Page 11 - 1913-31

N r . 3 1 . C O S I N Z E A N A Pag. 451.

;u mândrie la mine şi nu prea vorbiâ mult cu celelalte (9 â n i a r e
femei din sat.
Un an întreg l-am petrecut în fericire. A fost Mă ’ncântă poeticul nopţii parfum
cel mai frumos an din vieaţa mea. Umblam toată ziua Sub bolta de-argint încărcată,
la vânătoare, cutreeram munţii, dădeam ospeţe mai în Mă ’ncăntă poeticul nopţii parfum
fiecare săptămână, — până ce-mi abate să mă însor. Şi inima-mi bate de par că de-acum,
Asta aşteptă şi mama. De-acum s’a pus numai să bată...
Dar când i-am spus pe cine iau de nevastă, a
îngălbenit şi mi-a zis tremurând: Frumoasă cu chipul ca ceriul senin
„Să nu faci asta, mamă... fiindcă n’o să fie bine. Apleacă-te dulce părere,
Frumoasă e ea, dar de când e văduvă, i-au ieşit atâtea Frumoasă cu chipul ca ceriul senin
vorbe..." Am şi eu de-acuma la ce să mă ’nchin
N’am ascultat-o. M’am însurat cu nevasta unui In ceasuri de sfântă tăcere...
văr al meu, care murise doi ani mai înainte, am cumpă­
rat toate pădurile din jurul satului şi ne-am pus pe Eram melodie pe tainice căi,
lucru. Vuiau apele, ferestraele ţipau, brazii gemeau Cu fruntea de-argint încărcată,
doborâţi, oamenii mei lucrau cu spor în fiecare zi, câte Eram melodie pe tainice căi
zece părechi de catâri ieşiau din pădurile mele şi cărau Şi-un clinchet din cântecul ochilor tăi
încărcături de scânduri, spre târgurile din vecinătate. Să tac, m a făcut dintr odată.
Dar nici nu trecu bine cea dintâie toamnă şi mă
O, lasă-te, lasă frumosul meu vis
lovi năpasta: şerpoaica de nevastă-mea pieri într’o
Din veşnica nopţii cunună,
noapte, furându-mi tot aurul de-acasă. Odată cu ea,
O, lasă-te, lasă frumosul meu vis
s’a dus şi Spiru, — un băiat voinic, căruia îi încre­
Te-aştept fără preget cu geamul deschis
dinţasem trebile pădurii. Mama muri de supărare şi pe
Scăldat în lumina de lună...
când femeile veghiau la capul ei, eu, aproape nebun,
am aprins conacul din pădure, grămezile de scânduri
Ştiu şi eu de-acuma pe drumu-mi răzleţ
şi fugii. Să fi auzit cum zbierau în urma mea catârii
Ce-i cântecul rar în viaţă,
încinşi de flăcări! Ştiu şi eu de-acuma pe drumu-mi răzleţ
Din noaptea aceea, cutreerai toată Macedonia,
Să dau nopţii farmec şi viselor preţ
crezând că am să dau de urma lor. Umblam prin pă­
Sub tainica bolţii povaţă...
duri ca un sălbatic, cerşiam prin satele greceşti şi bul­
găreşti. Am rătăcit prin oraşe, pe la moşiile unui Hai, suflete cântă cu ceriul senin,
bogătaş dela noi, am fost rând pe rând: măcelar, ne­ Surâde-mi frumoasă părere,
gustor, samsar, sfărâmător de pietre, iar acum nu ştiu Hai, suflete cântă cu ceriul senin —
ce-o să fac. Am s’ajung în vreo fabrică... mai am prin Am şi eu de-acuma la ce să mă ’nchin
America neşte rubedenii. Am să mă duc în America...“ în ceasuri de sfântă tăcere...
Bătrânul rămase pe gânduri. T. MURĂŞANU
„Dar pe Spiru, l-ai mai văzut?
— Nu. Am auzit de el, dar n’am vrut să-l mai
caut. Ce folos? Poate că m’au uitat de mult. La ce să
le mai stric casa? Or fi îmbătrânit şi ei, or fi sărăcit
poate... Nu-i urăsc, fiindcă sufletul mi s’a tocit de mult. Streinul cu ochii albaştri...
Numai aşa, primăvara, m’apucă dor de sat. Mult aş
vrea să mă mai duc odată, să văd unde e îngropată RADU MĂRGEAN
mama...
— Şi ai să te mai duci acasă, moşule ?...“ Mulţimea de glasuri, chihotele domnişoarelor şi
Bătrânul clătină capul, privi într’aiurea şi şopti, uruitul tramvaielor mulcomeau şi linişteau par’că fur­
cu glasul tremurat: tuna din sufletul meu. în huetul acesta surd, care se
„Eu nu mă mai duc... N’o să mai mă duc nicio­ înălţa de pe bulevardul capitalei, ca un zgomot infer­
dată!... nal, îmi uitam durerea fără margini şi inima mea
părea că se tâmpeşte încetul cu încetul şi devine cu
desăvârşire nesimţitoare. Cum mergeam fără de nici
o ţântă printre mulţime, privind în dreapta şi ’n stânga,
pe creer începti să-mi lase ceva greoi şi obositor. Nu
reagam la nimic şi senzaţiile treceau prin sufletul meu
fără ca să lase vreo urmă, fără ca să lase un imbold