Page 10 - 1913-31
P. 10

Pag. 450.                                  C  O  S I N  Z E   A  N  A                          N  r .   3 1 .


                  Gândurile  astea  mă  frământau,  când  l-am  văzut   Şi  din  vorbă  ’n  vorbă,  am  aflat  că  se  duce  în
             coborînd  treptele.  Din  fundul  vaporului  veniau  cântece  America  să  lucreze.  Iar  când  i-am  spus  că  nici  eu  n’am
             de  ducă.  Flăcăii  din  Epir  şi  din  Tesalia  plecau  cu  su­  vreun  rost  pe  lumea  asta,  el  mi-a  făcut  semn  să  stau
             tele,  spre  ţara  nouă,  şi  cântau  doine  de  jale  din  munţii  acolo,  pe  bancă,  şl  în  noaptea  cu  lună,  plină  de  adieri
             lor.  Bătrânul  stâ  într’un  colţ,  cu  tâmplele  în  palme,  îmi  primăvăratice,  plină  de  fâşâitul  valurilor  şi  de  tictacul
             părea  că-1  mai  văzusem  odată,  de  mult.  Dar  nu  i-am  vaporului, mi-a spus povestea vieţii lui de până atuncea.
             spus  nimic.  A  doua  zi,  l-am  privit  mai  bine.  Ii  mai   „...Ca  prin  vis  mi-aduc  aminte,  când  am  plecat.
             văzusem  odată  ochii  stinşi,  apăsaţi  de  sprâncele  stu­  Un  vecin  a  tras  un  foc  de  puşcă,  iar  un  moşneag  mi-a
             foase,  faţa  lui  cu  brazda  de  amărăciune  din  colţul  gurii.  urat  sănătate  şi  noroc.  Trăiâ  şi  mama  pe  atunci.  M’a
             O  amintire  ştearsă  îmi  licări.  Căutam  să-mi  aduc  aminte  sărutat  pe  frunte  şi  cea  dintâie  rugăminte  a  ei  a  fost
             de  cei  uitaţi  de  mult,  dar  niciunul  nu  semăna  cu  el.  să-i  scriu  în  fiecare  săptămână.  Crezi  că  i-am  scris?  O
             II  cunoşteam,  —  şi  nu  ştiam  de  unde.  Abia  târziu  am  lună-două,  cât  mi-a  fost  dor  de  ea.  încolo  niciun  rând.
             priceput,  că  întreaga  înfăţişare  a  lui  îmi  amintiâ  pe  cei  Poate  la  un  an-doi  odată.  In  vârtejul  apei  ce  ne  mişcă
             din  jurul  Ohridei:  aceeaş  faţă  mare  şi  aceeaş  frunte  ferestraele,  în  zgomotul  scândurilor  retezate,  în  vălmă­
             încreţită.  Risipiţi  în  toate  părţile  lumei,  ca  şi  ceilalţi  şagul  lucrătorilor  de  cherestea,  o  uitasem.  Numai  la
             fraţi  ai  lor  dela  poalele  Pindului,  rătăcitori  ca  jidovii  Crăciun,  când  zăpezile  ne  împiedicau  lucrul,  mă  gân-
             din poveste, ei au patrie pământul şi frate orice om.  diam  cu  dor  la  ea  şi-i  scriam.  Nouă  ani  am  stat  în
                  Unii  pleacă  de  mici  spre  coastele  Anatoliei.  Pe   munţii  Olimpului,  doborând  brazii  vara,  toamna  arzând
             acolo  sunt  păduri  de  brazi,  unde  Macedonenii  îşi  du­  cărbuni  şi  iarna  căutând  buturugi.  Intr’o  zi,  mi-aduc
             rează  cherestele,  alţii  ard  cărbuni  în  codri  Moreei,  iar  aminte,  coborîsem  în  port  şi  ajutam  pe  neşte  corăbieri
             cei mai mulţi pleacă să lucreze în America.           să-şi  încarce  cărbunii.  Aveam  cu  mine  toţi  banii  ce-i
                   Câteva  scrisori  la  început,  câţiva  bani  trimişi  din   strânsesem  în  nouă  ani  —  vreo  două  sute  de  lire.  Şi
             ţara nouă, — şi atât.                                 erâ  o  zi  frumoasă,  de  nu  puteam  stâ  locului.  Mă  chi­
                   Rar de mai pică vreo veste dela cei plecaţi.    nuia  un  neastâmpăr.  Vedeam  cum  pleacă  una  câte  una
                   Mamele  scrutează  fundul  zării,  tot  aşteptând  să  Ie   corăbiile.  M’apucase  dorul  de  ducă.  Şi  nu  ştiu  cum
             vină  copiii;  nevestele  tinere  plâng  la  vreun  colţ  al  căsii,  m’am  pomenit  într’o  corabie.  Coasta  se  depărta  mereu,
             ştiind  prea  bine  că  mulţi  ani  vor  mai  trece  până  să-şi   până  nu  se  mai  văzu  decât  vârful  albastru  al  Olimpu­
             vadă soţul.                                           lui.  Abia  atunci  îmi  păru  rău  de  fapta  mea.  Ce-o  fi
                   Şi  târziu  de  tot,  când  bătrânii  au  murit  de  mult,   zicând tovarăşii?
             când  nevestele  au  îmbătrânit,  când  copiii  se  gătesc  de   Dar  dorul  de  mamă  fu  mai  puternic:  nici  nu  mă
             plecare,  —  abia  atunci  mai  pică  vreunul,  plecat  de   mai  gândii  la  cei  lăsaţi  în  urmă.  Ce  bine  erâ  să-i  mai
             cine  ştie  câte  zeci  de  ani;  e  încărunţit,  cu  spatele  în­  pară  mamii,  când  m’ar  fi  văzut  mare  şi  plin  de  bani...
             covoiat, cu ochii stinşi, cu trupul prăpădit de suferinţe...  Erâ să rămâi lângă ea, să-i fericesc bătrâneţile.
                   De  alţii  nu  se  mai  aude.  Unii  spun  că  au  murit,   —  Ar  fi  o  copilărie!“,  îmi  şopti  ispititor  un  grec,
             alţii  că  sunt  bogaţi  din  cale-afară,  iar  bătrânii  cari  nu   căruia îi povestiam ce-mi treceâ prin gând.
             s’au mişcat niciodată de acolo clatină capul:               „Tu  nu  ai  nici  douăzeci  şi  cinci  de  ani.  Vrei  să
                   „Ehei,  copii,  altă  lume  e  p’acolo.  Şi-au  găsit  băeţii   te  laşi  de  acum  de  muncă?  Nu  ţi-e  ruşine?  Hai,  vino
             alţi  părinţi,  alte  rude,  altă  ţară...  La  ce  s’ar  mai  gândi   în  Smirna.  Cu  două  sute  de  lire  ale  tale,  cu  trei  sute
             la noi?...“                                           ale  mele,  facem  negoţ  şi  în  doi  ani  de  zile  avem  câte
                   Intr’o  noapte  cu  lună,  am  eşit  pe  bord.  De  pre­  o  mie  de  lire  amândoi.  Tu  stai  să  vezi  de  treabă.  Eu
             tutindeni  se  simţiâ  primăvara.  Pe  tot  întinsul  apelor,   umblu  pe  coastele  Anadolului  să  vânz  marfă.  Peste  doi
             treceau  adieri  calde,  aducând  miresme  de  cine  ştie  unde.   ani, îţi iei o mie de lire şi te duci unde ţi-e voia!...“
             Se  auziâ  fâşâitul  de  mătase  al  valurilor,  iar  din  fund,   Atâta  noroc  îmi  luase  ochii.  Şi  aşa  a  fost.  Am
             cum  bate  inima  vaporului.  Nu  erâ  nimeni  afară.  Numai   trimes  mamii  zece  lire,  iar  eu  m’am  oprit  în  Smirna  şi
             spre  vârf,  o  umbră  mare,  rezemată  de  grilaj,  părea  că   am  deschis  o  prăvălie  de  mărunţişuri,  împreună  cu  to­
             se  apleacă  uşor,  chemată  de  ispita  undelor.  Mi  se  părea   varăşul  meu.  El  umblă  mereu,  târguind  tot  felul  de
             că  cineva  vrea  să  se  arunce  în  mare.  Am  bătut  scân­  lucruri  şi  vânzând  apoi  prin  satele  greceşti  din  Arhi­
             durile  cu  bastonul,  am  tuşit,  alergând  într’acolo.  Umbra   pelag.  Ba,  şi  la  Salonic  a  fost  de  trei  ori.  Acu  eu  ştiu
             se  trase  înapoi  şi-şi  întoarse  capul.  Erâ  bătrânul  care   că el a câştigat mai mult decât mine, da ce-mi pasă?
             privise pădurea de chiparoşi la plecare.                   Abia  se  ’mpliniră  cei  doi  ani  şi  am  plecat.  Aveam
                   „E frumoasă marea, ce zici?“, întrai în vorbă.  o  mie  de  lire  la  chimir  şi  fericiam  ziua  în  care  m’am
                   El  răspunse  clătinând  capul  şi  voi  să  plece.  Nu-i  întâlnit  cu  un  om  aşa  de  cum-se-cade.  A  fost  o  bucu­
             păru  deloc  ciudat  că-i  vorbiam  în  limba  lui.  Mai  târziu,  rie  nemai  pomenită  în  Polema  când  m’au  văzut  bărbat,
             când  l-am  întrebat  dccă  nu  cumva  e  din  Ohrida,  el  a  îmbrăcat  în  haine  scumpe  şi  călare  pe  un  armăsar  de
             tresărit şi mi-a răspuns înduioşat:                   optsprezece lire.
                   „Da... din Polema..."                                Cuferile  mele  erau  pline  de  daruri,  mama  se  uitâ
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15