Page 13 - 1913-31
P. 13

N  r .   3 1 .                          C  O  S I N  Z E A  N  A                            Pag. 453.

  intele, căci îmi părea ciudat şi curios fără îndoială.
  ,1 continuă:
      „înţelegi?  Să  ai  ideal  în  vieaţă,  să  ai  ţintă!
                                                           I-a sărutat o rază ştrengărită
  ără  de  asta  nu  plăteşte  nimic  traiul  cu  toate  como-
                                                           Şi-au început să cânte trandafirii,
  ile  lumii.  Dar  să  bagi  de  seamă  pe  cine  ridici  pe
                                                           Ei trei sunt fraţi crescuţi dintro tulpină
  iedestalul  făurit  de  sufletul  tău  în  nopţi  de  veghe
  i  de  suferinţă.  Căci  dacă  alegi  rău,  eşti  nenorocit  pe   în cântecul şi ’n alintarea firii.
  ieaţa  întreagă.  Uite,  pentru  mine  toate  au  fost  la
                                                           Şi-a râs apoi izvorul de argint
  nceput  ca  un  vis  dulce  ce  părea  că  nu  mai  are
                                                            Şi firele de iarbă înverzite
  fârşit.  Trăiam  în  iluzii  şi  cercam  să  suplinesc  cu
                                                            Şi dragi zefiri ce umblă ’n miez de noapte
  antazia,  ceea  ce  în  realitate  lipsea.  Cercam  să  mă   Cu serenăzi la florile-ador mite...
  red  iubit,  pe  când  de  fapt  nu  eram.  îmi  minţeam
  el mai sfânt sentiment, căci mă temeam să fie altfel.
                                                            Doar dintrun colt, din colţul dela poartă,
  >i  când  am  văzut  realitatea...  să  nu  crezi,  că  a  fost
                                                            Salcâmul stă privind cu ’nduioşare:
  :eva  grozav,  ceva  tragic!  Nu.  N-am  plâns,  n-am
                                                            „Cine-a zvârlit pe-a florilor potire
  ibierat,  n-am  răscolit  pământul  cu  gemetele  mele  de
                                                            Aşa comoară de mărgăritare ?“
  iurere.  Am  simţit  numai,  că  ceva  mi  se  deslipeşte
                                                                                          O. HULEA
  lin  inimă,  ceva  cald  şi  dulce  şi-mi  coboară  prin  vine
  nspre  plămână  o  răceală  ameţitoare.  Din  adâncul
  pieptului mi s’a rupt un suspin şi cu asta s’a sfârşit...
      De-atunci  am  perdut  tot  ce  am  avut:  şi  credinţă
  ^i  energie  şi  avânt  şi  dragoste  de  vieaţă.  Azi  nimic  nu   FLOAREA BETULIEI
  mă  mai  amăgeşte,  nimic  nu  mă  mai  incântă,  nimic  nu
                                                         ROMAN DIN EPOCA AS1RO-BABILON1ANĂ
  mă  mai  atrage.  Pentru  mine  fiecare  om  e  la  fel,  fiecare
  lucru  deopotrivă.  Cerul  ca  şi  pământul,  soarele  ca  şi   DE: ŞTEFAN LÂZÂR.                 - 27 -
  stelele  îmi  par  făcute  numai  şi  numai,  ca  să  ne  amă­  TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
  gească,  ca  să  ne  facă  să  ne  credem  fericiţi!  Oh  —
  streinul  cu  ochii  albaştri  scoase  aci  un  gemet  înăbu­  Vagao se plecă şi eşi, dar Bilbo nu se clăti din loc.
  şit  —  că  nu  sunt  drojdia  puterii,  ca  să  sfarm  într’o   —  Eu nu mă duc.
  clipită  toate  câte  se  văd  înaintea  ochilor  noştri.  Că   Stăpânul oştirilor îşi încreţi fruntea.
  toate-s minciună şi prefăcătorie!..."                     —  Cară-te!
      M-am  cutremurat,  am  privit  în  ochii  lui,  dar  nu   Şi se ridică.
  mai  vedeam  în  ei  nici  umbră  de  visare,  de  reverie  şi   —  Iar tu Iudito vii cu mine în dormitor.
  de  inerţie.  Erâ  un  simbol  al  distrugerii  şi  al  răzbunării.   O îmbrăţişe şi plecă, împiedecându-se.
  Din  ochi  îi  scăpărau  scântei  şi  în  fiecare  clipă  ame-   Dar Bilbo îi aţinu calea strigându-i pe un ton
  ninţiâ  să  izbucnească.  M-am  uitat  speriat  în  jurul   poruncitor:
  meu  şi  am  văzut,  că  suntem  singuri.  Lumea  rămăsese   —  Nu-ţi permit.
  undeva  pe  cheiul  Dunării,  iar  noi  rătăceam  pe  uliţe   Holofern se opri întrebându-1 mânios:
  dosnice,  pustii.  Erau  neşte  uliţi  neumblate,  pe  la  pe­  —  Ce vreai?
  riferia  oraşului  şi  jur  împrejur  nu  s-auziâ  niciun  sgo-   — Nu-ţi permit.
  mot,  nici  o  mişcare.  îmi  părea  foarte  ciudat  cum  am   —  Ce nu-mi permiţi?
  ajuns  pe  aici  şi  când  am  vrut  să-mi  dau  seama,  am   —  Nu-ţi permit să te duci cu femeia asta în
  tresărit  speriat.  Alăturea  de  mine  nu  mai  erâ  nimeni,  dormitor...
  în  întreagă  uliţa  eram  eu  singura  fiinţă  vie,  şi  asta   Holofern  nu  răspunse,  dar  îl  izbi  cu  piciorul  şi
  m-a  surprins  şi  mai  mult.  Streinul  cu  ochii  albaştri,  trecu  înainte,  în  vremece  Bilbo  se  agăţă  de  pulpana
  care  mă  însoţise  până  aci,  pierise  ca  prin  minune.  mantiei.
  M-am  uitat  jur  împrejur  să  văd  de  nu  e  o  închipuire   —  Nu  rămânea  singur  cu  ea!  —  strigă  desnădăj-
  numai,  dar  nu  erâ.  Eram  singur  eu  în  mijlocul  străzii   duit.  Tu  îţi  culci  singur  moartea  în  patul  de  mătasă...
  pustii, încunjurat de zidiri înalte şi înegrite de fumuri...  Nu-ţi dau voie.
       Eram  singur  eu...  streinul  cu  ochii  albaştri,  cu   —  Cară-te, nebun nemernic! — izbucni stăpânul
  sufletul  trist  şi  dureros,  rătăcind  prin  o  mare  streină   oştirilor şi iarăşi îl lovi cu piciorul.
  cu  vârtejuri  şi  cu  ispite  şi  cercând  să-mi  uit  lumea,   Iudita zise tremurând:
  care  nu  m-a  putut  face  şi  pe  mine  mulţumit  cel  puţin   —  Mi-e frică de el! mă alungă, vrea să mă o-
  într’atâta, cât a făcut pe atâtea milioane de oameni...  moare.
                                                             —  Să-ţi şi fie teamă! — răcni nebunul şi iarăş
                                                        prinse pulpana mantiei. — Ascultă-mă...
   8   9   10   11   12   13   14   15   16