Page 11 - 1913-30

Nr. 30. C O S I N Z E A N A Pag. 435.

lea părerea desăvârşită asupra acestei mari pricini, pe ulicioara ceea, când a fost să intre în curte, am
:are se crede azi cu desăvârşire întărită. dat pe celalalt trotuar să mă duc în drumul meu, iar
Câte odată aşa’s de năcăjit, că toată firea mea cea tânără şi-a întors capul ca un chip de ceară din
; o mare chinuită, care trece de ţărm, şi adesea ani galantarul unui colectiv de bilete de loterie şi s’a
gânduri de o neagră mâhnire. Dar mă duc la bise- uitat după mine.
’ică. De un cârd de vreme mă duc la una unde se Asta m’a ispitit mai mult să ştiu cine e, dar mă
iuc femeile ce nu se mărită şi fecioarele ce vor să temeam de adevăr, şi am lăsat vremii această apă
a un bărbat. Aici e un cor minunat cu o soprană cu ascunsă ce duce şi aduce din necunoscut vapoare
jn glas de privîghitoare. Când intri dai de puţină nevăzute pline de fericiri şi năcazuri, să facă ea ceea
lume, însă sfeşnicele sunt pline de zeci de lumânări, ce eu nu îndrăzneam.
aprinse de mâni necunoscute, ceea ce-mi face o înti- Când într’o duminecă, în ziua deschiderii unei
părire puternică şi par’că în fiecare lumânare citesc expoziţii de tablouri, o văd că după sfintele daruri
câte un gând, câte o cerere, al cine ştie ce suflet tur­ piere din biserică. După slujbă m’am pornit şi eu la
burat şi chinuit de unul din dorurile sau năcazurile un prietin pictor să-mi deie un bilet de intrare. Nu
vieţei noastre pământeşti. Şi mulţimea acestor cerşe­ l’am găsit acasă şi am luat-o spre salonul cu tablouri.
tori ai cerului, o dovedeşte îndestul zecile de pomel­ Când pe bulevardul cel mare o văd veselă şi chico­
nice pe care preotul la eşirea cu sfintele daruri le tind la braţ cu un bărbat spătos, negricios la faţă şi
citeşte în mijlocul bisericei: „Ion, Vasile, Maria — şi cu barbă neagră şi cu pălărie mare pe cap, care şi
alţii — pentru cererea lor; Grigore, Vasilichia — şi el la rându-i era foarte fericit.
alţii - pentru a le ajută Dumnezeu să câştige la lo­ Aoleo! Ce strâmbătură a făcut domniaei, când
terie" şi aşa urmează: unii pentru sănătate, alţii pen­ a dat cu ochii de mine, că si râs si seninătate toate
tru întărirea căzniciei, o fată pentru măritiş, iar corul i s’au oprit şi a dat loc unei surprinderi amestecată
de cum păşeşti pragul, îţi sue sufletul în slavă, te u- cu o neplăcere, că am dat poate de o urmă de ade­
şurează, şi fără voe îţi simţi nervii subsuorilor şi a văr. Am gâcit, şi în mine par’că s’a prăvălit ceva, şi
braţelor tremurând de sănătate şi-ţi lăcrămiază ochii mi-a mai scăzut inima cu câteva trepte de pe scara
de o taină bună şi înviorătoare şi-ţi spulberă toată visurilor şi a nelămuritei ispitiri. Şi am râs şi am
mâhnirea. Aici în fie ce duminecă sau sărbătoare gă­ mulţumit lui Dumnezeu, că ştiu şi taina asta. Şi am
sesc două femei, una tânără, naltă, smeadă la faţă, cu zis: „Ce vrea atunci dela mine? Ce crede că-s eu ?“
nasul puţin acvilin, boeresc, cu ochi negri şi slăbuţă Totuş căutând în urmă în sufletul meu, am dat, Că
la obraji puţin, statura dreaptă şi mândră şi trupul credinţa în Dumnezeu, locaşul de nădejde şi de pace,
tăet cu socoteală. E vecinie îmbrăcată cu bluză albă, mi-a lăsat ceva în suflet de apropiere, de vecinătate
o pălăriuţă cu penaj alb, ceea ce-i dă o înfăţişare şi de duioşie, ba începusem să o doresc ca pe un
romanţioasă. Ceealaltă e mai în vrâstă, cu faţa la fel prietin scump, pe care nu l’ai văzut de mult, şi ştii,
şi nasul şi ochii şi mai plină la trup şi mai scu/tă acum mă silesc să nu mă aprind.
puţin, aduce şi câţiva copii cu dânsa, chiar băeţi mari Totuş vreo două dumineci am lipsit. De ce am
de şcoală, se văd a fi ai ei, că toţi sunt smezi. Amân­ lipsit nu ştiu. începusem să mă cred un caraghios,
două sunt evlavioase: aprind lumânări, fac pomelnice, tot dând cu ochii de femei degeaba. La ce bun? Dum­
dau liturghii şi pomană săracilor. întâiaş dată m’au nezeu opreşte să iubeşti femeia altuia şi apoi e sfân­
privit cercetător şi întrebătoare, pe urmă au început tul locaş unde numai cei nelegaţi de nimeni au drep­
să-si zimbească una alteia. Când m’am dus să mă în- tul să-şi mărturisească în el iubirea şi cu gândurile
chin, am dat cu ochii de ele şi am zărit în ochii ce­ astea mă credeam vindecat şi mi-am zis: „De ce să
lei mai tânăre o scânteiere, oare cum, de ademenire. nu mă duc la biserică? Şi de ce nu m’aş duce chiar
Nu eră pofta, nici ştrengăria, ci o întrebare, o nedu­ la aceea? Putem fi fraţi cu creştinii şi fără vre-un dor
merire amestecată cu o taină pe care nu şi-o putea ascuns". Si întărit cu astea m’am dus. Aice eră un
J
lămuri deocamdată. Eşind au apucat-o pe o stradă parastas, mai mulţi inşi bărbaţi nevăzuţi până atunci
strâmtă, iar paşii mei, din o pornire ascunsă, se în­ în sf. locaş, printre cari şi femeile. O femee de rând
dreptară încet după dânsele şi am dat că şed aproape veni cu un pachet de lumânări şi vorbi nu ştiu ce
de sfântul locaş în o casă mare, cu grădiniţă şi pomi cu dânsele. Am înţeles. Nu mult veni şi omul cel ne­
şi împrejmuită cu grilaj de fier. De atunci o vrajă gricios, cu care o văzusem la braţ, şi cu alţii, şi că­
m’a atras să mă duc numai la biserica aceea, târât ruia femeile doar i-au făcut o înclinare din cap. Fe­
şi de ciudosia de a şti cine-s femeile şi ce rost are meia de rând aprinse câte o lumânare şi le împărţi
acea tânără. A doua oară m’am aşezat în acelaş loc, la unu şi la altul prin biserică. Necunoscuta îi vorbi
dar de astă dată femeile şi-au zimbit cu veselie, iar încet să-mi dea şi mie o lumânare. Am primit-o. Mă
cu câte dumineci au trecut, par’că credinţa a făcut o gândeam dacă nu o primeam că aş fi putut să o
trăsură de unire între sufletele lor si al meu, că au mâhnesc, s’o jignesc. Şi am ţinut-o în mână toată
început a mă privi mai prietinos, ba odată dând iar slujba, ca pe o floare de aur şi par’că în flacăra ei