Page 3 - 1913-31
P. 3
Nr. 31. C O S I N Z E A N A Pag. 443.
trenuri speciale, cari merg încet şi tărită] cu şanţuri şi cu îngrădituri
poposesc la fiecare gară... meşteşugite. Casarmele noastre n-au
Şi*apoi ştii ce facem acolo toată fereşti înspre stradă, ci numai găuri
ziua? Ne scoală dimineaţa la trei prin cari să putem puşcâ. înaintea
ceasuri, când abia mijeşte de ziuă, casarmei jur împrejur sunt garduri
ne îmbrăcăm ca pe vreme de răz- de sârmă împletită în toate laturile,
boiu, cu toate cele trebuincioase la nalte cât un om. Sârma-i plină de
luptă şi pornim la exerciţii pe munţii ţăpuşe şi nu există om să treacă
Herţegovinei. Şi ce munţi, bre! Cât peste ea, căci n-o poţi prinde în
vezi cu ochii sunt numai stânci niciun fel cu mâna fără ca să nu
colţuroase şi numai prăpăstii. Pe te răneşti. După gardurile acestea
aceştia trebue să ne urcăm în fie apoi sunt ridicături de ciment şi
care zi şi să alergăm cu raniţa ’n pământ, pentru soldaţii, cari stau de
spate şi cu puşca ’n mână. în fie veghe. La un atac eventual nu sun
care clipă eşti ameninţat să cazi tem însă apăraţi numai cu aceste
în vreo prăpastie, ce se deschide întărifuri, căci la 10—12 chilometri
la laturea ta şi-atunci adio Ardea- sunt ridicate pe vârfuri de stânci tot
lulel Feciorii noştri aşa şi zic, că cetăţui mărunte şi bine întărite, ca
mai bucuros merg în războiu, decât şi căsărmile. Din acestea dominezi
să trăiască pe munţii aceştia. Acolo cu privirea până la hotarele Sârbiei
capătă un glonţ şi-atâta, dar aici şi ale Muntenegrului tot cuprinsul.
dacă din nebăgare de seamă cade, Şi dela acestea şi mai încolo, tocmai
apoi se răstoarnă fără ca să-l poată la hotar avem apoi vânătorii de gra
cineva scăpa, pe stânci în jos, şi-şi niţă, armată, care numai acum s’a
rupe o mână sau un picior, că nu-i format. Aceştia au cel mai greu ser
mai om niciodată... viciu, dar sunt în schimb plătiţi
Dl Titu Maiorescu, preşedintele consi
Şi să vezi apoi, că toate ţinutu liului şi ministru de externe, care con foarte bine. Toţi fac parale şi trimit
rile acelea nu-s decât o cetate în duce pertractările de pace la Bucureşti. şi acasă din ele...
Ofiţerii regimentului 5 de roşiori, care cel dintâiu a trecut frontiera dobrogeană, făcându-şi intrare in Silistra.