
;e încordează trosnind, macaralele zgomotoase se în pe uscat. Cele două dungi ale zării se închid cu ne
vârtesc repede, sirena ţipă, paşii se perindă grăbiţi, păsare privirii mele. Cu ochii aproape obloniţi, gust
poruncile sunt răstite, răspunsurile de supunere ră în adormirea visului farmecul acela liniştit şi neîntre
sună pe dată, — şi totuş, cât de încet se depărtează rupt de-a pluti mereu înainte, fără măcar să simt o
vaporul dela ţărm... Par’că pământul nu s’ar îndură undă din tirănia îndemnului, care, fără ştirea mea,
să se departă de jucăria lui de lemn, minunată şi ar vroi să mă hotărască pentru una din cele două
albă, pe care primejdia valurilor o ameninţă vecinie, privelişti.
— par’că întâmplarea ar vrea să zădărnicească ple Aceasta e farmecul călătoriei pe apă/iDaeă toate
carea acestui oaspete drag,- care s’a oprit prea puţin întâmplările vieţii ne-ar lăsă neatinsă libertatea' sufle
în rada singuratecului port, ca să salute cetatea. tului şi n’ar apăsa cu nimic în Cumpănă alegerii, de
Răsuflul ritmat al gurilor de abur şi zăngănirile sigur că îndoiala ar fi mai dulce, iar petluinbra gân
:
lanţurilor dela ancoră mă neliniştesc, freamătul glasu dirii mai puţin obositoare. Una dîh ‘ neplăcerile înţe-
rilor mă tulbură. Ce greu se mai urneşte vaporul! lepciunei e trebuinţa de-a te Hbtălrî ’fiffr’un fel, e po
Urmăresc de aproape truda maşinelor şi-mi pare rău runca de a-ţi statornici dorinţa, de-a găsi vestmânt
că nu pot fi de nici un sprijin. Şi mult aş vrea ca vieţuitor imaginilor moarte pe care le făureşte setea
să pornim mai repede!... de mai bine. Ce sublim ar fi idealul dacă nu l-am
Câteva adieri de batiste pe dig, câteva saluturi coborî niciodată în mocirla realităţii răsturnându-1 de
prieteneşti, câteva semne de dragoste, cărora le răs pe tronul strălucitor pe care cu atâta durere i l-am
punde fluturarea semnalelor dela catarg — şi odată clădit în gândurile noastre, — şi asemeni unui rege
cu strigătul de uşurare al sirenei, asemeni unei fiare bun şi cuminte, pe care nebunia supuşilor îl alungă
scăpate din gratii, începem a pluti pe drumul moale din scaun pentru a dărui domnia cine ştie cărui
al apei, între cele două ţărmuri cari par’că fug după bolnav fantastic, — idealul, rămâne rătăcitor pe uli
noi, luându-se la întrecere. Oştirea valurilor ne des- ţele prăfuite ale uitării, fiind înlocuit prin altul mai
chide prin mijlocul ei o cărare de spumă, trecem puţin desăvârşit şi luminos ca dânsul.
furtunoşi înainte şi fluviul ne întovărăşeşte nepăsător
în călătorie. Seara s’a lăsat fumurie, umedă, neguroasă. Lam-
pioanele, în răsfrângeri colorate, luminează tremurând,
Pentru un suflet obosit, pentru sufletul meu, trimeţându-şi unul altuia mănunchiuri străvezii împle
legănarea aceasta răcoroasă îmi împrumută ceva din tite din fire de lumină, precum ar vroi să dureze o
pacea şi seninătatea priveliştilor. punte magică pe întinderea întunecată a valurilor. în
lată-mă pribeag spre zări necunoscute, cercetând cerdacul la înălţimea hornului, se zăreşte fantoma
cu privirea cele două maluri, fără a fi nevoit să mă neliniştită a căpitanului, care se plimbă numărându-şi
cobor, fără a fi silit să stau la gânduri, pentru a mă paşii, pentru a mai scurtă din încetineala vremii, —
hotărî pe care din două îl aleg. Nici coasta împădu iar la proră, un marinar ascultă cu tâmplele răzemate
rită şi sălbatecă din dreapta, nici zidul nisipos, rupt în mâini, plescăirile monotone ale elicelor. Cei din
de ploi şi sfâşiat de vijelie care mărgineşte domnia urmă întârziaţi pe covertă, pătrunşi de vânt şi de