Page 13 - 1913-31
P. 13
N r . 3 1 . C O S I N Z E A N A Pag. 453.
intele, căci îmi părea ciudat şi curios fără îndoială.
,1 continuă:
„înţelegi? Să ai ideal în vieaţă, să ai ţintă!
I-a sărutat o rază ştrengărită
ără de asta nu plăteşte nimic traiul cu toate como-
Şi-au început să cânte trandafirii,
ile lumii. Dar să bagi de seamă pe cine ridici pe
Ei trei sunt fraţi crescuţi dintro tulpină
iedestalul făurit de sufletul tău în nopţi de veghe
i de suferinţă. Căci dacă alegi rău, eşti nenorocit pe în cântecul şi ’n alintarea firii.
ieaţa întreagă. Uite, pentru mine toate au fost la
Şi-a râs apoi izvorul de argint
nceput ca un vis dulce ce părea că nu mai are
Şi firele de iarbă înverzite
fârşit. Trăiam în iluzii şi cercam să suplinesc cu
Şi dragi zefiri ce umblă ’n miez de noapte
antazia, ceea ce în realitate lipsea. Cercam să mă Cu serenăzi la florile-ador mite...
red iubit, pe când de fapt nu eram. îmi minţeam
el mai sfânt sentiment, căci mă temeam să fie altfel.
Doar dintrun colt, din colţul dela poartă,
>i când am văzut realitatea... să nu crezi, că a fost
Salcâmul stă privind cu ’nduioşare:
:eva grozav, ceva tragic! Nu. N-am plâns, n-am
„Cine-a zvârlit pe-a florilor potire
ibierat, n-am răscolit pământul cu gemetele mele de
Aşa comoară de mărgăritare ?“
iurere. Am simţit numai, că ceva mi se deslipeşte
O. HULEA
lin inimă, ceva cald şi dulce şi-mi coboară prin vine
nspre plămână o răceală ameţitoare. Din adâncul
pieptului mi s’a rupt un suspin şi cu asta s’a sfârşit...
De-atunci am perdut tot ce am avut: şi credinţă
^i energie şi avânt şi dragoste de vieaţă. Azi nimic nu FLOAREA BETULIEI
mă mai amăgeşte, nimic nu mă mai incântă, nimic nu
ROMAN DIN EPOCA AS1RO-BABILON1ANĂ
mă mai atrage. Pentru mine fiecare om e la fel, fiecare
lucru deopotrivă. Cerul ca şi pământul, soarele ca şi DE: ŞTEFAN LÂZÂR. - 27 -
stelele îmi par făcute numai şi numai, ca să ne amă TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
gească, ca să ne facă să ne credem fericiţi! Oh —
streinul cu ochii albaştri scoase aci un gemet înăbu Vagao se plecă şi eşi, dar Bilbo nu se clăti din loc.
şit — că nu sunt drojdia puterii, ca să sfarm într’o — Eu nu mă duc.
clipită toate câte se văd înaintea ochilor noştri. Că Stăpânul oştirilor îşi încreţi fruntea.
toate-s minciună şi prefăcătorie!..." — Cară-te!
M-am cutremurat, am privit în ochii lui, dar nu Şi se ridică.
mai vedeam în ei nici umbră de visare, de reverie şi — Iar tu Iudito vii cu mine în dormitor.
de inerţie. Erâ un simbol al distrugerii şi al răzbunării. O îmbrăţişe şi plecă, împiedecându-se.
Din ochi îi scăpărau scântei şi în fiecare clipă ame- Dar Bilbo îi aţinu calea strigându-i pe un ton
ninţiâ să izbucnească. M-am uitat speriat în jurul poruncitor:
meu şi am văzut, că suntem singuri. Lumea rămăsese — Nu-ţi permit.
undeva pe cheiul Dunării, iar noi rătăceam pe uliţe Holofern se opri întrebându-1 mânios:
dosnice, pustii. Erau neşte uliţi neumblate, pe la pe — Ce vreai?
riferia oraşului şi jur împrejur nu s-auziâ niciun sgo- — Nu-ţi permit.
mot, nici o mişcare. îmi părea foarte ciudat cum am — Ce nu-mi permiţi?
ajuns pe aici şi când am vrut să-mi dau seama, am — Nu-ţi permit să te duci cu femeia asta în
tresărit speriat. Alăturea de mine nu mai erâ nimeni, dormitor...
în întreagă uliţa eram eu singura fiinţă vie, şi asta Holofern nu răspunse, dar îl izbi cu piciorul şi
m-a surprins şi mai mult. Streinul cu ochii albaştri, trecu înainte, în vremece Bilbo se agăţă de pulpana
care mă însoţise până aci, pierise ca prin minune. mantiei.
M-am uitat jur împrejur să văd de nu e o închipuire — Nu rămânea singur cu ea! — strigă desnădăj-
numai, dar nu erâ. Eram singur eu în mijlocul străzii duit. Tu îţi culci singur moartea în patul de mătasă...
pustii, încunjurat de zidiri înalte şi înegrite de fumuri... Nu-ţi dau voie.
Eram singur eu... streinul cu ochii albaştri, cu — Cară-te, nebun nemernic! — izbucni stăpânul
sufletul trist şi dureros, rătăcind prin o mare streină oştirilor şi iarăşi îl lovi cu piciorul.
cu vârtejuri şi cu ispite şi cercând să-mi uit lumea, Iudita zise tremurând:
care nu m-a putut face şi pe mine mulţumit cel puţin — Mi-e frică de el! mă alungă, vrea să mă o-
într’atâta, cât a făcut pe atâtea milioane de oameni... moare.
— Să-ţi şi fie teamă! — răcni nebunul şi iarăş
prinse pulpana mantiei. — Ascultă-mă...