Page 14 - 1913-31
P. 14

Pag. 454.                                  C  O  S I N  Z E A  N  A                            N  r .   3 1 .

                    —  Piei din faţa mea! Du-te şi te culcă!         toarea,  căci  înţelegeâ  deja  pentru  ce  aduce  strai
                    Bilbo se târî la picioarele lui:                 cea neagră.
                    —  Nu mă duc!                                         Dar  nu  o  putu  ridică,  ci  zgărie  numai  pământi
                    Ochii  lui  Holofern  se  umplură  de  sânge  şi  el   apoi  îşi  aţinti  cu  furie  ochii  lui  sticloşi  şi  verzui  as
               răcni, încât se cutremură cortul:                     pra fetei, ca şi când ar fi voit să o reţină cu privire
                    —  Nu-u?                                              —  Desbracă-te frumos... stăpâne, eu îţi ajut...
                    —  Nu te părăsesc... — răspunse Bilbo şi se ridică.  se auzi glasul Iuditei în dormitor.
                    — Iudita începu să plângă.                            Bilbo  şi  Lia  asculta,  cu  mare  atenţiune.  Holofei
                    —  Iartă-mă,  stăpâne,  eu  mă  duc...  omul  acesta   nu răspunse, se împiedecă de ceva şi căzu.
               va rămânea aici.                                           —  Trezeşte-te, stăpâne...
                    Holofern o opri:                                      Dar  stăpânul  oştirilor  nu  se  desmeteci  din  sor
                    —  Rămâi!                                        nul greu al beţiei.
                    Aruncă  asupra  lui  Bilbo  o  privire  înfuriată  şi  îi   Urmă  o  clipă  de  tăcere.  Iudita  dete  la  o  part
               strigă aspru :                                        perdeaua dormitorului şi făcu semn Liei.
                    —  Cară-te ! Iţi poruncesc !                          Lia alergă în grabă.
                    Nu  se  mai  puteâ  împotrivi;  el  se  duse  până  la   —  Totul e gata... — şopti cu buze tremurătoar
               uşa cortului cu capul plecat.                         cutremurându-se în tot trupul. Faţa ei reoglindeâ
                    Se  întoarse  înapoi  şi  observă  desperat,  că  întră  spaimă grozavă.
               în dormitor: la moarte!                                    —  Nu-ţi  fie  frică!  —  zise  Iudita.  Glasul  ei  er
                    Scoase  un  ţipet  întrerupt,  se  reîntoarse,  şi  se  scăzut,  dar  erâ  aşa  de  poruncitor,  încât  fata  se  cutr(
               agăţă de braţul lui Holofern:                         mură, uitându-şi de frică.
                    —  Nu-ţi dau voie!                                    —  Pst... doarme... repede... — şopti minunatul de
                    Holofern  îl  îmbrânci,  încât  nebunul  se  rostogoli,   mon.  Şi  Bilbo  nu  se  mai  puteâ  mişcă,  numai  ochii  li
               dar  se  ridică  repede  şi  se  năpusti  de  nou.  îşi  scoase   scânteiau, ca un jaratic ce se stânge.
               pumnalul şi voi s’o străpungă pe Iudita.                   Iudita îşi roti ochii.
                    —  Şarpe!                                             —  Unde e sabia ?
                    Iudita  ţipă,  se  dete  la  o  parte;  lama  pumnalului   Se  cutremură  când  o  văzu  în  mâna  lui  Bilbo,  căc
               nu o atinsese.                                        ochii lui scânteiau îngrozitor.
                    Holofern se înfurie.                                  Bilbo  râse  în  agonie,  clătinând  din  cap,  în  semn
                    —  Câine!                                        că nu le dă sabia.
                    Trase  spada  şi  îl  străpunse,  apoi  o  asvârli  Ia  pă­  — Ce să facem ?
               mânt, turmentat, fără să-şi dea seama, ce făcuse.          Ezită.
                                                                          —  Repede!  —  şopti  Lia,  apoi  fugi  la  Bilbo,  să-
                    Bilbo  se  prăbuşi;  îşi  duse  mâna  palidă  la  gură,
                                                                     ia sabia. Nebunul horcăiâ, strângând sabia cu putere
               să-şi suprime ţipetele de durere.
                                                                          Urmă  o  luptă  tăcută.  Lia  îngenunchie,  ca  să-
                    Nu  plângeâ,  nici  nu  gemeâ  macar;  se  sbăteâ  în
                                                                     desprindă degetele înţepenite pe mâner.
               tăcere.  Abia  un  picur  de  lacrimă  străluceâ  în  ochii  lui
                                                                          —  Smulge-o din mâna lui!
               îndureraţi...
                                                                          —  Nu pot... o strânge aşa de tare.
                                     XXXIX.                               Cele  câteva  clipe  de  luptă  dintre  nebun  şi  ser­
                                Straiţa cea neagră.                  vitoare,  par’că  ţiaură  o  vecinicie.  Iuditei  i  se  păreâ  ca
                                                                     visează un vis de groază...
                    începu  să  se  târască  gemând,  spre  dormitor,  după
                                                                          Lia  se  zbăteâ;  degetele  muribundului  se  încleşta­
               perdelele căruia dispăruse Iudita cu Holofern.
                                                                     seră înţepenite pe mânerul împodobit cu perle.
                    Sângele  îi  ţişneâ  din  rană,  şi  se  opinti  încă  odată   —  Ajută-mă! — zise Lia, înfrântă.
               întinzându-şi  mâna.  Prinse  sabia  cu  două  tăişuri,  şi  o   Iudita alergă, smânci sabia şi o luă în mână.
               strânse  nervos,  căci  ştiâ  că  cineva  mai  are  lipsă  încă   Bilbo  rămase  întins,  dar  nu-şi  luă  ochii  dela  ele.
               de sabia aceasta cu două tăişe...                     Nu  se  mai  puteâ  mişcă,  nu  puteâ  vorbi,  ci  scuipă  nu­
                    Perdeaua  dela  intrare  se  dete  la  o  parte.  Intră  o  mai asupra lor, cu desnădăjduire...
               fată, ţinând în mână o straiţă neagră.                     —  Paznicii ? — şopti Iudita.
                    Erâ Lia...                                            —  Chefuesc.
                    Ea  veniâ  în  vârful  degetelor,  privi  în  jur  de  sine   S’auziâ  în  depărtare  zingănit  de  păhare  şi  muzică.
               şi  se  opri,  reţinându-şi  un  ţipet,  când  observă  rănitul  Servitoarea se strecoră la uşa cortului, spionând.
               scăldat în sânge...                                        —  Joacă de-a cubii... în cortul al cincilea...
                    Dar  îşi  adună  puterile,  căci  auzi  zgomot  în  fundul   Se reîntoarse, stând de pază la uşa cortului.
               cortului. Acolo erâ Iudita; grăbi şi ea.                   Iudita  intră  în  dormitor,  ca  să-l  omoare  pe  Ho­
                    Nebunul  încercă  să  ridice  sabia,  să  alunge  servi­  lofern...
   9   10   11   12   13   14   15   16