Page 14 - 1913-30

Pag. 438. C O S I N Z E A N A N r . 3 0 .

— Dar ce vorbesc ? căci numai acela e fericii
F L O A R E A B E T U L I E I care n’are suflet, nu-i aşa, bunul meu Thartan ?
ROMAN DIN EPOCA ASIRO-BABILONIANĂ Acesta îşi ridică ochii tulburi de beutură.
DE: ŞTEFAN LÂZÂR. — Intreabă-1 pe Rabsaris, el ştie mai bine.
TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU C1URA Rabsaris se sperie şi întrebă bâlbăind:
— Pentru ce stăpâne ? Doar ^sufletul e bunul ce
XXXVII. - 2 6 -
mai înalt, fără care omul nu ar mai fi om.
L i n i ş t e ! . . . — Tu eşti un om cum se cade şi luptător d<
seamă, tovarăş plăcut şi totuş te gândeşti în fiecare zi
Tabăra babiloneană răsună de cântece, toată lu­
mea chefuiâ. In cortul lui Holofern dansau cu toţii a- ce bine ar fi să ajung eu în locul lui Holofern... M’a
şi răsturnă şi m’ai călcâ în picioare...
prinşi şi Iudita eră în fruntea dansatorilor, cu piciorul
— Stăpâne!
ei uşor, cu mlădierile ei amăgitoare.
Holofern făcu semn, să nu se scuze şi râse vesel
— îngeri plutesc în dansul ei! — strigă Holofern
— ...Dar asta nu se poate, Rabsaris...
răguşit, bătând tactul cu palma.
— Demoni rânjesc în dansul ei! — şopti Bilbo şi Bilbo stâ la picioarele lui, ca un câne credincios
şi aprobă şi el, că nu se poate.
se cutremură de frumuseţa femeii, a cărei păr minunat
— Şi nici nu mă supăr pentru asta iubitul meu
se despletise în vălmăşala jocului, revărsându-i-se pe
spate ca un scut de bronz. comandant, căci eu înţeleg ce va să zică setea de mă­
Ochii ei ardeau în lumini de fulgere, faţa ei stră- rire... Tu nu eşti mai rău ca Thartan şi ceialalţi, sau
luciâ împurpurată sălbatic, liniile trupului i se mlădiau ca mine. Nu vorbi! Cunosc sufletul oamenilor... şi văd
lucrurile foarte clar...
ca şerpii, în vârtejul nebun. Rămaseră cu toţii înmăr­
muriţi, căci toată înfăţişarea ei extraordinar de fascină- Bilbo se ridică:
toare, piciorul, mijlocul, sânii, braţele exprimau în a- — Numai sufletul meu nu-1 cunoşti şi al acestei
ceeaş vreme pudoare feciorelnică şi destrăbălare nebună. femei frumoase.
— Le cunosc şi pe acestea... dar tu du-te şi te
Erâ frumoasă!
culcă, ori dacă rămâi aici, să nu-ţi mai aud gura.
Erâ înger şi demon; erâ femee cu adevărat.
Dobele sunau, harfele îşi amestecau sunetul coar­ Apoi strigă vesel:
delor cu tânguitul citerei. Ritmul fluerilor şi al goar­ — Domnii mei, să bem, căci vinul dispare din
nelor erâ tot mai repede, jocul erâ tot mai sălbatec, cupe, ca mila din inimile oamenilor... Vagao!
deodată se linişti totul, ca după o vijelie mare... se — Porunceşte!
apropie fragedă şi zimbitoare de scaunul de aur alui — Toarnă, fătul meu... De mult n’am beut atâta
Holofern, ale cărui mânere înfăţişau capete de lei îm­ şi îmi cade aşa de bine... Hm, îmbătrânim, prietine...
podobite cu perle. toarnă.
Holofern ridică păharul plin, închină fericit în să­ îşi întoarse ochii obosiţi, tulburi de orgie, spre
nătatea Iuditei, îl goli dintr’un resuflet, apoi asvârli pă­ Iudita.
harul şi privi încruntat înainte-i. — Iar tu pleacă-ţi capul tău frumos pe umărul
Cuvintele îi răzbăteau greoaie, ca un suspin în­ meu şi harfele să sune încet-încet... linişte!... ca o mu­
fricoşat : zică de nuntă ce răzbate din depărtări...
— O, pentruce nu sunt Dumnezeu?! Fie de mii îşi mai ridică odată capul privindu-o pe Iudita
de ori blăstămată ursita mea, pentru ce nu sunt Dum­ în ochi.
nezeu!... Aş vindecă atunci toate rănile şi toate sufe­ — Iubeşti-mă tu cea mai dulce între femei ?
rinţele, ce le-a lăsat în urmă-i nefericitul Holofern. — Sunt a ta cu trup, cu suflet... — răspunse
Râdeâ şi plângeâ în aceeaş vreme, ca tunetul cel ea încet.
întunecat. Iudita îşi plecă capul pe umărul lui. Muzica se
— Mărire ticăloasă... Tu îţi durezi aripile tale lu­ auziâ de abia, Thartan făcu semn să înceteze ori ce
minoase din jale... Iţi iei fiinţa din sângele milioanelor zgomot, ca să nu conturbe nimeni vorbele, pe cari le
şi noi te urmărim gâfâind. ...Aripile tale sunt înmuiate rostiâ Holofern, adormit pe jumătate.
în jalea milioanelor... Mărire ticăloasă, tu soră a Morţii, — Mă iubeşti... şi eu te voiu duce departe... în
ce preţ ai ?... nu preţueşti nimic... eşti un blăstăm, ce vestitul şi minunatul Babilon... aici te aşteaptă palate
străluceşti deasupra capetelor noastre... — şi izbi cu de marmură... mărire şi pompă... mii de sclavi... ce
pumnul lui de fier: dulce e... mirosul... părului tău... Sufletul meu e zăpă­
— ...învremece sufletul i se zbate înlăuntru, în cit... M’a cuprins o plăcere copleşitoare... Asta e iubi­
mustrări de conştiinţă... rea!... şi... trupul meu pare că e... din fier sau din
Erâ obosit de lupta lăuntrică, apoi începu să râdă stâncă.... e îngreunat... dar totuş e bine să trăieşti aşa...
cu amar: când eşti mort pe jumătate de plăcere... Numai inima